Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

JÁSZ ATTILA
104
Atât de
În timpul plimbãrii câinii rãmân blocaþi de cealaltã parte a ºinelor.
Unul irlandez ºi unul englez. Trenul apare pe neaºteptate,
iese din curbã, nu e timp. Sunt încã departe,
iar eu le strig, ºezi. ªi setter-ul irlandez se ºi aºazã, celãlalt,
Piper, setter-ul englez tot ar vrea sã treacã.
E speriat, ce sã facã fãrã mine pe partea cealaltã.
κi pierde cumpãtul. Ataºamentul sãu e mai puternic decât teama.
Se avântã,ar trece printre roþi. E un marfar, bineînþeles.
Direct spre roþi. Nu reuºeºte sã treacã printre ele.
Suflul trenului îl târãºte, îl izbeºte de roþi.
Îl depune lângã ºine, pe terasament. Trupul nobil zace
fãrã o zgârieturã. Zici cã doarme. Dupã operaþie aº duce
câinele sedat în braþe. E tot mai greu.
Fãrã suflet cât de grele-s toate. Mult mai grele. Îl îngrop,
mã minunez. Cum de-a încãput atâta iubire într-un trup atât de mic.
Felicitare
Pârâul din pãdure susurã întruna,
nu îl ascultã nimeni. Peisajul
se duce de râpã începând cu detaliile. ªi eu mã simt
vulnerabil în el, ca un arici care înainteazã agale
pe autostradã. Mã apãr ºi
mã camuflez atât de perfect,
ca o sticlã de cola aruncatã în iarbã.
Împotriva timpului ºi în spaþiu. Ploaia mã spalã, pârâul
muribund mã poartã în moliciunea-i fluidã, prins în
sfârºeala lui, ca pe o felicitare nebiodegradabilã.
xv, zahãr de probã
Semnul insesizabil al tandreþii,
când încerci sã salvezi cu zahãr