Nr. II Febriarie 2013 - Revista Familia

De la tirania la
plãcerea textului
Teatrul Naþional I.L.Caragiale din Bucureºti -
CONU LEONIDA FA?Ã CU REAC?IUNEA de
I.L.Caragiale; Spectacol realizat în colaborare
cu Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu
Vâlcea; Regia: Silviu Purcãrete; Scenografia ºi
light design: Dragoº Buhagiar; Muzica: Vasile
ªirli; Cu: Mariana Mihuþ, Victor Rebengiuc ºi
Cãtãlina Sima; La pian: Mihai Murariu/Mihai
Mãniceanu; Data reprezentaþiei: 6 decembrie
Invitat pentru prima oarã în consistenta
lui carierã la Teatrul Naþional din
Bucureºti, dar într-o coproducþie cu Teatrul
Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea,
Silviu Purcãrete a decis sã monteze Conu
Leonida faþã cu reacþiunea de I.L. Caragiale.
Pentru mulþi dintre exegeþii literari
ai piesei, Conu Leonida... ilustreazã tirania
textului (Maria Vodã-Cãpuºan - Despre
Caragiale, Editura Dacia, Cluj, 1983),
lumea ca text sau lumea ca ziar. „Formula
lui Caragiale, arta lui poeticã este ziarul”,
scria Ioana Pârvulescu în cartea Lumea ca
ziar A patra puterea: Caragiale (Editura
Humanitas, Bucureºti, 2012) ºi adãuga cã
„opera sa comicã este scrisã pe hârtie de
ziar, alcãtuieºte o mare gazetã cu toate defectele
presei vremii, adunate laolaltã”.
Ziarul e, în opinia cercetãtoarei, cea mai
mai importantã, cea mai cuprinzãtoare
metaforã a lumii caragialiene. În Conu
Leonida faþã cu reacþiunea lui, ziarului, îi
revine misiunea de a funcþiona drept
supremã probã a veridicitãþii celor spuse
de Leonida ºi tot el este elementul de verificare
a realitãþii ori irealitãþii spaimelor
trãite de bãtrânul republican împreunã cu
consoarta lui, Efimiþa, în Noaptea de Lãsata
Secului. Ziarul este sursa culturii politice
ºi istorice aproximative, nesigure, a
celor doi, „culturã politicã” ce se manifestã
în toatã splendoarea ei poleitã în primele
minute ale spectacolului, într-o atmosferã
similarã celei de talk show. Leonida ºi
Efimiþa, în þinutã de galã, el în smoching,
ea în rochie lucitoare de searã, îºi fac
apariþia în scena asemãnãtoare unui studio
de televiziune, înzestrat cu o canapea
stil, ºi încep sã îºi joace rolurile, rostind
textul la microfon. O fac atent, riguros-studiat,
cu mici ºi nedisimulate cochetãrii,
preþios-ridicoli, hiper-atenþi la calitatea
pronunþiei, controlându-ºi despotic dicþia.
E cert cã doresc sã fie auziþi, cã vor sã parã
educaþi, informaþi, cã aspirã la perfecþiune,
iar pentru un plus de siguranþã cã mesajul
lor ajunge la auditoriu apeleazã la
microfonul celuilalt. Sunt asemenea unor
marionete, iar ceva mai încolo, când, pe
neaºteptate, îºi vor scoate veºtmintele de
lux ºi de sub ele se vor ivi cãmãºile de
noapte, când mini-studioul tv se va fi metamorfozat,
graþie înzestrãrilor turnantei, în
dormitor, când îºi vor fi isprãvit o parte
din taclalele politice de dinaintea culcãrii,
condiþia lor de pãpuºi, de fiinþe manipulate
prin vorbe, va fi reîntãritã prin
expunerea ca într-o vitrinã, rezultat al ridicãrii
pe verticalã a patului conjugal. Totul
117