Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

Virgiliu.
Sã presupunem cã Mircea Arman
e mânat de cele mai bune
intenþii, cã e sincer nemulþumit
de confuzia valorilor din cultura
românã contemporanã. Sã
acceptãm cã exagereazã, de dragul
elocvenþei. Sã admitem cã
Nicolae Manolescu greºeºte,
atunci când afirmã, în editorialul
„Noua direcþie a Tribunei din
Cluj” din numãrul 6 al României
literare, cã numirea lui Arman s-a
fãcut pe criterii politice. Sã-l
creditãm aºadar pe Mircea Arman
cã vrea sã facã ordine în cultura
românã, propunându-ºi nici mai
mult, nici mai puþin, decât sã
schimbe „aceastã stare de
lucruri”. „Valorile trebuie
recunoscute ºi promovate,
impostura ºi autosuficienþa
pãguboasã cãreia i se mai zice
«prostie cu ºtaif» trebuie arãtatã ºi
dezavuatã”, ne spune el - ºi nu
putem sã nu fim de acord. Doar
cã fraza care urmeazã ne lasã
130
perplecºi: „Nu existã deþinãtori ai
adevãrului absolut ºi nici
promotori de valori certe, aceastã
confuzie uriaºã o pot face doar
cei mânaþi de setea de putere ºi
arghirofilie.” Pãi, dacã nimeni nu
deþine adevãrul absolut ºi nimeni
nu-ºi poate aroga statutul de
promotor al valorilor certe, ce se
va întâmpla cu „noua Tribunã”?
Cum va recunoaºte ea ºi cum va
promova valorile? Cum va
identifica ºi dezavua „impostura
ºi autosuficienþa pãguboasã” a
nonvalorilor?
Sã fim noi atât de obtuzi ºi sã nu
vedem cã avem de-a face, în
persoana lui Mircea Arman, cu
un nou Maiorescu, deschizãtor
de direcþii în cultura românã? Cu
siguranþã cã despre asta e vorba,
cãci în caz contrar, cu riscul de a
fi acuzaþi de sete de putere ºi
arghirofilie, ar trebui sã admitem
cã ne aflãm în faþa unui banal caz
de prostie cu ºtaif.
(Al. S.)