JuD. COvaSna - Székely Nemzeti Múzeum

Pannonia altarele ridicate acestui zeu se datează la
sfîrşitul sec. II sau la începutul sec. III e. n. 20
În privinţa apartenenţei etnice a lui Aelius Julius
şi a lui Aelius Maximus au fost emise diferite păreri
de către cercetători. 21 Buday credea că sînt de origine
orientală, în timp ce Kerény îi socotise originari din
Germania romană. 22 M. Macrea, 23 pe baza altarului
dedicat lui Hercules Magusanus, precum şi a două
altare ridicate tot de Aelius Maximus, descoperite
recent la Cluj, în studiul său asupra cultului lui
Hercules Magusanus şi al Matroanelor considerată
că aceştia sînt localnici. După Macrea, Aelius Maximus
ar fi făcut serviciul militar în una din provinciile
de la Rin, de unde întorcîndu-se în patria sa
natală, în Dacia, a adus cultul zeităţilor germanice.
În acest caz s-ar explica uşor tipul casei de locuit în
a doua fază de construire, avînd ca prototip pe cel al
fermelor din Germania romană.
Numele lui Aelius Iulius arată că nu este originar
din Italia şi că dreptul de cetăţenie l-a primit în prima
jumătate a sec. al II-lea e. n. 24 Cele cinci altare
sînt ridicate unor zeităţi romane, fapt care dovedeşte
doar cultura romană a dedicantului, însă, ca şi în cazul
numelui său, ele nu dau nici o indicaţie concretă
asupra apartenenţei lui etnice. Prin urmare, socotim
că această problemă rămîne deocamdată în fază de
ipoteză.
Sunt mulţi cercetători care s-au ocupat de problema
şi de importanţa fermelor rurale în viaţa economică
a provinciilor romane. În ultimul timp A.
Bodor a încercat să contureze relaţiile agricole în
Dacia romană. 25 Pentru lămurirea acestei probleme,
în afară de un număr restrîns de inscripţii, singurele
izvoare sînt săpăturile executate la unele ferme
rurale din Dacia. În această privinţă, ferma rurală
de la Ciumăfaia, cu sistemul ei de construcţie şi cu
inventarul de obiecte descoperit în cursul săpăturii,
ne furnizează date importante.
În primul rînd, trebuie să menţionăm că în Dacia,
ca şi în Pannonia, în sec. II-III e. n. soldaţii veterani
împroprietăriţi au fost aceia care au construit
aceste ferme. 26
Pămîntul era lucrat de sclavi şi de lucrători angajaţi,
care locuiau în unele dintre dependinţele care se
găsesc în jurul clădirii principale ce servea de locuinţă
Villa rustica romană de la Ciumăfaia
pentru proprietarul fermei. Restul dependinţelor
serveau drept magazii. Varietatea uneltelor de fier
descoperite arată că, în afară de cultivarea pămîntului,
se mai ocupau cu creşterea vitelor, cu pescuitul,
cu vînatul şi cu prelucrarea lemnului. Prin urmare,
villa rustica nu şi-a desfăşurat activitatea ei unilateral,
ocupîndu-se numai cu cultivarea cerealelor şi a
altor plante, ci în cadrul acestei unităţi economice au
fost practicate şi alte îndeletniciri şi meşteşuguri. Nu
este exclus ca şi vasele de uz zilnic să fi fost fabricate
în aceste ferme, după cum arată atelierele de olărie
descoperite în Pannonia. 27 În ce priveşte producţia
agricolă, în afară de satisfacerea nevoilor locutorilor
fermei, a servit şi pentru aprovizionarea populaţiei
din aşezările urbane. Prin urmare, fermele rurale din
Dacia, ca şi din celelalte provincii romane în sec. II
şi în prima jumătate a sec. III, au stat în serviciul
producţiei agricole care era una dintre ramurile dominante
în economia provinciei.
Pentru a rezista unor eventuale atacuri din afară,
aceste ferme au fost întărite cu incinte de piatră şi cu
bastioane, servind în caz de pericol ca loc de refugiu
pentru populaţia aparţinătoare moşiei. În istoria
Daciei astfel de pericole au fost destul de multe,
luînd în considerare atacul marcomanilor în a doua
jumătate a sec. II, sau numeroasele incursiuni ale
carpilor, în alianţă cu popoarele germanice, în prima
jumătate a sec. al III-lea e. n. Un astfel de atac
ar fi putut devasta şi ferma rurală de la Ciumăfaia.
Urmele arsurilor constatate în încăperi, mai ales în
absidele vilei, indică distrugerea ei prin incendiere.
Data acestei întîmplări nu se poate stabili cu precizie.
Credem însă că nu greşim dacă o punem pe la
mijlocul sec. al III-lea cînd au fost devastate şi castrele
de la graniţa de est a provinciei. 28
După părăsirea fermei noii ocupanţi, carpii şi
popoarele germanice, nu s-au aşezat între zidurile
ei. Numărul restrîns al fragmentelor de vase, care
aparţin sec. VII-VIII e. n., descoperite în casa de locuit,
arată că în această perioadă ferma a fost locuită
doar vremelnic.
Ruinele impozante ale vilei au putut rezista însă
pînă în feudalismului tîrziu. Este semnificativă în
această privinţă denumirea locului, Pălută, menţinut
de către populaţia locală pînă în zilele noastre.
20
Budapest az ókorban, 1942; I. Tóth, Zur Frage des Ursprungs
und des sozialen Hintergrunds des Silvan Kultes in Dazien,
Acta Classica Univ. Scient. Debrecen, III, 1967, 77-84.
21
A. Buday, op. cit., 267-8.
22
A. Kerényi, A dáciai személynevek (DissPann, ser. I, nr. 9),
1941, 10.
23
M. Macrea, Cultele germanice din Dacia, Anuarul Institutului
de Studii Clasice, Cluj, V, 1949, 227, 332, 342-344, 251-
252, 254-256.
24
Z. Székely, op. cit.
25
Vezi bibliografia referitoare la această problemă la A. Bodor,
op. cit.
26
E. B. Thomas, op. cit., 399-400.
27
Ibidem, 388.
28
Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, 29.
157