Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

fapte lãuntrice, sufleteºti, vãdind maturizarea inevitabilã, o evoluþie „a spiritului
ºi stilului”, un progres al personalitãþii plasticienei. Sunt întâmplãri sufleteºti
cuprinse în trupurile de teracotã sau bronz, sunt sentimente, trãiri
pe care mâna le pune pe hârtie sau le frãmântã în lutul perisabil, devenind
peren prin turnarea în bronz. M-am gândit, adesea, câtã caducitate ascunde
lutul sau teracota, amândouã casabile, câtã ºubrezenie în desenul care se
poate rupe sau arde ºi câtã permanenþã oferã bronzul, metalul topit ºi apoi
rãcit pentru a oferi neuitare ideii sau senzaþiei pe care o încorporeazã.
Artista îºi pãstreazã lucrãrile de graficã cu sfinþenie, cu grijã aproape maternã,
încât chiar elaborate cu ani în urmã, ele sunt noi, vii prin coloritul menþinut
intact. Un erotism de o marcã proprie, dar ºi cuget se cuprind în cele
nouã mere, reunite sub numele de Pãcatul fructului, ca niºte seminþe secþionate
în starea lor germinativã, sau cât potenþial de generalitate se aflã în
torsurile, femeile „fãrã cap” ale Doinei Tãtar, accesibile privirii ºi înþelegerii,
dar învãluind fiecare un secret de necomunicat.
Sculptor, legatã de formã, constrânsã de aceasta, se reîntoarce mereu
ºi mereu la grafica ademenitoare prin lejeritatea ei, prin supleþea ºi expresivitatea
ei, la grafica de la baza tuturor celorlalte arte plastice, cum îmi mãrturisea
artista, cãci ceea ce poate realiza în graficã – ºi grafica ei seamãnã
nu o datã cu misterioasele inscripþii ºi desene de pe vasele antice – nu
poate crea în teracotã sau bronz. Pendulând între ele, migrând de la una la
alta, dar netrãdând-o pe niciuna în favoarea celeilalte, iubindu-le cu dragoste
egalã pe fiecare, Doina Tãtar încearcã sã se gãseascã ºi sã se regãseascã
pentru a se defini pe sine, ca prototip feminin, ca în acel Triptic de
ghips patinat ce marcheazã etapele creaþiei, ale genezei, de la formele care
se întrevãd, ca într-un vis, apoi când ele se disting, pentru ca în final, forma
sã capete contur definitiv, geamãn acest triptic Oului genezei.
Fiinþã plurivalentã, mamã a fiilor ei ºi a copiilor acestora, profesoarã,
îndrumându-ºi elevii, scoate la suprafaþã sâmburele lor de talent, dar mai
presus de toate, creator, artist, cu expoziþii personale în oraºele din þarã ºi
cu expoziþii de grup în Israel, Italia, Franþa, Doina Tãtar debordeazã de
energie, e înzestratã cu virtuþi de un tip aparte, nici ascunse, dar nici flagrant
afiºate; îi este proprie o feminitate care scapã determinãrii comune,
o feminitate înºelãtoare, în sensul imposibilitãþii definirii ei complete. Ea îºi
valorificã resursele, talentul de o mare originalitate, ºi bogãþia sufleteascã,
închizând în forme ºi desene etapele vieþii ei, de unde un narcisism suigeneris;
Doina Tãtar nu prezintã ºi nu ilustreazã o anumitã femeie, nici
mãcar pe sine în ultimã instanþã, ci femeia, dar ea însãºi este un model de
feminitate ce însumeazã cele mai definitorii aspecte ºi nuanþe ale genului.
111