Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

Poeme
Doi unguri
Vrei sã citim, pe lunã nouã, versuri vechi,
cele mai bune, vreau sã zic,
undeva sub cer, ca doi unguri fãrã vinã, tolãniþi
la umbra unei ghinde, în lãbuþa veveriþei
de Transilvania?
Vrei sã luãm hapul, pe stomacul gol, amîndoi
în flãmînda Panonie,
unde a fost cîndva o mare
iar azi este deschis publicului poliglot un Spa?
Putem uita o clipã, cred, succesul social.
Putem tãia din lista de cumpãrãturi Parisul.
Obiºnuinþa este grea, amîn-o.
Du frumuseþea pe tãlpi din care praful
cade ca mana în gura mea.
Scaieþi am sã-þi aduc, nu orhidee.
Sînt iar evreul tãu.
Un om din piatrã.
Moale.
Ce alegi?
Din ce ai vrea sã fie mâna mea, din carne sau din timp? Dacã din timp
este fãcutã atunci mãtasea ei va ºterge carnea ta, aºa cum ºterge praful de
pe bibelouri vechi un pãmãtuf de aur, fãrã sã-i pese ce atinge, fãrã sã ºtie
82