Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

*
Sterilitatea poate fi învinsã prin ea însãºi. Încearcã s-o descrii!
*
Cum-necum, Cristea e un nume benefic pentru obºtea noastrã criticã.
Un nume de-o neaºteptatã prolificitate: Valeriu Cristea, Dan Cristea, Radu
Cãlin Cristea, Tudor Cristea ºi, mai recent, Daniel Cristea-Enache!
*
O înmormîntare sãrãcãcioasã, desfãºurîndu-se pe strãzile Amarului
Tîrg. Surprizã. În locul unui marº funebru, fanfara intoneazã vechea romanþã
„Cînd eram copii odatã…”. Sã ni se dea de înþeles în felul acesta cã
defuncþii redevin copii? Oricum, o razã de luminã, venind parcã din niciunde,
se aºterne peste sumbrul cortegiu.
*
„Dl. Puslojici a anunþat nu demult cã în þara vecinã ºi prietenã se va
organiza un mare festival de poezie la care va fi invitat ºi Adrian Pãunescu,
cãruia i se va înmîna un important premiu intitulat Hrisovul moralei. În
acel cadru se va lansa, dacã am înþeles eu bine, ºi o antologie din poezia bardului
nostru, tradusã în limba sîrbã. E o glumã bunã asta, cu hrisovul moralei.
Un altul s-ar putea indigna, dar eu, în asemenea momente, mã duc
mereu la Caragiale, gãsind o situaþie similarã ºi, mai ales, izbãvitoare. De
data aceasta îmi vine în minte Madam Georgescu, mama bravului Ovidiu
Georgescu, cãruia profesorul e pe punctul de a-i distruge viitorul, pentru
cã loaza are de gînd sã urmeze dreptul, dar e corigentã la moralã. ªi atunci,
vine întrebarea miratã a doamnei Georgescu ºi a naratorului ºi a mea ºi a
domnului Adam Puslojici ºi, probabil, a lui Adrian Pãunescu: «Dar ce legãturã
are dreptul cu morala!?». O întrebare pur naþionalã, pe care ne-o tot
punem de douã mii cincizeci de ani ºi mai bine. ºi dãm mereu acelaºi
rãspuns. Dar aici ni se pare a fi vorba de ceva mai mult decît de rãspunsul
la întrebarea cu pricina, care e foarte lesne de dat. Dl. Puslojici are, în fond,
tot dreptul de-a evolua cum considerã, deºi a schimba vechea admiraþie
faþã de cataliticul Nichita cu preþuirea, probabil mai profitabilã acum, a lui
Adrian Pãunescu, mi se pare o chestiune care þine, vai, tot de domeniul
moralei. Problema este cã, în ipostaza în care se va afla, Adrian Pãunescu va
reprezenta poezia românã, va da, care vasãzicã, seamã de starea ei. Or, în
aceastã ipostazã, Adrian Pãunescu nu mai reprezintã de multã vreme pe
nimeni, poezia sa, remarcabilã în cîteva momente, þinînd, dincolo de orizontul
ei moral (sic?), de un mod vetust ºi putînd fi, dacã ar mai lua-o cineva
în serios, o frînã în dezvoltarea lirismului contemporan” (Tudor Cristea,
în Litere, nr. 9/2003).
7