Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

ce mângâie, plimbând doar tije calme pe suprafeþe unde cutremurul se
pregãteºte din adâncuri.
Nu e omul un zeu nepãsãtor.
Dacã din carne, dimpotrivã, îþi doreºti sã fie, ea va intra în carne sã te
mângâie, dar carnea este lacomã ºi cere mereu alte mângâieri – te poate
pãrãsi pentru o altã apã. Nimeni nu rezistã singur în vârtejul ei. Aºadar, ce
îþi doreºti, timpul sau carnea? Clipa dulce sau eternitatea sumbrã? Ce este
fãrã chip sau chipul însuºi în care doi copii se joacã pânã la sfârºitul
vremii neºtiind cã pulberea pândeºte dupã colþ? Flacãrã aici sau duh dincolo
– ce vrei, de fapt?
Nu poþi alege timp ºi carne.
Nu poþi sã guºti plãcerea dintr-un gând doar. Cinci degete acum se
pregãtesc sã îþi cutreiere mãrile amare ale trupului pânã-n adâncuri, acolo
unde un peºte uriaº e adormit ºi-l vom trezi. În gura sa e timpul, un inel
de aur, iar noi în cercul lui. Dacã-l trezim, pierim. Dacã nu coborâm în
întunericul unde adoarme, nu ne naºtem.
Tu ce alegi?
Mã vei sorbi
(geneza micã)
Pulberii dacã i-ai scris cîndva surîde-i liniºtitã,
Pleacã-þi fruntea, viaþa e aici cum altãdatã
Un chip bun deasupra ta se apleca,
Bucuros sînt sã ascult doi îngeri deodatã,
Hai sã naºtem lumea dintr-un strop de stea.
Preþuieºte-þi ochii, m-au vãzut pe mine,
Doar ei ºtiu ce este proaspãt ºi neistovit,
Sîngele-n descîntec azi uimit te vrea
Floarea ta aprinsã dãruieºte-o celui obosit,
Un cer nou se-aprinde-n palma ta.
Sã mã-mbãt de tine acuma nu mi-e fricã
Mã vei sorbi, cândva, alcool curat din sticlã.
83