Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Codrinei,Târziu, dar nu prea, îţi expediezepistola cu impresiile lecturii nouluitău volum de proze: Codrina Bran,Lumina şi umbra, Casa Cărţii deŞtiinţă, Cluj-Napoca, 2012.Mai întîi să-mi justific întîrzierea.Trebuia să finalizez ce aveam în lucru(eram tot în întârziere), apoi ştii căsunt încet la lectură şi redactare, fiindo fire analitică, nu agreez scrisulspontan-eseistic, care în cele maimulte cazuri bate apa în piuă. Acesteafiind spuse, trec la cestiune.Încep cu o primă constatare, lacald: noul tău volum îmi confirmăceea ce îţi spuneam în scrisoareaprecedentă: tu eşti născută pentruproza scurtă.Fericiri şi drame sunt peste tot şipentru fiecare, dintotdeauna. Dramaticeste faptul că lumina şi umbra nusunt la paritate, mai des te lupţi cuumbra şi mai puţin te bucuri delumină. De aici şi fiorul dramatic careîţi tutelează povestirile. Subiectulprozelor tale confirmă spuselepoetului “O luptă-i viaţa, deci te luptă/ cu dragoste de ea, cu dor.” Texteletale au un sâmbure etic, dar, spremeritul tău scriitoricesc, nu devii nicimoralizatoare, nici moralistă. În jurulacelui sâmbure etic gravitează temeletale obsesive care îţi definesc universulscriitoricesc şi care se întâlnesc înclepsidră. Toate sunt abordate cusimplitate şi sobrietate, fără dezvoltăriepice inutile şi dezlânări analitice.Toate temele şi personajele sunt binemotivate socio-istoric şi psihiccaracterial.Prozele sunt “rezumate deviaţă”, scrise cu responsabilitatemorală şi grijă pentru text. Pentru aevita copierea sau simpla parfrazare,citez pe Ovidiu Pecican de pe copertaa patra: “Evocarea proximităţii şi aexperienţei de viaţă într-o cheiemetaforică ori prin ridicarea la rangde simbol nu poate scăpa celorîncântaţi de literatura care îşi înalţăconstrucţiile pe mai multe paliere.Sarcasmul amar ori ironia răzbat cuuşurinţă din anumite texte, tot aşacum retrospectiva infuzeză sentimentaldar şi analitic deopotrivă acestscris.” Fiecare povestire, bine personalizată,merită să fie consemnatăprin câteva rânduri.O înmormântare cu ştaif -imagine a unei lumi care disparedatorită timpului, dar şi presiuniiexercitată de un anumit momentistoric-social. Schiţa propune o dublădeschidere meditativă: diferenţaprofesională şi morală dintre foştii şiactualii slujitori ai Doamnei legată laochi, care se cam joacă din când încând cu balanţa, şi: ce este adevărul şicine îl deţine? În plan simboloic,reqviemul rostit verbal şi paraverbalde oratorul-jurist, la catafalculcolegului, este o încercare de a opritimpul, de a amâna trecerea dincolo.În viaţă eşti mereu în situaţia de ada examen. Într-un astfel de momentpoţi fi cinstit şi curajos sau laş. La unasemenea examen e supus mediculSarina din schiţa ce-i poartă numele.Personajul se impune prin puterea şionestitatea cu care suportă şirecunoaşte, mărturiseşte adevărul dur:natura i-a dat un handicap biologic.Sarrina impresionează şi prin capacitateade a dărui iubire celor din jur.Pe motivul fotografiei, ţi-aiconstruit schiţele Picioare frumoaseşi Fotografia. În prima, problemacontinuităţii şi discontinuităţii oexprimi prin diferenţa simbolicădintre fotografia alb-negru (de pe la1900) şi fotografia color de azi.Lumea bunucii şi a străbunicii a fostuna bine ancorată în lume, ordonatăîn ritmul calm al existenţei de familie.Cea a nepoatei este o lume adezordinii şi relativului, o lume caretrăieşte în ritmul nerăbdării şisuperficialităţii. Trecutul a rămas în“fotoliul cu rotile”, iar prezentul aplecat la petrecere. Afară ninge leneş.În cealaltă povestire, “fotografiailicită”, căzută din ascunzătoareasecretă a albumului de familie, esteclick-ul proustian pentru memoriaeroinei. Pe retina memoriei i sederulează iubirea care a început subauspiciile aurorei şi s-a sfârşit subcele ale apusului. Fotografia ilicită,după atâţia ani, îi dezvăluie că ea n-afost singura femeie din viaţa bărbatuluiconsiderat ideal şi pe care l-aiubit. Descoperirea o răvăşeşte. Crochiurilepeisagistice şi introspecţiilesusţin analiza. Tot pe tehnica rememorăriieste construită proza Sfîrşitullumii. Tema e generoasă şi te încadreazăîn tradiţia prozei contemporane:degradarea fiinţei, anularea eica personalitate de către un socialfabricat şi impus de o ideologieantiumanistă. Din păcate, ai pus un50______________________________accent prea puternic pe social şi aineglijat analiza. Nici meşteşugulrealizării opoziţiilor purtătoare desemnificaţii (personalitatea centruluiistoric al urbei / adaosul comunist –blocurile fără personalitate; masaoamenilor anonimi – poporul / foştiiilegalişti şi activiştii prezentului), niciironia amară a “bancului” cu cel care,întors acasă de la slujbă, a intrat în altapartament sau situaţia comicosinistră:copiii oraşului nou sunt camde aceeaşi vârstă, cam la fel îmbrăcaţi,cam asemănători la chip, nu saltăpovestirea dincolo de nivelul mediu,de ceea ce este cunoscut. Cel carepovesteşte, mai degrabă, este unjurnalist-analist decât un narator.Mult mai realizată consider nuvelaGiovanni. Te-ai întors la una dintemele tale preferate, pshologiilecomplicate cu urmările ei dramaticeîn plan moral. Prin povestea vieţii luiGiovanni, propui spre meditaţie situaţiacând omul aflat la o răscruce a vieţiitrebuie să ia o hotărâre de nerepetat,ulterior imposibil de corectat dacăa fost rea; e hotărârea care decideviitorul, iar dacă a fost rea devine“viermele” care roade la temelia existenţei.În planul profan al cotidianului,este echivalentul vinei tragice.Dintre prozele volumului, Giovannimi se pare cea mai apropiată de tragic.Prin povestea personajului ilustreziin concretum ideea de fatuumexprimată de naratorul - jurist, martoral întâmplărilor: “Giovanni a fostunul din acei oameni cu care ţi seîncrucişează drumul tău din când încând, ca nişte curbe într-un sistem deaxe care au mişcări în contratimp şicare se intersectează întâmplător veninddin direcţii opuse şi îndreptândusespre ţinte diferite.”→IONEL POPA