JuD. COvaSna - Székely Nemzeti Múzeum

Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu (Trei-Scaune)
24
Ibidem, pl. XXXIV, 7a-b.
25
Ibidem, pl. XI, I, a-b.
26
F. László, în Dolg, II, fig. 84-85.
27
Ibidem, fig. 71/1-3, 79/1-2, fig. 80-82.
28
Ibidem, fig. 88
29
M. Roska, op. cit., pl. LXXII, 14.
30
I. Kutzián, op. cit., pl. LXIII, 14.
31
F. Pulszky, Magyarország archaeologiája, I, 1897, 115, pl.
XXIII, 2, 9.
32
D. Popescu, Die frühe und mittlere Bronzezeit in Siebenbürgen,
1944, 126, fig. 55/1-2, pl. XII, 4.
aşa-numite „Steckgefässe”. Astfel de vase cu picior
(fig. 12/7, 10) sînt cunoscute din Ungaria din cultura
Kőrös, de la Dévaványa, de la Hódmezővásárhely
(Kopáncs-Hökénydob) 24 şi de la Óbessenyő 25 (fig.
13/15). Pentru celelalte fragmente de vase, analogia
cea mai precisă o găsim tot în materialul staţiunilor
care aparţin culturii Criş; de pildă, pentru vasul
din fig. 12/11, analogia se găseşte la Sövényháza
(Szeged I). 26
Statuetele de lut zoomorfice au fost găsite împreună
cu fragmente de ceramică din grupa de tip
Ariuşd. Pentru fragmentul de idol feminin, analogia
cea mai precisă se găseşte la staţiunea preistorică de
la Ariuşd. 27 Fusaiolele de lut cu formă de disc şi cu
formă biconică, ca şi greutăţile de plasă, au fost găsite
împreună cu ceramica din grupele I-III (fig. 15/9,
12, 15, fig. 13/6) şi se aseamănă cu cele găsite la Ariuşd.
28 Piramidele de lut (fig. 13/19, 20) au fost găsite
împreună cu două fusaiole (fig. 15/12, 13) şi anume
în strat roman din secţiunea I-II. Obiectele de piatră
sînt în mare parte dălţi de piatră şlefuită sau fragmente
de lame de silex. Nu s-au găsit topoare şlefuite,
cu gaură. Dălţile de piatră şlefuită au formele
tipice ale dălţilor găsite la Olteni. 29 Dintre obiectele
de os, acul cu gaură apare în materialul staţiunii de
la Turdaş, 30 iar obiectul de os în formă de stilus de
la Vinča. 31 Pumnalul de aramă, găsit la Leţ-Várhegy,
face parte din grupa I a pumnalelor de aramă după
clasificaţia lui Pulszky. 32 Această formă de pumnal
se păstrează chiar pînă în epoca de bronz. 33 În Transilvania,
un astfel de pumnal de aramă e cunoscut de
la Criţ (Tîrnava Mare). 34 În cursul săpăturii, numai
în două secţiuni (I-II) s-au descoperit în mod răzleţ
cîteva fragmente de vase de factură romană, ţinînd
de grupa ceramicei provinciale romane, cunoscută
în teritoriul Daciei. Analogiile pentru aceste fragmente
de vase sînt cunoscute de la Comolău 35 (fig.
14/4-5, 11-12, 16).
La suprafaţa terenului nu s-au putut observa deloc
rămăşiţe de ziduri. În cursul săpăturii, în secţiunile
operate, au fost găsite astfel de rămăşiţe. Ele
erau făcute din lespezi de piatră aşezate unele peste
altele, lucrate cu faţadă şi legate cu mortar. Zidul de
piatră al incintei avea o grosime de 1,6 m. Rămăşiţele
despre care este vorba au aparţinut unei cetăţi şi
unor clădiri medievale. Forma cetăţii era pătrată şi
era întărită la colţuri cu bastioane trecînd dincolo
de zidul cetăţii; pe laturile de V şi de S ale cetăţii
s-au găsit rămăşiţe de ziduri ale unor cetăţi din sec.
XVIII-XIX. În toate secţiunile unde au fost cercetate
bastioanele de colţ, s-au găsit straturi arse de material
cu ceramică, de ţigle şi cărămizi medievale. În
secţiunea I, sub stratul de humus, stratul medieval
era ars şi plin cu cărbune; sub el se afla un alt strat,
plin cu mortar şi var. La adîncimea de 1 m se afla un
stîlp carbonizat în poziţie orizontală; la adîncimea de
1,4 m s-au găsit urmele a trei stîlpi cu diametrul de
25 cm fiecare şi aşezaţi la o distanţă de 20 cm unul
de altul. Aceste urme de stîlpi se prelungeau şi în
sol virgin, avînd aici înălţimea de 1 m. Urmele unor
asemenea stîlpi au fost găsite şi în secţiunea IV, la
aceeaşi distanţă de zidul cetăţii, adică la 6 m; dimensiunile
corespund cu ale celor găsiţi în secţiunea I.
Şirul acestor urme de stîlpi merge paralel cu zidul;
pe cînd la bastioane se afla la o distanţă de 6 m de
zidul bastionului, la zidul cetăţii era la o distanţă de
numai 3 m în şir dublu (vezi secţiunea III). Între cele
două şiruri de stîlpi există o distanţă de 2 m. Pe latura
de est s-a găsit numai locul zidului; aceasta fiindcă
pietrele au fost scoase şi nici urme de stîlpi n-au mai
putut să fie identificate. Acest şir de stîlpi, paraleli cu
zidul de piatră, aparţinea fie unui postament pentru
luptători, formînd un fel de gang cu o construcţie
de lemn, 36 fie probabil rămăşiţelor unei fortificaţii
de lemn din evul mediu, mai veche decît cetatea cu
zidul de piatră. Faptul e verosimil, fiindcă urmele de
stîlpi arată că stîlpii au fost înfipţi în stratul de cultură
preistorică. Pietrele din zidurile cetăţii medievale
au fost scoase în cursul secolelor, iar bastioanele au
fost dărîmate; de aceea, pentru forma lor originală
trebuie să acceptăm schiţa lui Orbán, 37 care a văzut
ruinele cetăţii într-o stare mai bună. Planul cetăţii
arată clar că la Leţ-Várhegy era o cetate medievală
destul de tîrzie, întemeiată în secolele XV sau XVI.
Se aseamănă cu cetatea medievală de la Menzberg,
între Mosel şi Saar; aceasta, deopotrivă, are o formă
pătrată; la colţuri se află bastioane triunghiulare,
afară de cel din colţul nord-vestic, care e rotund. 38
33
M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 59, fig.
169/1.
34
Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, pl. VIII, 3,
X, 6.
35
J. Könyöki – G. Nagy, A középkori várak, különös tekintettel
Magyaroszágra, 1905, 73.
36
B. Orbán, op. cit., 162.
37
A. Cohausen, Die Befestigungsweisen der Vorzeit und des Mittelalters,
1898, 129-131, pl. 57, 378, a, c.
38
B. Orbán, op. cit., 161, n. 1; Székely Oklevéltár, I, 1872, 62-
63, n. 2.
21