Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

Hutong în ricºã venite// Piatra de moarã a prezentului/
Templul lui Confucius stropit cu sînge/
Instrument ciupit de unghii, dinþi/ Privirea înecatului
ce împrãºtie-strînge// Perfuzia Centrului de
Medicinã Tradiþionalã/ Palatul de Varã cu drojdia
în gheþar/ Pînza nedezlipitã de faþa mortului/ Bocanci
frãmîntînd umbra pe care o car”. Aici locul
transmite senzorilor lirici o stare de violenþã ºi de
pericol insidios, dincolo de semnele deja citite în
clar ale istoriei. Chira procedeazã de regulã prin
notaþia copulativã în texte ca de jurnal sub presiunea
imediatului ºi simultan a emoþiei receptate
într-un montaj a cãrui coeziune þine de instanþe
ocultate parcã programatic. Din când în când se
configureazã în derularea enumerativã secvenþã
cu alurã de haiku: „Fãrã teamã de toate neîntîmplate
scutur/ puful lumii cu care s-au întors cocorii”
sau: „Arde pãrul în care vei fi învelit/ ori se
mistuie un regat” (din Sahghai I). „Cu viteza datã
de cruzimea exterioarã în disputã cu blândeþea
lãuntricã”, Minerva Chira face cãlãtorii ritualice
sub acoperirea celor turistice, ca ºi cum, sub canonul
poeziei, i s-a dat în sarcinã sã rãtãceascã
aiurea spre a se regãsi mereu pe sine însãºi într-un
acasã volatil ºi fantomatic.
@
57