Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

acesta-i locul cãutat dintotdeauna
acest golf în sfârºit gãsit
rãmân pe veci
nu mai pictez.
RÁCZ PÉTER
106
Poezie pe douã voci
Am nouã ani ºi acum îmi pãrãsesc castelul
zise Ea ºi arãtã deasupra capului meu:
Tata e de pãrere cã lutul uscat rezistã mii de ani
dacã e ars cu aceºti copaci. Peste o sãptãmânã
aº deveni regina palatului de teracotã,
dar eu pe tine te urmez.
Nu þin minte sã ne fi îmbarcat pe mare
totuºi iatã-ne aici, în urma noastrã palatul tãu
într-adevãr dãinuieºte în timp.
Tot ce a fost cerc s-a scufundat. Nu-þi poþi aminti
lucruri nesemnificative, odatã ce zãboveºti umbli neîncetat în viitor.
Etajul întâi: bazine de lut.
În apa rece ca gheaþa se zbenguie peºti supli
ºi emit o luminã strãlucitoare.
N-am vãzut nici unde se scurge,
nici pe unde curge apa. O drãcovenie ce primeneºte apa în bazin
dar ca vizitator m-a
încântat.
A doilea etaj e tot dreptunghiular
dar mai mic. La fel ºi peºtii, ºi strãlucirea lor.
Aºa, tot mai sus, am urcat pe treptele
negre treizeci ºi unu de etaje. De altfel
cele spuse de tine explicã bine
amintirile mele pline de lacune.
Ceea ce ºtim e incomplet. Moartea
e ceea ce meritã sã se întâmple, nici mai mult nici mai puþin.
A muri înseamnã ca uneori sã o ºi
facem.
Pentru acest cuvânt din urmã mã poþi însoþi.
Dar ºtie oare, cã ades, când mã grãbesc prea tare