Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

distanþã de felul absolut iconoclast în care
acelaºi Alexandru Dabija a montat cu câþiva
ani în urmã, tot la Iaºi, Noaptea frurtunoasã,
stârnind mai toatã critica româneascã
ce s-a situat voiniceºte pe poziþii
pro ºi contra extrem de radicale.
E evident cã nu l-a interesat deloc
pe regizor sã adauge ori sã exploateze, în
spectacolul sãu, suprateme politice. La fel
cum nu a fãcut-o nici cu câteva luni în
urmã, atunci când a înscenat la Teatrul
I.D. Sârbu din Petroºani, Nunta lui Figaro,
un text cu istorie în acest sens. Sigur, nu a
pus între paranteze, nu avea cum, acele
elemente ale subiectului ce l-au determinat
pe Alecsandri sã aleagã Un complot în
vis ca al doilea titlu pentru scrierea sa.
Însã Dabija nu a fost interesat prea tare de
faptul cã acelaºi Alecsandri vedea în piesa
din 1844 „un început de campanie în contra
puternicilor zilei”. Aºa cã nu a construit
prea mult pe aceste date, a preferat sã ne
lase sã ne amuzãm pe seama tuturor
caraghioslâcurilor lui Tache Lunãtescu ºi
ale consoartei sale. Sã fie oare sastisit regizorul
de politicã? Cine ºtie! Un lucru e
sigur. Dabija e departe de felul în care, în
decembrie 1989, a înfãþiºat aceastã zonã a
literaturii dramatice a lui Vasile Alecsandri
regizorul Victor Ioan Frunzã care a
fãcut atunci, la Teatrul Naþional din Cluj,
un spectacol pentru Revoluþia ce avea sã
izbucneascã doar douã sãptãmâni mai
târziu.
Inventivul Dabija s-a manifestat
însã acolo unde e son fort, în lucrul cu
actorii, iar lucrul acesta, devenit ceva
secundar în teatrul românesc, se vede în
modul ireproºabil în care îºi fac datoria
toþi cei distribuiþi în rolurile principale.
122
Joacã aprig, apãsat, cu succes, dar - foarte
important - fãrã cârlige la public Doru
Aftanasiu (Postelnicul Tache Lunãtescu),
Annemarie Chertic (Tarsiþa), Cãlin Chirilã
(Jignicerul Vadrã, absolut admirabil în
rol), Teodor Corban (ªãtrarul Sãbiuþã),
Puºa Darie (Safta), Catinca Tudose (Cati),
Petronela Grigorescu (Marghioliþa),
Daniel Busuioc (Alecu), Dumitru
Nãstruºnicu (Leonil). Dar ºi ceilalþi actori
care se strãduiesc sã umple cu prezenþa
lor implicatã amplul spaþiu de joc, fãcut
parcã ºi mai amplu de decorul masiv, gândit
de scenograful Dragoº Buhagiar. (Notez,
în parantezã, cã îndatã dupã ridicarea
cortinei, o fetiþã aºezatã în apropierea
mea a exclamat, la vederea decorului,
Mamã!!!). Dorinþa lui Dragoº Buhagiar a
fost cu siguranþã aceea de a lãsa spaþiu
deplin de manifestare celor ce compun
opinia publicã de care se teme atât Tache
Lunãtescu. Poate cã unele elemente din
decor nu sunt suficient jucate (mã gândesc,
de exemplu, la scrânciobul adus ºi cam
uitat în scenã), poate cã scena e prea întunecatã,
luminile fiind cam prea joase. Dar,
per ansamblu, spectacolul e unul bun,
unul care prin valoarea sa certificã ºi
întãreºte mesajul din cântecul de la
început - Asta e lumea, o comedie - acela
de a le reaminti ieºenilor, ca ºi nouã, criticilor,
o trecere anterioarã a lui Alexandru
Dabija la Teatrul Naþional „Vasile
Alecsandri” din Iaºi, dar ºi de a ne îndemna
pe toþi sã mergem cât mai des la Teatru
ºi sã îi preþuim pe cei ce îl slujesc. Din câte
am observat, spectacolul e programat des,
iar sala a fost plinã, publicul plãtitor doritor
sã îl vadã fiind consistent. Ceea ce nu
e tocmai de ºagã.