ISTORIA SINDICATULUI „SĂNĂTATEA” - Sindicatul "Sănătatea"

faţă de cea pe care au găsit-o în 1918, este în mod incomparabil
cât se poate de îmbunătăţită” 204 .
După 1918 a fost elaborat un program de organizare bine studiat
şi urmat an de an cu perseverenţă şi tenacitate şi, mai ales, cu o
continuitate neîntreruptă. Medicii Basarabiei şi organizaţiile de
stat, profesionale, asociaţiile medicilor au reuşit să lupte cu bolile
interne ale populaţiei basarabene. Basarabia avea o suprafaţă de
45 000 km 2 şi o populaţiune de 3.200.000 de oameni, organizată
administrativ în 9 judeţe. Specificul activităţii medicilor constă în
faptul că ei au luat în consideraţie condiţiile de trai ale populaţiei,
care se împărţea în populaţia orăşenească şi populaţia rurală,
ambele având modul lor de viaţă deosebit şi specific 205 .
Pe tot parcursul anilor 1918–1940 morbiditatea generală în
Basarabia nu s-a deosebit cu nimic în ceea ce priveşte bolile şi
cantitatea bolnavilor din celelalte regiuni ale României.
Scarlatina, febra tifoidă, tusea convulsivă, tuberculoza şi alte
boli mai „bântuiau la fel în Basarabia, ca şi în celelalte regiuni
ale Ţării” – sublinia doctorul Nicolae Smadu în 1936 206 . Însă în
Basarabia mai făceau ravagii malaria şi tifosul exantematic. În
fiecare an peste 50.000 de bolnavi de malarie se înregistrau în
Basarabia, datorită formării nenumăratelor bălţi stagnante, unde
creşteau şi trăiau miliarde de ţânţari, răspânditori de malarie. Cu
părere de rău, în acea perioadă România nu putea să distrugă
ţânţarii în stadiul lor de răspândire, dar se lupta cu virusul paludic
din sângele bolnavilor de malarie prin chimizarea sistematică a
bolnavilor 207 .
Tifosul exantematic era o a doua boală care mai bântuia prin
Basarabia, datorită faptului că populaţia nu-şi curăţa trupul, nici
îmbrăcămintea, oamenii nu-şi spălau cămăşile, nu se tundeau, nu
se pieptănau şi, ca rezultat, apăreau păduchii. Anume păduchii
constituiau elementul cel mai însemnat pentru transmiterea şi
permanentizarea tifosului exantematic. În popor se vorbea că
românul nu face baie decât la botez şi la moarte. Această expresie
era caracteristică pentru populaţiunea rurală din Basarabia. În
204. Indicatorul medical al Basarabiei, Chişinău, 1936, p. 5.
205. Ibidem, p. 5.
206. Ibidem, p. 5.
207. Ibidem, p. 5.
66