Raport privind investigaţia utilă pentru cunoaşterea pieţei distribuţiei ...

Raport privind investigaţia utilă pentru cunoaşterea
pieţei distribuţiei angro de medicamente
într-una din cele trei Subliste, respectiv 3 secţiuni, face foarte dificilă, dacă nu chiar
imposibilă verificarea deciziei MS şi, implicit, reduce posibilitatea obţinerii unui rezultat
favorabil în urma contestaţiei.
Acest fapt rezultă inclusiv din percepţia actorilor din piaţa farmaceutică cu privire la
aceste aspecte:
“Discriminarea poate apărea atât în decizia de includere în unul dintre cele trei niveluri
de compensare de 100%, 90% sau 50%, dar de asemenea şi în includerea în diferitele
subliste C”.
„Criteriile de includere în Listă sunt cele prevăzute de Ordinul nr. 318/2008. Cu toate
acestea, criteriile în baza carora un DCI este inclus într-una din cele trei categorii de
compensare nu sunt transparente, motiv pentru care nu există posibilitatea de verificare
dacă acestea sunt aplicate în mod nediscriminatoriu”.
Prin urmare, sistemul existent în prezent în România nu corespunde întrutotul principiilor
consacrate prin prevederile art. 6(2) din Directivă. Nu se asigură o respectare deplină a
exigenţelor comunitare în materie, în special cele referitoare la cerinţa ca orice decizie
de a nu include un produs medical în lista produselor cuprinse în sistemul de asigurări
de sănătate să conţină o expunere de motive, bazată pe criterii obiective și verificabile,
inclusiv, dacă este cazul, orice aviz sau recomandare a unui expert care stă la baza
deciziei, precum şi la cerinţa de a informa solicitantul asupra căilor de atac pe care le
are la dispoziție, conform legislației în vigoare, și asupra termenelor în care le poate
exercita.
Solicitând ca agentul economic să fie informat asupra „căilor de atac disponibile”, art. 6
al Directivei se referă în mod clar la căi de atac de natură a asigura o protecţie totală şi
efectivă a drepturilor agentului economic în cauză, ceea ce înseamnă, conform
jurisprudentei CEJ, căi de atac de natură judiciară. Astfel, in jurisprudenta CEJ se arată
că cerinţa de la art. 6 din Directivă, conform căreia decizia de a include un medicament
în listă trebuie să conţină o expunere de motive, se bazează pe supoziţia că este posibil
ca, în ceea ce priveşte decizia, să existe un interes ca aceasta să fie supusă unui
control judiciar ulterior emiterii sale.
Prin prisma legislaţiei naţionale în vigoare, procedura de soluţionare a contestaţiilor este
oarecum similară cu situaţia din Republica Austria, situaţie în care CEJ a constatat
neîndeplinirea obligaţiilor care decurg din Directiva. Astfel, în cazul de faţă, în măsura în
care analiza şi soluţionarea contestaţiilor apartin Comisiei naţională de transparenţă, un
organism care nu numai că nu are natură judiciară, dar nu are nici măcar putere de
decizie, întrucât doar avizează propunerile comisiilor de specialitate şi propune spre
aprobare propunerile acestora, decizia finală fiind luată de ministrul sănătăţii, nu se
asigură un control judiciar real cu privire la deciziie MS, în conformitate cu jurisprudenţa
comunitară.
70