JuD. COvaSna - Székely Nemzeti Múzeum

Zoltán Székely (1912-2000)
ZOLTÁN SZÉKELY (1912-2000)
De origine din familia Székely de Reci, din Treiscaune, Zoltán Székely s-a născut la Dej, la 18 noiembrie
1912. Tatăl său, Gyula Székely decedînd deja în 1917, mama, Margit Bíró, după cîţiva ani de copilărie petrecuţi
la Mugeni, l-a adus înapoi în Treiscaune, la Sf. Gheorghe. Se remarcă prin calităţile sale deja în timpul
şcolii şi îşi va putea continua studiile la Cluj, la Universitatea Regele Ferdinand I, fiind sprijinit de Vilmos
Csutak, director al Colegiului „Székely Mikó” din Sf. Gheorghe şi totodată al Muzeului Naţional Secuiesc.
Zoltán Székely, studiind la profesori ca Theodor A. Naum, Ştefan Bezdechi, Emil Panaitescu, Dimitrie M.
Theodorescu, îşi obţine diploma din limbi clasice şi istorie, îşi începe cariera de profesor la catedra de limbi
clasice a Colegiului Wesselényi din Zalău şi va fi invitat în 1937, de Colegiul „Székely Mikó”, la catedra
rămasă vacantă după moartea prematură a lui Vilmos Csutak. Întors astfel la Sf. Gheorghe, va preda limba
latină în colegiu în 1937-1949 şi – cu scurte întreruperi – între 1963 şi 1971, respectiv în gimnaziul superior
de fete al colegiului şi instituţia succesoare, Liceul „Mikes Kelemen” de azi, în 1946-1947, precum şi între
1956 şi 1975 – cu scurte întreruperi –, de asemenea în 1990-1995.
Este ales custode în Muzeul Naţional Secuiesc în decembrie 1937. Face studii postuniversitare în 1938-
1939, cu bursă ungară, în cadrul proiectului „Keleti akció”, la Universitatea „Pázmány Péter” din Budapesta
(actuala Universitate „Eötvös Loránd”), la Ferenc Tompa, András Alföldi, şi în Muzeul Naţional Maghiar,
la Aladár Radnóti, participînd la săpăturile lui János Szilágyi la Aquincum, precum şi la alte săpături din
Ungaria (Óbuda, Szombathely, Győr etc.) şi Bulgaria. La sfîrşitul anului 1939 ajunge la Bucureşti, fiind
sprijinit de Alexandru Tzigara-Samurcaş şi primit la universitate şi la Muzeul de Antichităţi de Scarlat
Lambrino, Ioan Andrieşescu, Harilau Metaxa şi Ion Nestor. Ion Nestor îl invită şi la săpăturile din 1940,
de la Monteoru, însă intervine Arbitrajul de la Viena.
Astfel, participă la săpăturile lui Aladár Radnóti, de la Porolissum, colaborează cu István Méri, Gyula
László, Amália Mozsolics, îşi începe cercetările din Treiscaune (zona Reci, respectiv situri preistorice de la
Sf. Gheorghe şi din zona Malnaş). Îşi susţine teza de doctorat în 1943, despre castrul roman de la Comolău,
cercetat pe urmele lui Vilmos Csutak, împreună cu János Szilágyi. În acelaşi an, cercetează villa rustica
romană de la Ciumăfaia, cu Institutul Ştiinţific din Transilvania. În 1944 – la ordin superior – directorul
János Herepei evacuează o parte importantă a colecţiilor Muzeului Naţional Secuiesc. Zoltán Székely încearcă
– împreună cu arhivistul József Árvay – să pună la adăpost în Cluj materialul evacuat, schimbînd
destinaţia Lengyel (Ungaria). Ajung în oraşul istoric numai datorită abilităţii tânărului arheolog, trebuind
să obţină ataşarea vagonului lor de alt tren mai întîi la Sîncrăieni, apoi la Sărăţel, să nu rămînă undeva la
marginea drumului, pradă războiului. Cele 48 de lăzi ajung pînă la urmă la loc sigur, în subteranul clujan al
Muzeului Naţional al Transilvaniei, fiind ajutaţi şi de directorul de aici, Márton Roska. Din păcate, decizie
tragică, autorităţile budapestene le vor transporta mai departe cu camionul, la Keszthely, şi se vor distruge
sau vor dispare la Zalaegerszeg, în urma unui bombardament.
În mai 1945 – spre deosebire de János Herepei – Zoltán Székely se întoarce la Sf. Gheorghe. Din iulie
este custode-diriginte arheolog al muzeului, în decembrie 1947 preia şi sarcinile de custode-diriginte administrativ.
Ajutat de conducători politici locali, ca Tamás Kisgyörgy, face din nou deplasări de teren deja în
1945 (la Alungeni, pentru mărturii din epoca romană); salvează de la distrugere arhiva comitală şi arhive
familiale din castelele prădate din zonă (neabandonînd proiectul de Arhivă Naţională Secuiască, al lui
Csutak şi Herepei, decît în 1961, data preluării efective a colecţiilor lor arhivistice de către Arhivele Naţionale);
recuperează de la Budapesta Codicele Apor şi tezaurul de la Surcea („Călăreţul Tracic”); organizează
împreună cu László Szabédi, Gyula László, Károly Kós, Hans Mattis-Teutsch, János Bányai evenimente
culturale la Sf. Gheorghe, Covasna, Tg. Secuiesc, M.-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, încercînd să
obţină astfel fonduri financiare pentru muzeu; luptă pentru respectarea Statutelor instituţiei.
11