Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

toate cele, la alte ºi alte delicatese ale vieþii. La nevoie, pot chiar sã-ºi dea foc
casei ºi s-o ia de la capãt, deoarece nimic nu le lipseºte, în afarã de ceea ce
ar trebui sã fie esenþialul: sensul vieþii sau munca realã. Au puºti de vânãtoare,
cuþite, pistoale, flori ºi piscinã, raiul cu toatã dotarea. Par a se interesa
de fenomenul estetic ºi de cel religios, desigur ºi acestea lipsite de sens,
doar acela pe care-l pot oferi niºte „snobi”, pentru cã ºi astea dau bine ºi subliniazã
puterea. Nu le lipsesc funcþiile înalte, despre care habar n-avem
cum le exercitã. Au NATO ºi alte asemenea organizaþii mondiale ºi cãlãtoresc
peste tot unde vor. Femeile sunt specimene de rasã, obsesia eroticã pe
mãsurã. Dar s-ar pãrea sã n-au nici un viitor, sunt sterili. O lume fãrã copii,
o lume care bea tot timpul ºi în care, când nu se ciocnesc între ei la modul
mai mult sau mai puþin contondent, se ascund unii de alþii, prin galeriile
coºmarului lor financiar.
Doar preambulul romanului are titlu (Intrarea liberã în Rai). Romanul
are 152 capitole, numerotate. O amplã succesiune de planuri repetitive.
Mare amator de muzicã înaltã, Ion Corlan, a structurat totul cu minuþie
de compozitor. Subtilitatea textului muzical este atent dirijatã de autor,
încât cititorul nu ºtie de n-a mai ascultat partitura în paginile anterioare ºi
riscã sã se piardã în acest labirint muzical-narativ, altfel destul de clar circumscris.
Comunitatea este un vertij sadea, în care omul trãieºte amnezii periculoase.
Capitolele sunt adevãrate tablouri dramatice, variabile, concentrate
sau mai extinse, dupã caz. Scena beþiei de la începutul romanului este
furibundã ºi antologicã, încât ai impresia cã ai cãzut în plin Malcolm Lowry,
sau poate ºi mai ºi. Adevãrat poem al pierderii identitãþii spaþio-temporale,
al amneziei triumfãtoare, când individul nu mai ºtie de sine sau dacã se aflã
la bal, la spital, ori pur ºi simplu într-un mare muzeu. Dar, deºi inertã, femeia
din pat este „caldã”. Pe numele ei Fiordul, femeia este romantic-wagnerianã.
Dulapul de vânãtoareeste romanul sado-masochismului elevat, dus
chiar la perfecþiune. Pesemne arpentorul K din Castelul de Kafka n-avea
cum sã viseze cã iubita lui, Frieda, i-ar putea administra asemenea turnir de
iubire.
Doar femeile ºi pictorul au prenume plauzibile. Pictorul se numeºte
Dinu ºi este singurul personaj în stare sã construiascã un ideal feminin ºi
artistic. Domnul ºi Bos sunt pseudonime, personaje între parodie ºi
parabolã. În calitatea lui de personaj-narator de la un capãt la altul, Bos este
eroul fãrã identitate, antieroul care, de la o percepþie eroticã la alta, are
momente de reflexivitate, în care îl macinã ideea recuperãrii identitãþii
pierdute. Când rentier bogat, când popã fals, el penduleazã între fantas-
28