Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Starea prozeiBătrâna se legăna pe balansoarul eivechi. Și-l dorise mult. Văzuse înfilmele americane cum mai toată lumeastătea pe verandă și se legăna înbalansoare. I-l cumpărase Alexandru dela un târg. Între timp se stricase, dar, cumici reparații, o mai lăgăna și acum, însus și-n jos. Avea pe umeri un pledgros, cu toate că afară era destul deplăcut. Privea strada. De fapt era o ulițăpe care arar trecea cineva. Dar ea seîncăpățâna să privească. Era ca un ecranpe care putea să-și proiectezeamintirile: se-nvălmășeau, se rânduiauapoi, ea le trimitea în timp pe unele, lealunga pe altele și tot așa, pentru cădoctorul îi spusese că emoțiile puterniceîi pot agrava boala de inimă. Aveadreptate. Ori de câte ori își aminteaceva ce voise să uite șimțea un nod îngât și în piept o bobouitură puternică.Totul începuse după moartea luiAlexandru. Fuseseră împreună aproapepatruzeci de ani. O înșelase când ea îladora și nici nu și-ar fi închipuit un altbărbat în viața ei, apoi îl înșelase cândel s-a liniștit și hotărâse că familia eportul cel sigur. Produsese durere, dorși bucurie bărbaților cu care se iubise.Era mereu în căutarea afecțiunii lor,dragostei lor, atingerilor lor.Ce mi-o fi lipsit? – se întreba adeseași fugea repede la copilăria încărcată dealint, dar și de frică, de exaltare, dar șide disperare.Simți cum toba inimii începe să bată.Închise ochii și văzu munții, zăpada,pârtiile de schi, primăvara pomilor dinlivada casei. Toba se liniști.Nu suport să fiu obligată să faceceva, își spuse Lili uitându-se la ceas șitrecând grăbită mașina de călcat pestebluza cu volane. De ce nu mi-am luatun pulover subțire croșetat? Știu de ce!Ar fi fost încă un prilej de aducereaminte pentru mătușa Maria: N-avea chef deîntoarceri în tmp, de reproșuri saulaude. O cunoștea bine. Stătuse la ea întimpul facultății. O păzise când a vrutsă se sinucidă, îi ascultase văicărelile, oadmirase pentru pofta de viață și ourâse când a aflat că se culcase cunepotul ei, cu 15 ani mai tânăr. Da,mătușa îl sedusese pe fratele ei, Costin.Într-o zi, mama i-a găsit goi înbucătăria de vară. Atunci i-a gonit peamândoi de acasă. A fost un scandaluriaș. Frate-meu era încă elev la liceu.A vuit tot satul. Ne făceam vacanțele șiconcediile în casa bunicilor de la țară.Acum e numai casa mamei. Volanele selăsau greu călcate și ea nu mai avarăbdare.Costin număra orele. Pe peretelecelulei își făcuse, ca toți pușcăriașii, uncalendar. Tăia anii, lunile, zilele. Acummai avea câteva ore și va fi liber. Libersă ce?Nu știa ce va face dincolo de poartacu sârmă ghimpată. Să-și ia de lucru, nuprea avea chef. Poate-I va face o vizitămătușii lui dragi care-l băgase în belea,o va chinui puțin să vadă și ea cum e cudurerea fizică, o va ocoli pe sor-sa cusmiorcăielile ei de fată bătrână și-o vaucide pe hoașca aia care i-a fost mamă.Știa că nu va sta mult afară. Seobișnuise aici. Douăzeci de ani eraumai mult decât avusese el când îlcondamnaseră. Se va-mbăta, sigur, și-șiva căuta o femeie. Nu, o fiemeie, nu. Ofemeie îl convinsese că ucidereabărbatului ei le-ar fi salvat dragostea.Dragoste… Nici măcar nu tșia ce e aiala vârsta lui. Sexul, da, sexul îlobsedase. O pândea noaptea când sespăla la pompa din curte, venea și seașeza pe patul ei din bucătăria și e-l lăsasă-I mângâie țâțele cu sfârcuri tari șiîmbietoare. Se fereau de maică-sa.Mergeau în grădină. Porumbul crescuseși nu se vedeau acolo. Aștepta vacanțelela țară ca pe niște premii. Maică-sa erafericită că lui îi plăcea să muncească șică mătuși-sa Maria îl ajuta lamatematică și chimie, doar era inginerchimist. Lucra la București, la oîntreprindere plină de femei. Îi spuneacă e bărbatul cel mai viril pe care-lîntâlnise și că pămpălăul de-acasă nu sepricepea s-o facă fericită. Ce tâmpitfusese! O crezuse.Auzi pași. Era Eugenia, vecina dinspatele casei. Venea de două ori pe zi săvadă dacă mâncase. Îi lăsase ei în grijătoată gospodăria și pământul de pesterâu. Se gândea chiar să-I facă acte peele. Merita. De la moartea luiAlexandru închisese poarta și nu maivoise să vadă pe nimeni. Nu de durere.Nici măcar pentru că ar fi copleșit-odispariția lui. Se obișnuise cu ideea încă75din tinerețe, când îi făcea bagajele și segândea dacă să-I pună tot dulapul saunumai strictul necesar. Lua douăgeamantane cu el în concediu. An de anea rămânea cu copiii acasă, iar el pleca.La început îl aștepta, apoi, după ce aucrescut copiii, se ruga la Dumnezeu sănu se mai întoarcă. Dumnezeu i-aascultat ruga târziu, când simpla luiprezență nici n-o mai simțea.Eugenia intră în sălița cu vedere spreuliță, scutură perna de pe scaunul dealături și-i spuse pentru a mia oară: Ecea mai răsfățată pisică pe care o știu.O ții pe pernă curată, iar dumneatadormi pe sulul ăla care-ți sucește gâtul.Era o femeie cumsecade, Eugenia. Ocunoscuse de copilă, o ajutase să/șitermine liceul și apoi îi găsise de lucrula primărie, Mirose a grajd, dar și aiarbă, a prăjeală, dar și a pâine coaptă.O simțea după miros.-Zău, doamnă, n-ați mâncat nimic!Păi de-aia gătesc eu?Cuvântul gătesc o duse în bucătăriade vară. A dărâmat-o după ce a prins-ope soră-sa Maria cu Costin. Băiatul ei.Lumina ochilor ei. Bucuria luiAlexandru și mândria ei. Sângeblestemat, gândi, și-o auzi pe Eugeniabodogănind prin curte.Era micuță când o găsise pe maică-saplângând, plină de sânge. Îl văzuse petaică-su plecând, trântind ușa șiînjurând. Apoi unchiul, fratele tatălui, adispărut de acasă. A aflat mai târziu cămurise pe front. Și-acum se-ntreba dacăfusese vreo legătură între precipitată aunchiului și bătaia pe care o primisemaică-sa.Se opri din legănat. Pisica torcea pescaun. Privi calendarul. Trecuseră 23 deani de când nu-și mai văzuse sora șifiul. Pe Lili n-o punea la socoteală. Eavenea, mai lua câte ceva din casă, îifura ceva bani din portofelul lăsat înadinsla capătul patului, o săruta rece peobraz și pleca. Nefericita! Nefericiții!Dar ea, ea fusese fericită?Lili sună la ușa mătușii Maria. O găsiîn furou, fardată puernic.-Nu știu cu ce să mă îmbrac, Lilidragă. Dacă-mi pun taiorul o să măcreadă o băbătie, cu dungi mă îngrașă,iar fusta și bluza galbenă îmi dau opaloare nefirească…Peste tot erau haine aruncate. Marian-o avusese niciodată cu ordinea, dar cucât îmbătrânea, cu atât apartamentularăta ca într-un continuu inventar. Liliobosise s-o mai certe. Oricum, tot cunvoia ea se îmbrăca: în culori stridente șiniciodată asortate. Spunea că asta-iacoperă doliul din suflet. Rahat. Trecusepeste toate ca un somnambul. →MIRELA GRUIŢĂ