Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia
Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia
Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Cronica literarã<br />
<br />
Resturi de optzecism<br />
Andrei Velea,<br />
Lumea e o pisicã jigãritã,<br />
Editura Brumar, 2012<br />
Preocuparea criticii de a aºeza autorii între graniþele teoretice ale câte<br />
unei generaþii se explicã, mai întâi, printr-un lung ºir de considerente pur<br />
didactice ºi abia pe urmã printr-o dorinþã de a sintetiza un fond cultural comun<br />
ori o mizã politico-socialã, filosofic-ontologicã ori chiar meta-literarã a<br />
scriitorilor unei epoci. De aceea, judecata obiectivã asupra unor „ºcoli” ori<br />
orientãri literare nu scapã de imperativul stabilirii unui numitor comun, indiferent<br />
de aparenta sau mimata sa frivolitate. Însã dacã ne vom hazarda sã<br />
trasãm un contur riguros mizei culturale a celei mai recente generaþii de<br />
poeþi, mã tem cã vom gãsi subterfugii convenabile pentru a scuza, eventual,<br />
lipsa de coeziune, de (horribile dictu!) viziune ori de macro-orientare. Douãmiismul,<br />
cãci despre el vorbim, nu este, deocamdatã, clasificabil. ªi, mai mult<br />
decât atât, pare doar o etapã analizabilã pe criterii ce þin de imediatul receptãrii,<br />
nu de comparaþia riscantã - ºi fatalmente utilã ºi necesarã mai târziu -<br />
între o generaþie ºi alta, între un curent ºi altul. În aceste condiþii, analiza câte<br />
unui volum nou de poezie poate constitui un exerciþiu critic dificil.<br />
Am considerat necesar sã fac aceastã micã introducere pentru cã,<br />
având în faþã cel mai recent volum al unui poet douãmiist, am constatat cã<br />
ceea ce e de remarcat în poezia gãlãþeanului Andrei Velea este, diacronic<br />
spus, faptul cã evoluþia valoricã de la precedentele cãrþi („Gimnastul fãrã plãmâni”,<br />
„Hotel în Atlantida”) se înfãþiºeazã acum propunând ca bazã tematicã<br />
ºi ca tehnicã liricã o întoarcere surprinzãtoare la recuzita optzecistã. Cu alte<br />
cuvinte: fie poetul admite, implicit, falimentul valoric al generaþiei din care<br />
face parte (ceea ce l-ar situa pe o poziþie inconfortabilã de „disident” nemotivat),<br />
fie individualitatea sa poeticã e compatibilã doar cu obsesiile generaþiei<br />
poetice care l-a precedat (lucru care l-ar transforma, inevitabil, într-un<br />
24