Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

indusã ca atare de medic. Cazul psihologic al lui Vlad Codreanu pare ºi el
întrucâtva elucidat. Relativ refãcut, a fost externat, dar apoi a dispãrut misterios
din oraº, nu se ºtie unde.
Romanul psihiatric se construieºte pe o intrigã de iubire, foarte bine
reliefatã de prozator, cu simþ epic ºi dramatic. Autorul adaugã însã, în mod
riscant, ºi o dimensiune sexualistã, cu un limbaj adesea vulgar sub aparenþa
de libertinism la modã. Vlad Codreanu e un jurnalist cu „rating la fufe”,
cum se defineºte el însuºi, iar autorul nu poate rata ºansa de a-i descrie
toate experienþele erotice: cu prostituatele dintr-un bar pe care îl frecventeazã
des, cu iubitele sale statornice Mirela ºi Amalia, dar ºi cu cuceririle
sale întâmplãtoare de macho dezabuzat. E un dezmãþ ca în Marchizul de
Sade, deºi autorul se revendicã, prin moto-ul cãrþii, de la William Faulkner.
Vlad Codreanu însuºi are referinþe livreºti elitiste: Thomas Mann cu Muntele
vrãjit (p. 21), Herman Hesse din Jocul cu mãrgelele de sticlã (p. 331),
Issac Babel din Armata de cavalerie (p. 408), William Faulkner revine ºi în
textul romanului (p. 338). Definindu-se ca un bovaric, Vlad Codreanu e sufocat
de vulgaritatea instinctelor sale. Trebuia ca aceastã vulgaritate sã se reflecte
ºi în limbajul confesiunii din roman? Nu simt necesitatea stilisticã în
modul de elaborare a naraþiunii. Vlad Codreanu râvneºte dupã onorabilitate.
Este profund intrigat atunci când este acuzat pe nedrept de comportament
imoral, de abuz sexual asupra unei studente. Dar el ºi prostituatele,
iubitele sau amantele sale nu se cenzureazã niciodatã. Face teoria iubirii ca
neatingere (într-un curs de succes, o traducere stângace a iubirii platonice),
dar el practicã numai dragostea voluptoasã, cu atingere concupiscentã
ºi descriere licenþioasã. Dã lecþii despre dragoste, într-o falsã pedagogie
a amorului. Dar acesta poate fi un calcul al prozatorului în construcþia personajului
ca impostor în iubire, cabotin sau farseur – însã nu avem suficiente
argumente pentru o astfel de interpretare.
Nu doar cã e prea mult sex în roman, dar Vlad Codreanu e incredibil
de viril ca sã fie verosimil ca personaj (cu patru-cinci acuplãri nopþi la
rând ºi zile la rând). Nu o spun din pudoare sau din conservatorism (sau
din invidie!), invoc un banal criteriu de veridicitate. Am putea considera cã
vulgaritatea þine loc de sarcasm sau lehamite, în atitudinea personajului
faþã de lume. Un obsedat sexual nu este, dar un dezabuzat – da, un vulgar
cu pretenþii de onorabilitate. Oricum aº privi-o, vulgaritatea limbajului
sexualist din roman mi se pare insuficient motivatã. Dacã nu vulgaritatea
episodicã, atunci excesul de vulgaritate. Poate cã un capãt de explicaþie ar
fi un anumit cinism al sexualitãþii, derivat din definiþia pe care Vlad Codreanu
o dã iubirii: „A iubi înseamnã sã faci ceea ce nu se face!” (p. 443).
47