Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

în acelaºi timp cuceritoare. Formulãri ca „Prezenþa mea în lume e de a nu
fi nicãieri”, „Tot ce îndulceºte viziunea implacabilã a rãului e utopie”, „Spiritul
nu e pur cu adevãrat decât în îndoieli”, „Chinul este ocupaþia fiecãruia,
meseria lui esenþialã. Suprimaþi-l – ºi istoria s-a încheiat” ºi încã multe altele
de acest fel ne trimit cu gândul la aforismele sale atât de admirate din cãrþile
franceze de mai târziu. Textele sunt dense, voinþa de semnificaþie se simte
la fiecare pas, lectura solicitã atenþia la maxim. Tonul filosofic e mai accentuat,
pe alocuri dând însã naºtere ºi la unele formulãri aride: „Eul este posibilitatea
inconceptibilã a ceva ce nu e tot de a fi acest tot.” Regãsim ºi ecouri
din Îndreptar pãtimaº, cu efect de panseu ratat, semn cã nu a reuºit sã scape
complet de pãcatul lirismului excesiv: „Nervii-mi sunt frânghii de lacrimi
pe care se întind rufele istoriei.”
Sã nu-l judecãm însã prea aspru pe Cioran: în definitiv, avem de-a face
cu un manuscris abandonat, nedefinitivat pentru tipar. Chiar ºi aºa, Cioran
este pe de-a-ntregul aici, spre bucuria noastrã.
43