Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

(IV)Aceste mişcări, poetul va fi căutatsă le releve atât prin textele analitice,străfulgerat fragmentare, cât şi princele sintactico-poetice; atât la niveleontologice, cosmogonice şi cosmologice,cât şi la cele istorice şi chiar microcosmice,din lumea fizicii. De laacest nivel al viziunii şi privirii lumiica totalitate, i s-a relevat şi principiulsimetriei ca determinând trăsăturilegeniului; printr-o serie de trăsături aleechilibrului, cumpenei, armoniei, puteriide caracter, a cristalului istoric,cum se notează undeva, ale priviriistoice şi blânde asupra lumii, ale uneiindiferenţe cosmice şi ale unei deferenţefaţă de om, ale unui scepticismgeneric, toate contrazicând dialecticistoria pentru istoricitate. (Nu e aicilocul pentru a face trimiterile necesarela opera artistică a poetului, de laPovestea Dochiei şi ursitorile, undecopilului (poporului român) i se dăde-a treia Zână: „Viaţă fără moarte /Şi ţi-e dată tinereţă / Fără bătrâneţă”,până la Odă în metru antic, undepoetul se identifică cu geniul poporului:„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată/ Pururi tânăr înfăşurat înmanta-mi.” (s. n.); aceasta urmând pe„cercul” al doilea şi-al treilea ale unuiposibil şi dialectic comentariu.)Analizând numeroasele perturbaţiide ordin moral din structurastatului şi societăţii, Eminescu puneîn lumină sporită, spre a le contrazice,eticul inerent geniului naţional alpoporului român. Analizele pornescde la formarea tineretului şi continuăpână la dimensiunile culturii şi aleistoriei, ale sentimentului patriotic.„Clasa noastră cultă în cea mai mareparte nu este românească. Grecii şibulgarii aşezaţi în târgurile noastreşi-au trimis feciorii la Paris şi aceştias-au întors – ca tineri români.Neavând nicidecum priceperea ţării,vorbind în locul limbei naţionale unjargon francezo-bulgăresc, necunoscândistoria şi legile ţării, neştiindîntrucât aceste două pot fi puse drepttemelie dezvoltării noastre, aceştitineri sunt lipsiţi cu totul de simţulistoric.” (Mss. 2258, 262 v.).Eminescu observă, pe liniaEMINESCU (grafică în peniţă), deConstanţa Abălaşei-Donosă______________________________acelei originare identităţi dintregeniul naţional şi eul nostru social,că, în epocile anterioare, valorilemorale şi juridice nici nu au avutnevoie de un cod al dreptului: existadoar ceea ce s-a fost numit jusOlachale sau Olachorum. Şi acesteaparticipau de la sine la „unitateapreexistentă” a poporului român, laspecificitatea acestuia între celelaltepopoare. „În decursul unei vieţi desine stătătoare de câteva sute de ani,poporul nostru n-a avut nevoie nicide Cod civil, nici de Cod penal pentrua avea un adânc sentiment de dreptşi, precum roiul de albine nu arelipsă de legi şi regulamente scrise, derecrutări etc., tot aşa şi la poporulnostru toate lucrurile mergeau strunăprintr-un înnăscut spirit de echitate şide solidaritate.” (Timpul, 26 mai,1882; M. E., Opere XIII, p. 124).Din acest punct de vedere, Eminescuva fi împotriva subordonării valorilormorale şi juridice de către celesubiectivizat-politice. Va protestacontinuu în coloanele Timpuluiîmpotriva electivităţii magistraturii,lege propusă de C. A. Rosetti, pânăva reuşi veştejirea „necesităţii”acesteia. Pentru poporul român,valoarea morală pare a fi cheia deboltă. Şi aceasta, consideră Eminescu,ca o consecinţă a tinereţii sale. „Epentru noi incontestabil că un poporcare sute de ani n-a avut nevoie dedrept scris, deşi a avut epoce debogăţie şi de glorie, au fost un poportânăr, sănătos, bine întemeiat.”(Timpul, 1 aprilie 1881; M. E.,Opere XII, p. 1222). Sau: „Viteaz înrăzboaie, muncitor şi liniştit în timpde pace, apărător de adevăr, glumeţşi senin, drept şi bun la inimă ca un15copil, poporul românesc nu e capabilnici de trădare, nici de infamie (11febr. N-au fost români. Candianogrec, Pilat grec, Leca bulgar).” (Mss.2257, 415 v.). Ori: „…poporul acestaromân este cel mai drept, mai fidel,mai iubitor de adevăr de pe faţapământului.” (Mss. 2264, 383).Evoluţia statelor este determinată deaceastă valoare; de asemenea,principiul corelaţiunii, relaţia dintrevârste, raportul cu munca şi adevărul,artele etc. Nu întâmplător, Eminescusolicita, în cronicile sale teatrale,întruparea de caractere puternice. Nutrebuie un mare efort spre a surprindecă în opera poetului nostru naţionaltoate se leagă între ele.4. „Fiinţa istorică”, „cristalul istorical României”, purtătoare a geniuluinaţional trebuie să imprime şiimprimă direcţia de mişcare a naţiunii,chiar în pofida desfăşurării „viclene”a istoriei. Ea asigură acele instituiriontologice în istorie. „Nu o-prim pe nimeni nici de a fi, nici de ase simţi român – precizează Eminescu.Până ce însă vor avea instincte depungăşie şi de cocoterie nu merită adetermina viaţa publică a unui poporistoric. Să se moralizeze mai întâi, sănveţecarte, să-nveţe a iubi adevărulpentru el însuşi şi munca pentru eaînsăşi, să devie sinceri, oneşti cum eneamul românesc, să piarză tertipurile,viclenia şi istericalele fanariote,şi atunci vor putea fi români adevăraţi”,dar până atunci, „geniul neamuluiromânesc e o carte cu şapte peceţipentru clasa dominantă.” (Timpul,29 iulie, 1881; M. E., OpereXII, p. 224). „Nimic nu degradeazămai mult decât administrarea saulauda răului.” (Timpul, 8 iulie, 1882;M. E., Opere XIII, p. 134). Procesulcancerigen, care ameninţă „individualitateaetnică şi istorică a poporuluiromânesc” e decupat şi sancţionat depoet, din perspectiva geniului naţional.Valoarea economică este apăratădin unghiul geniului naţional printeza protecţionismului economic;studii despre comerţ, despre relaţiilebancare şi financiare, în fine, desprecapital – toate se desfăşoară pe subcupola geniului naţional. Pledoariaeste, în această nonidentitate, nurevenire la originara identitate dintregeniul naţional şi poporul român, cirecuperarea dialectică a aceleiidentităţi. Teza de boltă a dialecticii,descoperită de Hegel, identitatea→DUMITRU VELEA