JuD. COvaSna - Székely Nemzeti Múzeum

Zoltán Székely: Lucrări alese
CASTRUL ROMAN DE LA OLTENI
Satul Olteni (jud. Covasna) este aşezat în valea
Oltului, în apropierea strîmtorii Tuşnadului, unde
Oltul străpunge arcul munţilor Harghitei de Sud
şi masivul Ciumatu, ca să ajungă din depresiunea
Ciucului în bazinul judeţului Covasna. Pornind de
la Olteni spre Tuşnad, valea Oltului începe să se
îngusteze, valea fiind închisă prin construirea unei
fortificaţii. Începînd de la Olteni, Valea Oltului se
lărgeşte treptat şi rîul curge pe cîmpia cunoscută sub
denumirea de „Cîmpul Frumos”.
Această poziţie strategică a locului a fost folosită
în cursul istoriei, începînd din neolitic pînă în epoca
feudală, aşa cum dovedesc urmele de aşezări şi fortificaţii
care se găsesc pe ambele maluri ale Oltului.
Romanii şi-au făcut pe acest loc un castru prin care
asigurau apărarea graniţei de est a provinciei Dacia
contra atacurilor externe.
Primul care face menţiune despre castrul roman
de la Olteni este J. Benkő. 1 Însemnările lui Scheint 2
despre castru sînt reproduse şi de J. F. Neigebaur, 3 J.
Ackner 4 şi B. Orbán, 5 care aşează locul castrului pe
terenul castelului Mikó. L. Kővári, 6 C. Gooss 7 şi I.
Marţian, 8 după autorii mai sus menţionaţi, pomenesc
şi ei acest castru.
Dintre cercetătorii mai noi, V. Christescu 9 acceptă
cu rezervă existenţa la Olteni a unui castru roman. I.
Ferenczi 10 şi I. Paulovics 11 plasează castrul tot pe terenul
castelului Mikó. Const. Daicoviciu 12 localizează
la Olteni o aşezare romană civilă; abia în urma executării
unui sondaj de verificare, în anul 1949, a fost
acceptată existenţa unui castru pe acest loc. 13
Printre preocupările Muzeului din Sf. Gheorghe
pentru istoria regiunii a figurat de mult timp şi aceea
* Aluta, X-XI, 1980, 55-75. (Cu rezumat în limba maghiară şi
în limba franceză.)
1
J. Benkő, Transsilvania, I, ed. II, 1834, 548, unde scrie: „Plurium
qouque commemoravimus, Romanorum Arcium vestigia, in
Dacia nostra certe superant. Curia Nobilitaris et Domicilium in
pago Oltszeme, Sedeque Sepsi, III, Dom. Nicolai comitis Mikó
de Bodok, multorum indicio in ruderibus (quae et nos vidimus)
Romani castri iacet”.
2
D. G. Scheint, Das Land und Volk der Szecklern, 1833, 116.
3
J. F. Neigebaur, Dacien, 1851, 279.
4
J. Ackner, Die römische Altherthümer, III, Comm. I, 1857, 42.
5
B. Orbán, A Székelyföld leírása, III, 1869, 56.
de a aduce date noi asupra castrului de la Olteni,
întemeiate pe o cercetare arheologică şi sistematică.
Primele cercetări de verificare au fost executate în
anul 1949, obţinîndu-se rezultate sigure despre existenţa
castrului. 14 Cercetările au fost continuate cu
mai mare amploare în anii 1968-1970.
1968-1970
Satul Olteni este aşezat pe malul drept al Oltului,
pe o terasă care coboară spre albia rîului. La capătul
nordic al satului terasa este mai ridicată, formînd un
platou cu mal abrupt. Pe acest loc se află castelul
conţilor Mikó, construit în anul 1827. Castelul este
orientat N–S, la 10 m de malul abrupt al Oltului,
pe terasa amenajată din vechime. La începutul secolului
nostru, perpendicular pe latura nordică a
castelului, s-a ataşat o clădire care are o prelungire şi
în direcţia sud. În faţa capătului acestei aripi se află
un grajd de formă dreptunghiulară. Prin construirea
acestor clădiri, pe platou s-a format un dreptunghi
la care colţurile N-V şi cel de S-E ale terenului au rămas
libere. În colţul sud-estic s-a construit un bazin
de baie, iar cel sud-vestic a fost îngrădit cu un gard
de piatră, terenul acesta fiind folosit ca grădină de
zarzavat. O suprafaţă considerabilă a promontoriului
a fost înconjurat cu gard de piatră, cuprinzînd şi
clădirile mai sus amintite. În acest complex intrarea
se face dinspre vest, din drumul asfaltat care duce
spre Tuşnad.
Cercetările au fost începute pe singurul teren
liber, în colţul de S-V. Au fost executate şanţuri în
direcţia E–V, perpendicular pe gardul de piatră, şi
6
L. Kővári, Erdély építészeti emlékei, 1866, 29.
7
C. Gooss, Chronik der archäologischen Funde Siebenbürgens,
1876, 96.
8
J. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, 1920, 29.
9
V. Christescu, Istoria militară a Daciei romane, 1937, 121.
10
I. Ferenczi, în Székelység, 1939/9, 71, n. 16.
11
I. Paulovics, Dacia keleti határvonala, 1944, 62.
12
C. Daicoviciu, în Dacia, VII-VIII, 1941, 321.
13
Idem, în SCIV, I, 1950, 118.
14
Z. Székely, Raport, în Almanah 1949-1954, Muzeul Regional
Sf. Gheorghe, 1955, 28-31.
142