Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

„reprezintã o apologie radicalã a totalitarismului” (p. 98), autorul american
pãrând a fi „moºtenitorul intelectual al tradiþiei limbajului totalitar…, justificând
de fapt totalitarismul stângii” (p. 107). Astfel, dacã marxismul, comunismul
ºi utopia sunt trimise victorios la groapa de gunoi a istoriei în acest
volum, soarta noii stângi atârnã încã în balanþã.
O categorie de texte mai puþin înflãcãrate, dar la fel de vibrante o reprezintã
portretele comemorative ale unor figuri intelectuale eroice:
Costicã Brãdãtan scriind despre martiriul lui Jan Patocka ºi Aurelian Crãiuþu
scriind despre Mihai ªora. Standardele eroismului intelectual sunt,
aici, pare-se destul de laxe, dacã ele pot pune laolaltã curajul neîndoielnic
al fenomenologului ceh ºi destinul destul de liniºtit al lui Mihai ªora, al cãrui
curaj în timpul comunismului a constat în a-ºi vedea de treabã la Biblioteca
pentru toþi ºi a încerca sã dezvolte o filozofie a dialogului pe urmele
lui Buber ºi Levinas (ceea ce, într-adevãr, comportã o anumitã dozã de curaj
intelectual). Poatã cã o posibilã reconciliere a acestor standarde contradictorii
apare în eseul Letiþiei Guran care se apleacã asupra fenomenului „rezistenþei
culturale”: ipoteza controversatã cã, deºi nu s-au opus regimului în
mod public ºi deschis, intelectualii au rezistat ºi l-au subminat pur ºi simplu
fãcând culturã înaltã ºi de calitate. Abordând aceastã tezã destul de problematicã,
Letiþia Guran reuºeºte sã o limpezeascã mutând-o pe un teren mai
sigur ºi mai puþin problematic: de la dimensiunea politicã (pe care o abandoneazã
rapid ca „the fallacy of political reading” (p. 56)) la eticã ºi esteticã:
„Aº vrea sã explorez modalitãþile prin care modelul estetic ar putea
dovedi calitãþi etice” ºi „sã pun în luminã relaþia specificã dintre eticã ºi
esteticã în timpul comunismului” (p. 55). Cã a existat o puternicã legãturã
etic-esteticã în fenomenul rezistenþei culturale e ceva indubitabil. Nimeni
nu pune la îndoialã cã aceºti rezistenþi culturali erau, fundamental, în sinea
lor, niºte oameni de treabã. Problematic e rolul lor obiectiv. Or, în încercarea
ei de a rãspunde la acuza de irelevanþã politicã a acestui fenomen
controversat prin intermediul unui detur prin etic ºi estetic, Letiþia Guran
nu face decât sã aplice o rezistenþã culturalã la însuºi fenomenul rezistenþei
culturale, dizolvând încã o datã aspectul sãu politic în chestiunea apoliticã
a eticii ºi esteticii.
ªi totuºi, apolitismul rezistenþei culturale nu doar cã a avut efectul
obiectiv de a acomoda regimul prin punerea în scenã a unui spaþiu de
revoltã interioarã absolut inofensivã, ci s-a dovedit a fi încã ºi mai eficient
din punct de vedere politic în configurarea realitãþilor post-comuniste, în
care categoriile etice ºi estetice ale intelectualilor dizidenþi au fost traduse
spontan ºi imperceptibil în noua estetizare ºi moralizare a chestiunii politice:
neatârnarea ºi individualismul rezistenþei interioare a legitimat moral
11