JuD. COvaSna - Székely Nemzeti Múzeum

Zoltán Székely: Lucrări alese
SĂPĂTURILE DIN ANUL 1949 LA BICSADUL-OLTULUI
(TREI-SCAUNE)
În Treiscaune, cetatea situată lîngă satul Bicsadul-Oltului
e una dintre cele mai cunoscute între
numeroasele cetăţi medievale aflate pe acest teritoriu.
Importanţa acestei cetăţi, din punct de vedere
al evoluţiei sociale, e cu atît mai mare, cu cît e suprapusă
asupra unor aşezări omeneşti datînd din comuna
primitivă (faza barbariei) şi mergînd continuu
prin treapta orînduirii sclavagiste pînă în epoca feudalismului.
Rămăşiţele cetăţii medievale au fost cunoscute
încă din secolul trecut de cercetătorii acestei
regiuni, 1 însă aceştia au dat atenţie numai incintei
de piatră. La începutul secolului nostru arheologul
F. László a constatat că, în afară de resturile cetăţii
medievale, există şi o aşezare omenească cu ceramică
pictată, de tip Ariuşd. 2 I. Marţian, 3 în lucrările sale,
prezintă numai un rezumat al constatărilor făcute
de B. Orbán. În mod mai sistematic, Al. Ferenczi
a cercetat terenul făcînd şi un sondaj din care a constatat
existenţa unei aşezări dacice. 4 H. Schroller 5 şi
M. Roska 6 trag concluzii numai din materialul găsit
mai înainte, aflat în Muzeul de la Sf. Gheorghe. C.
Daicoviciu 7 combate constatarea lui Ferenczi care
atribuie dacilor incinta de piatră făcută cu mortar.
K. Horedt, de asemenea, crede că incintele de piatră
făcute cu mortar din regiunea săcuiască sînt medievale.
8 În anul 1949, Institutul de Istorie şi Filosofie
al Academiei R. P. R. a programat şi asigurat cercetarea
cetăţii medievale de la Vápavára.
* Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 75-93
+ XX pl. (Cu colaboratori. Colectivul şantierului: Zoltán Székely,
responsabil, E. Chirilă, C. Daicoviciu, S. Kiss, D. Protase,
I. Russu.)
1
D. Scheint, Das Land und Volk der Szekler in Siebenbürgen,
1833, 119; L. Kővári, Erdély régiségei, 1852, 147; Idem, Erdély
építészeti emlékei, 1886, 54-55; B. Orbán, A Székelyföld leírása,
III, 1869, 59-61; J. Könyöki – G. Nagy, A középkori várak, különös
tekintettel Magyaroszágra, 1905, 206.
2
Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1908. és 1909. évi állapotáról,
1911, 45; F. László, Háromszékvármegyei praemykenaei
jellegű telepek, Dolg, II, 1911, 177, 272.
3
I. Marţian, Repertoriul arheologic pentru Ardeal, 1920, 65;
Idem, Urme din războaiele romanilor cu dacii, 1921, 51.
Săpătura din anul 1949
În cadrul problemei ,,Studiul Graniţei de Est
a Daciei” au fost făcute săpături la Bicsadul-Oltului
în anul 1949. Terenul cetăţii Vápavára se află pe un
promontoriu de stîncă de andezit, materialul de piatră
fiind exploatat continuu şi intensiv. E ceea ce a
şi îndemnat colectivul să înceapă săpătura mai întîi
în acest loc.
Terenul cetăţii Vápavára, în prezent cariera de
piatră „Carpitus I” a Direcţiunii C. F. R., se întinde
la sud de satul Bicsadul-Olt, între Olt şi pîrîul
Rakottyás, pe un platou de andezit (fig. 1); printrun
gît îngust, acest platou e în legătură cu terasa de
pe malul drept al Oltului (fig. 2). În celelalte părţi
laturele sînt prăpăstioase; partea de sud a promontoriului,
încă de la începutul secolului nostrum, a fost
aruncată în aer, pentru a se scoate material de piatră
(fig. 3). În partea nordică terenul e separat de terasa
Oltului prin trei şanţuri adînci. În mijlocul terenului,
pe care se află cetatea, se văd urmele sondajului
întreprins de Al. Ferenczi. Pe terasa cetăţii, în interiorul
incintei de piatră, au fost executate în cursul
săpăturii cinci secţiuni:
Secţiunea I. La capătul platoului, în partea sudvestică
a terasei, unde din cauza exploatării carierei
de piatră această latură a terasei a putut să fie văzută
în profil, în stratul de pămînt de deasupra stratului
de nisip aluvial s-au observat, afară de capetele incintei
medievale, şi nişte gropi cu resturi de aşezări
omeneşti. În această parte a fost tras un tranşeu
4
Al. Ferenczi, Raport asupra unei excursii arheologice în jud.
Trei-Scaune, ACMIT, I, 1929, 245; Idem, Cetăţi antice în jud.
Ciuc, ACMIT, IV, 1939, 316-319, 326, n. 1.
5
H. Schroller, Háromszéki festett keramika, în Emlékkönyv
a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 334.
6
M. Roska, Adatok Erdély őskori kereskedelmi, művelődési és
népvándorlási útjaihoz, ArchÉrt, XLVII, 1934, 155, 157, 209;
Idem, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 246.
7
C. Daicoviciu, Neue Mitteilungen aus Dazien, Dacia, VII–
VIII, 1937-40, 320.
8
K. Horedt, Zur siebenbürgischen Burgenforschung, Südost-
Forschungen, VI, 1941, im Auftrag des Deutschen Auslandswissenschaftlichen
Instituts (Berlin) und Südostinstitutes München,
(Extras), 584.
48