Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

Românicami se pare o piesã mai puþin pretenþioasã, o farsã bulevardierã
modicã, în consecinþã ºi mai puþin elaboratã, cu un desen oarecum
previzibil. E o satirã a politicianismului pe care Radu F. Alexandru are
(ne)ºansa de a-l cunoaºte din interior, a imoralitãþii conjugale ºi politice, a
ºantajului cu dezvãluiri incendiare, a sacrificãrii oricãrei urme de demnitate
umanã pentru evitarea scandalului ºi salvarea onoarei ºi evitarea consecinþelor
pe linie de partid, º.a.m.d.
Extrem de interesantã ºi foarte bine condusã mi s-a pãrut piesa
Gertrude. Scriere de datã recentã (a fost elaboratã, dupã cum ne informeazã
o notã de final, în intervalul 20 iulie 2011- 9 ianuarie 2012), Gertrude
e pânã la un punct o rescriere modernã a Hamlet-ului shakespearian. Îl regãsim
pe tristul prinþ al Danemarcei copleºit cu mãsurã de durerea ºi ea
mãsuratã provocatã de moartea neaºteptatã a tatãlui sãu. El e cel ce încurajeazã
cãsãtoria dintre mama sa ºi Claudius pentru simplul motiv ca vrea sã
se întoarcã la studii la Wittenberg dar ºi fiindcã nu prea are chef de domnie.
E un tânãr plictisit care nici din cale afarã de îndrãgostit de Ofelia nu
pare. Când îi apare fantoma bãtrânului rege, înþelege cã trebuie sã îl rãzbune
ºi începe simularea nebuniei. Are însã o revelaþie ce îl pune în mare
încurcãturã. Înþelege cã iubirea dintre Gertrude ºi Claudius nu e chiar
foarte nouã, cã el e fructul acestui adulter cu vechime, cã tatãl sãu a fost ucis
de nimeni altul decât de… tatãl sãu. Ia decizia sinuciderii, aceasta fiindu-i
cea mai la îndemânã în vederea soluþionãrii dilemei morale. O soluþie,
orice s-ar spune, tragicã.
128