JuD. COvaSna - Székely Nemzeti Múzeum

Zoltán Székely: Lucrări alese
Fidel unui proiect mai vechi, din timpul lui Herepei, acordă ajutor la formarea noilor muzee de la Cristuru
Secuiesc, Odorheiu Secuiesc şi M.-Ciuc – acestea încearcă la început să-şi asigure statutul ca şi secţii
ale Muzeului Naţional Secuiesc –, salvează obiecte din fostul muzeu de la Tg. Secuiesc, transportîndu-le la
Sf. Gheorghe. Reia cercetările arheologice sistematice, cu elevi din Colegiul „Székely Mikó”, respectiv de la
Odorheiu Secuiesc şi de la Cristuru Secuiesc, fiind asistat de profesorii József Horváth din Odorheiu Secuiesc
şi István Molnár, fondator al muzeului din Cristuru Secuiesc (la Biborţeni, Vîrghiş, Boroşneu Mare, Zetea,
Inlăceni etc.). Aduce la Sf. Gheorghe, de la Ineu, preţioasa colecţie de fluturi, donată muzeului de pictorul
lepideptorolog, născut la Sf. Gheorghe şi colaborator al muzeului în perioada interbelică, László Diószeghy.
Între 1949 şi 1990 este director al instituţiei naţionalizate şi – din devotament – nu acceptă invitaţia
în fruntea muzeului din Braşov, respectiv la Universitatea Bolyai din Cluj, să predea epigrafie. Reuşeşte să
menţină caracterul muzeului – acesta se va orienta după aceleaşi priorităţi, pînă şi în 1958, perioadă a proceselor
politice comuniste, ca înainte de schimbarea de regim. Pînă în 1951 în domeniul arheologiei sînt
subordonaţi centrului academic de la Cluj; face săpături la Comolău, Boroşneu Mare, Leţ, Jigodin, Bicsad,
continuă cercetările lui Ferenc László la siturile sfîntugheorghene (Bedeháza, Gémvár), respectiv cercetarea
castrului roman de la Inlăceni. La Moreşti lucrează împreună cu Kurt Horedt.
În 1951-1952 este trimis în Moldova, lîngă Ion Nestor care-i va deveni principalul sprijinitor – îl va
apăra şi de Constantin Daicoviciu cu care este într-o relaţie tensionată. În 1952-1953 face cercetări în zona
Mediaş, reorganizează expoziţia arheologică a muzeului din Braşov, publică tezaurul dacic de la Sîncrăieni.
În 1953 deschide prima expoziţie de ştiinţele naturii, realizată după noile cerinţe, din România, şi participă
la săpăturile din Curtea domnească de la Suceava. În 1953-1954 cercetează, împreună cu muzeul de la
Baia Mare, aşezarea şi cimitirul din epoca bronzului, de la Pir (cultura Otomani); desfăşoară activităţi de
protecţie a monumentelor istorice. În 1954 devine membru al Consiliului Ştiinţific al Academiei Române
şi face parte, alături de Marius Moga şi Octavian Floca, din comisia ministerială responsabilă pentru reorganizarea
muzeelor din Transilvania de Nord. În 1955 editează un anuar muzeistic, primul de acest gen în
provincie, al muzeografiei maghiare şi româneşti de după naţionalizare. În aceşti ani 1950-1956 a avut rezultate
remarcabile pentru ştiinţa arheologiei: a stabilit pentru prima dată o cronologie relativă a neoliticului
în România şi a cercetat pentru prima dată în ţară o aşezare a goţilor. În 1956-1957 constituie împreună cu
colegii muzeografi din regiune un consiliu ştiinţific care încearcă să-şi revendice o autonomie profesională
vizavi de comenzile politice staliniste. Li se face imposibilă continuarea editării anuarului muzeistic, dar
proiectele făcute în 1959, pentru următorii 15 ani, după 1968 în mare parte se vor realiza.
Pînă atunci, în 1957 – împreună cu graficianul Nándor Lajos Varga, prorector al Institutului de Arte
Plastice din Budapesta, colaborator al muzeului încă din anii de liceu – cinsteşte memoria pictorului Jenő
Gyárfás. Face săpături din 1954 şi pînă în 1959 la Porumbenii Mici, cu István Molnár, Kurt Horedt, Ion
Nestor şi Eugenia Zaharia, iar la Sîngeorgiu de Pădure cu István Molnár şi Emil Putnoki. În 1958 participă
numai cu lucrarea (nu i se permite să se ducă acolo personal) la al V-lea Congres Internaţional de Pre- şi
Protoistorie, din Hamburg (prezintă cultura Sîntana de Mureş). În 1960-1968 face cercetări arheologice atît
în Treiscaune transferat la Regiunea Braşov (la Reci, Angheluş, Cernat), cît şi în zona Cristuru Secuiesc,
rămasă în Regiunea (Mureş-)Autonomă Maghiară (la Bezid, Filiaş, Eliseni, Sălaşuri, Şimoneşti, Nicoleni).
În 1965 studiul său privind neoliticul din Transilvania de Sud-Est ajunge la Roma, la al VI-lea Congres de
Pre- şi Protoistorie, iar la al VII-lea Congres de Pre- şi Protoistorie, de la Praga, prezintă aşezarea de prima
vîrstă a fierului, de la Cernat. Cercetează castrele romane de la Sărăţeni şi Olteni. Susţinut de funcţionara
locală Piroska Csíki, reuşeşte să împiedice transferarea bibliotecii muzeului la Braşov.
La reforma administrativă din 1968 susţine refacerea fostului Treiscaune (judeţul Covasna) şi conduce
pentru scurt timp activitatea culturală a judeţului. În muzeul devenit muzeu judeţean editează anuar
ştiinţific (Aluta) şi numeroase publicaţii, prezintă cu Nándor Lajos Varga monumentele arhitecturale din
Sf. Gheorghe. Se îmbogăţesc colecţiile muzeale de etnografie, ştiinţele naturii, arte plastice, se înfiinţează
secţiile de la Tg. Secuiesc şi Cernat, respectiv Casa Memorială „Benedek Elek” de la Băţanii Mici. Face
cercetări şi în domeniul istoriei, istoriei culturii, etnografiei, genealogiei, privind istoria socială secuiască
şi revoluţia de la 1848-1849, etc., dar este în primul rînd cel mai important arheolog din Transilvania de
Sud-Est (cercetări privind neoliticul şi eneoliticul, distingerea culturilor Zăbala şi Ciomortan, preocupări
privind prima vîrstă a fierului şi sciţii, respectiv cultura dacilor, în mare parte şi cercetarea castrelor romane
şi a mărturiilor din timpul epocii migraţiilor de pe cuprinsul Ţării Secuieşti, dovedirea că populaţia slavă a
apucat în Treiscaune stabilirea maghiarilor, cercetarea cimitirelor maghiare timpurii de la Zăbala şi Peteni,
din sec. al XII-lea, cercetarea unor biserici vechi medievale, etc.).
12