Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Într-un interviu pe care cineva îldădea la radio făcea afirmaţia că oriceom are cultură, că om fără cultură nuexistă. Asta m-a cam pus pe gînduri.Înseamnă, m-am gindit atunci, că şi euam cultură. Şi, ca om de cultură, mi-amadus aminte de o discuţie mai vechedintre un angajat la (InspectoratulTeritorial de) Cultură şi un ingineragronom, cînd primul se plîngeaceluilalt că se duce cultura noastră derîpă. Poate agasat de modulconlocutorului de a pune problema,agronomul i-a replicat scurt: dacă tu teplîngi că nu-ţi merge cultura, că ai unasingură, ce să mai zic eu, care am 47 deculturi? Că angajatul de la Cultură aveadreptate e afară de orice îndoială; toţiştiu, de o bună bucată de vreme, că cevaîn cultura noastră nu merge, dar, măîntreb eu, ca mulţi alţii, care culturimerg? Neînţelegerea va fi pornind de lanumărul cu care era folosit cuvîntulcultură? De unde vine confuzia aceasta,amestecul acesta de planuri?Dicţionarele ne lămuresc prea puţin;ambii participanţi la dialog aveaudreptate. Verificaţi şi vă veţi convingecă aşa e. N-am spus dacă cel intervievatla radio avea sau nu dreptate. Încă.Tot necazul ne vine de la latini. Eifoloseau verbul cole, colĕre cu sensul„a cultiva pămîntul“, sens de la cares-a desprins un altul, „a îngriji, aocroti“, fără precizarea obiectului, iarde aici altul, „a respecta, a cinsti(zeităţile, iniţial)“. Pămîntul cultivat, seînţelege de aici, trebuie respectat,atitudine care s-a extins apoi asuprazeităţilor ocrotitoare ale pămîntului, laînceput, şi asupra tuturor zeităţilor,ulterior. Cultus, participiu al lui colo,s-a substantivat şi însemna „cultivareapămîntului, grijă pentru culturileagricole, grijă (în general, mai apoi)“,iar de la acest fel de grijă s-a dezvoltatsensul „adorare, venerare (a zeităţilor,la început, extinsă ulterior)“; de aici aapărut sensul „educaţie, obicei“. De lacultus s-a format cultura, care însemna„lucrare, cultivare a pămîntului“, dar şi„cultură“, aşa cum înţelegem cuvîntulastăzi în cele mai multe ocazii. Modulcum au evoluat, dar şi direcţiile în careau evoluat aceste cuvinte dinperspectiva semantică nu trebuie săsurprindă. Sensul numeroaselorcuvinte a evoluat asemănător. Oprobează, de pildă, strămoşulcuvîntului vers; latinescul versusînsemna „brazdă, rînd, linie“, dar şi„vers“ şi „dans“. Versurile sînt rînduriCompoziţie, acril pe pânză_______________________________dintr-o poezie, cum brazdele sîntrînduri, linii pe ogor.Perspectiva dicţionarelor asupracuvîntului cultură diferă. Dicţionareleexplicative dau întîi sensul ce trimite laviaţa materială, urmărind modul deevoluţie a cuvîntului. În Miculdicţionar academic, după 9 valori careprivesc viaţa materială, începînd culucrări pentru cultivarea pămîntului şiîntreţinerea plantelor, teren cultivat cuanumite plante, creşterea şi ocrotireaanimalelor, a microorganismelor etc.,găsim, la numărul 10, explicaţia:„Totalitatea valorilor materiale şi spiritualecreate de omenire şi instituţiilenecesare pentru comunicarea acestorvalori“, apoi „Sumă de cunoştinţevariate din diverse domenii“ şi „Nivel(ridicat) de dezvoltare intelectuală lacare ajunge cineva“. Mai preocupat deperspectiva actuală, Dicţionarulenciclopedic, ediţia 1993 și urm., punepe primul plan „ansamblul de valoriconstituite ca modalităţi specificumane de reacţie proiectivă,atitudinală, preferenţilă la lume; procesde creaţie şi de subiectivare avalorilor“. Din aceasta se desprind:cultura generală, „ansamblu decunoştinţe de care dispune cineva“, fieîntr-un domeniu de activitate (culturăfilozofică), fie într-un plan mai larg, alvieţii spirituale, fapt care-i conferăatitudine critică şi bun gust înreceptarea fenomenelor de cultură;cultura individuală, „ansamblu(structurat) de cunoştinţe şi de modelecomportamentale, bază a propriiloraspiraţii“; cultura de grup, „ansamblude activităţi şi modelecomportamentale ce caracterizeazăcolectivităţi umane, transmisibile prineducaţei, ca norme generale, diferite dela o colectivitate la alta“. Sensurileprivind viaţa materială sînt aceleaşi, deaceea nu le discutăm aici.Mulţimea de cuvinte puse în legăturăcu cult şi multitudinea de sensuri aacestora care trimit la viaţa spiritualăfac ca vechile lor legături cu viaţamaterială să se estompeze, iar unelecuvinte să trimită numai la viaţaspirituală. Cult se foloseşte, casubstantiv, cu vechiul sens „adorare(mistică sau religioasă, indiferent denatura obiectului)“, dar a dezvoltat şiun altul, „religie, confesiune“, iar caadjectiv cu sensul „cultivat, instruit, cuun înalt nivel de cunoştinţe, de cultură,fie ea generală, de specialitate, de grup,sau individuală“. În legătură directă cuacesta sînt cultură, cultural, specificedomeniului culturii spirituale,culturalitate, cvasisinonim cu cultură,culturaliza, „activitate de promovare aculturii (spirituale, dar şi materiale) înmase“, incult, „lipsit de cultură,ignorant, agramat, neîngrijit“,incultură, „lipsa unor cunoştinţeelementare, neştiinţă, ignoranţă“.Se adaugă verbul cultiva, desprinsde famila cuvintelor discutate pînă aici,cu trimitere la aceleaşi două direcţii; dela „a lucra pămîntul, a îngriji, a recoltaplantele agricole“ s-a ajuns la „a seocupa de ceva cu rîvnă, a face ca cevasă se dezvolte“, iar apoi la „a forma, ainstrui, a perfecţiona spiritul prinpromovarea valorilor culturii“. Acestesensuri se pot identifica în toatecuvintele formate de la cultiva.Sensurile aplicabile domeniuluivieţii materiale sînt mai puţine şipresupun, explicit sau implicit, unobiect supus unei acţiuni, diferit deautorul acţiunii; cultura unor anumiteplante, cultură de anumitemicroorganisme etc.; a cultiva anumiteplante; (in)cultivabil, (teren) care (nu)poate fi cultivat etc. În toate cazurileautorul acţiunii diferă de obiectulacesteia. Cînd cuvintele trimit la viaţaspirituală, implicarea subiectului este(aproape) obligatorie. Cult e cinevacaracterizat printr-un înalt nivelcultural, care s-a cultivat, şi-a construitsistemul de cunoştinţe şi valori. Oricepersoană umană normală din punct devedere intelectual e cultivabilă, dacădoreşte să nu rămînă un incult, sădepăşească limitele inculturii, spredeosebire de terenurile agricole, care,fiind doar obiect al acţiunii, pot ficultivabile sau incultivabile, pot fisupuse lucrărilor agricole sau nu. Estedeosebirea fundamentală dintrerezultatele evoluţiei cuvintelor de aiciîn cele două direcţii.→GHEORGHE MOLDOVEANU33