Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

de operã deschisã, de mediu care colcãie de sensuri libere, ce nu se lasã
dirijate. Cartea are ºi o arhitecturã ingenioasã, cu o discretã urzealã autoreferenþialã,
compunându-se din ºaizeci de poeme, distribuite în douã diviziuni
inegale, amândouã purtând titlul generic Nimicitorul. În prima sunt
treizeci ºi ºase de poeme de o complexitate sporitã, urmând ca cea de-a
doua sã cuprindã doar douãzeci ºi patru, aparent mai transparente, dublate
de echivalenþe în limba latinã, în versiunea doamnei Marcela Ciortea. Trei
dintre poemele secþiunii secunde sunt reportate din prima parte. Noul volum
a putut avea ºi o genezã îndelungatã ºi laborioasã, din moment ce, întro
carte anterioarã, Negru pe negru/ alt poem, datând din 2005, existã o referinþã
de netãgãduit la el: Poemul scris mai sus face parte dintr-o carte la
care lucrez. Aº dori sã se numeascã Nimicitorul vorbeºte. Nimicitorul
vrea sã numeascã, aici, un stadiu al negaþiei la care a ajuns imaginaþia
mea poeticã. Relaþia gândirii poetice cu ceea ce nimiceºte a fost prezentã
încã în cartea mea de debut. Avatarii acestei relaþii se gãsesc în celelalte
cãrþi pe care le-am publicat. (p.42). Citatul de mai sus, excerptat dintr-un
comentariu clarificator înserat într-o carte de poeme, ne scuteºte a mai
cãuta, în celelalte scrieri ale poetului, ascendenþiai Nimicitoruluide acum,
a cãror respiraþie, oricum, am simþit-o în pagini, la vremea primelor lecturi.
Aºa cum Dali picteazã reziduurile memoriei, Aurel Pantea le scrie în
versuri. ªi trebuie remarcatã aici insistenþa aproape maladivã asupra detaliilor:
Curva se dã curvarilor a zis, ºi din el curgea/ o dimineaþã pustie.
Aceasta vorbea/ cu multe voci. Nu mai citi, ºi citesc în neºtire,/ nu mai
umbla, ºi umblu bezmetic, nu mai vorbi,/ ºi nu mai tac din gurã, nu mai
privi, ºi mã umplu de priveliºti,/ nu mai simþi, ºi în trup se scufundã corpuri
grele, desigur/ ea vorbea, iar eu eram ce tocmai vorbea acea dimineaþã
pustie,/ ieºitã afarã, ferocitatea vorbind cu multe voci, sãlbãticia/
din lãuntrul limbajului, ea nu are încã nici un interes/ sã nu ne tolereze,
curva, cãþeaua în cãlduri, cu uterul/ ca o dumbravã parfumatã
(p.17). O disperare cioranianã rãzbate din paginile acestui volum ºi ea capãtã
formã printr-o miºcare subteranã în toate direcþiile deodatã, printr-o
energie neagrã dezlãnþuitã, aºezatã în vers prin noianul de verbe ºi locuþiuni
ce ordoneazã imaginarul aproape în secvenþe cinetice: Azi m-a vãzut cel
cu totul altcineva,/ mi s-a pãrut cã aºa este el azi: îmbãtrâneºte,/ când nu
se va opune, va fi o tristeþe sã-l înving, nu mai poate fi vorba/ de un
rãzboi, s-a oprit o femeie lângã mine, nu ºtia cã îl poartã,/ cere ceva de la
o fatã,/ la un magazin, au fost momente din acelea de viaþã grãbitã,
viaþã/ ce ucide fãrã sã ºtie, era grãbit ºi el, a comandat repede ºi s-a dus
în/ mulþime. (p.18).
Imaginarul poetic al Nimicitorului nu seamãnã cu nici un altul. E
ceea ce ar fi, dacã ni-l putem imagina, un aliaj care s-ar obþine prin topirea
37