Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

care poetul o face. El se implicã ºi se dezimplicã în aproape fiecare secvenþã, luînd
continuu distanþã de enunþul abia fãcut ºi de „atitudinea“ pe care acesta o sugereazã.
Totul se joacã pe muchie, într-un spaþiu restrîns extrem de solicitant ºi de
ofertant pentru cititor. (…)
Nici personajul, nici ritmul, nici metodica lui Vlad Moldovan nu pot fi bruscate.
Poetul îºi va face parcursul, secvenþã cu secvenþã, rãsucind la nesfîrºit un fir ºi
creînd o plasã finã aruncatã peste lucruri. E de un umor intelectual delicios felul
în care el îºi amenajeazã peisajul, în jurul acestui personaj greoi, rulînd lent prin
decor. (…)
De mare efect sînt definiþiile sui generis pe care le obþine Vlad Moldovan în acest
parcurs pe muchia dintre patetism ºi ironie, implicare ºi distanþare, viziune ºi „viziune“.
Autorul, deja experimentat la a doua carte, nu le oferã, previzibil, la finalul
textelor, ca pe niºte concluzii poetice, cristalizãri aforistice. Le amestecã în materialul
cu care lucreazã; ºi cititorul care a traversat de trei ori, prin lecturã, „improvizaþiile“
lui Moldovan le recupereazã, de acolo, una cîte una.
BOGDAN –ALEXANDRU STÃNESCU:
Acest poet are ambiþia (ºi îi reuºeºte) de a privi, a analiza ºi a reda fiecare dintre
proiectilele aruncate asupra sa.
ALEX GOLDIº:
Vlad Moldovan e singurul poet de azi care se poate întreba cu aceeaºi naturaleþe
despre viaþã, spirit sau materie ºi despre sensul unor întâmplãri cât se poate de
banale dintr-o noapte de chef. ªi asta, pentru cã într-adevãr pentru el nu mai existã
ierarhie în ordinea existentului. Ceea ce nu derivã deloc în nivelare postmodernã
– unde toate lucrurile lumii se situeazã pe acelaºi plan tocmai pentru cã nu existã
decât în cãrþi – ci, culmea, tocmai la o atenþie sporitã pentru individual. O atenþie
care asigurã, de altfel, ºi substratul profund al volumului Dispars.(…)
Aparent, Vlad Moldovan practicã un freestyle discursiv demn de cei mai experimentaþi
MC’s, amestecând cu dexteritate cam toate registrele ºi tonalitãþile limbajului.
De fapt, el mixeazã dorinþe, obsesii, pulsiuni, cu acuitatea ºi sãlbãticia ireductibilã
ale unui masaj direct pe creier. Dispars e un volum-reper al tinerei generaþii,
cãci nimeni nu s-a aruncat cu mai multã libertate pe panta „monstruosului”, pãrând
cã nu face decât sã se plimbe, zen, pe suprafeþe.
ªTEFAN BAGHIU:
Totul este analizat la rece: sentimentele, senzaþiile, concepþiile, contactul social ºi
chiar ºi sinele. Nimic nu scapã acestei maturitãþi neostentative pe care o perfecþioneazã
Vlad Moldovan. Este, de fapt, vocea pe care se pliazã cel mai bine discursul
aparent caleidoscopic al poetului ºi din toatã „debandada“ imaginarului, ca un
flux care trage dupã el disonanþele ºi le îmbinã subtil, se vede clar importanþa discursului
sincer ºi autentic: „Încerc sã fiu sincer ºi/ sã nu le înfloresc”.
69