Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

(I)Sunt născută la Bucureşti, la 22 august 1928. Tatăl meu,Walter Matta, era de origine germano-chileană, inginer,dar iubind mult muzica (violoncelul, orga). Mama, TatianaGelisevscaia, ruso-polonă, a frecventat cursul lui NicolaeIorga. Dar separarea părinţilor a fost traumatizantă. Aniicopilăriei i-am petrecut la Ismail, orăşelul de pe Dunăre.Datorită războiului germano-sovietic părăsim totul şivenim la Bucureşti. Fervoarea pentru artă mă împingespre Belle Arte, cu maestrul Camil Ressu, şi la clasa depian cu concertista Lidia Cristian. Având însă cetăţeniaelveţiană, expulzarea mă duce la Zürich, unde studiezlimbile romanice, cu materia principală franceza. Îlvenerez pe Théophile Spoerri, profesorul de literatură, iarArnold Steiger, lingvistul şef de catedră, e interesat delimba română. Căci e singura limbă neolatină din estuleuropean păstrătoarea aspectelor dispărute la surorile eidin Occident. Pot scrie astfel, ca teză de doctorat,Existence poétique de Bacovia, în l955. Ploile şi plumbulpoetului nu mă deprimau atunci, căci tinereţea vedelucrurile prin altă prismă, mai veselă cumva. Profesorul A.Steiger îmi dă în diplomă un predicat neaşteptat :“Subtilissime et singulari pulchritudinis sensuconscriptam”.O bursă pentru Paris (Sorbona) mă duce la profesorulJean Boutière, care vorbea despre ritmul în poezia luiEminescu. Am aflat însă că pasiunea lui erau trubadurii.Frecventez astfel acest curs încântător cu Guillaume dePoitiers, Bernard de Ventadour cu celebrul poem Quan veila lauseta mover (Când văd ciocârlia în zbor într-o rază desoare…). Alt trubadur. Pèire Vidal. iubea Provensa cu“dulcea ei regiune care mergea de la Rhône la Vence…*Am fost l5 ani profesoară de franceză la licee, apoirevin sub venerabilele bolţi ale Universităţii din Zürich cadocentă de română pentru 22 de ani.. Iubeam “Lichthof”-ul clădirii cu splendida Venus din Samotrake şi cu frizeantice. Acolo erau şi mici măsuţe rotunde, unde studenţiiputeau lua cafea ori discuta. Mă invitau când mă vedeau şivorbeam cu plăcere cu ei, în franceză şi puţin în română,ca şi la cursuri. Căci totul trebuia explicat în francezăpână au început ei a înţelege tot mai bine româneşte, darcu multe surprize, dând de forme precum “n‟a fost să fie”,o foarte frumoasă dublare a verbului care şi semantic redăo trăire grea de sens.Concomitent însă lucram la cartea mea Eminescu şiabisul ontologic cu zborul Luceafărului la Demiurg (l988).Sub aspectul unei iubiri imposibile, prin nepotrivirea celordoi, poemul este filozofic. Foarte impresionante suntversurile, în texte colaterale, când astrul e ―Îngălbenit şiaproapestinsul… iar ale mării valuri reci călătoresc cudânsul‖…Valurile reci sunt şi ele o trimitere la starealiminală a astrului.Am suferit însă pentru lupta lui Eminescu contrapoliticienilor vremii. Despre articolele sale la ziarul “Timpul”,am scris Jurnal hermeneutic (l997). Criticismulpolitic al Poetului era vehement, denunţând vicleşugul,pehlivănia “gunoaielor sociale” ridicate peste popor:“Ucigaşii de rând, scria el, erau oameni onorabili pe lângătrădători “…(Opere, XIII ).Scrisă cu suflul poetic al unui geniu, politeia luiEminescu este tot poesis..” Spre alte mâini mai pure“năzuia poetul. Şi o frază a lui sublimă lăsa să se vadăsperanţa lui, de o dureroasă luciditate : „Şi chiar dacă ziuavârstei de aur şi a adevărului nu va sosi niciodată, chiardacă ziua iubirii reciproce nu va veni, e bine să se creadăîn venirea ei cândva…”*Am scris. in 2001, şi o carte de mici dimensiuni, Incăutarea democraţiei, în contextul ei politic complex.Creată în Grecia, de Clistene, democraţia cu dublul săuaspect, real si ideal, rămâne fragilă. Şi totuşi această formăde guvernare combate eficient răul politic. Un fenomenspectacular al secolului XX a fost cel al falsei democraţii,cea a imperiului sovietic, camuflată de masca naţionalistătimp de 70 de ani. Erau anii marcaţi de o perpetuă sărăcie,încât poporul coboară în stradă ca şi în l9l7. Era ca oreminiscenţă a polis-ului grec care iradia încă, în plinăpatologie politică, aceeaşi opţiune nobilă. Faptul se poateexplica parţial prin percepţii diferite, antinomice întreindivizi şi societate. “Salvarea” părea ceva utopic. Şitotuşi, democraţia ateniană a durat aproape două secole !Cum de acest “miracol” a avut totuşi loc ? - Prin mariieducatori, de primă importanţă, cum au fost Homer,Euripide, Socrate : toţi erau “educatori”.Scriu în 2005 Calicantus: Scene din viaţa lui Cristal,având în Partea a II-a capitolele: Eminescu şi Borges;Eminescu în lumina şi ―luminişul‖ lui Heidegger (dialogcu Mihai Cimpoi) ; Eminescu în constelaţia poezieiEuropene, un Interviu cu Lucia Olaru Nenati etc.*Etapele vieţii mele au fost în fapt legate şi de oraşeleBucureşti, Zürich, Paris. Ultima, cea mai lungă, e ceaactuală, Lugano. Scriu şi aici, articole la reviste deprestigiu - Poesis la Satu Mare, Origini, USA, Convorbiriliterare, Iaşi. Am scris şi un articol despre Vlad Ţepeş, cutitlul Une ambiguité par delà la mort. Aşa cum a văzutXenopol, Ţepeş a pus cruzimea lui teribilă în slujba ţării(a românismului). Iar Iorga îi vede Trăgătorului în ţeapă opodoabă rară de temeritate (în revista Dialogue, UniversitéPaul Valéry, Montpellier, l983). Dar iubesc a scrie maiales eseuri filozofice şi legendare precum Poezia şifilozofia la Nietzsche; Orfeu cel cu nume faimos; Neantulşi contradicţia la un antifilozof (fiind vorba de EmilCioran).În 2011, am scris în franceză Galaxie Proust, iubindmult acest romancier de mare unicitate. Tânărul Proust,citind în grădina lui, observa că în limbajul comun eraucuvinte de mare « opacitate », pe când în cel literar eleerau înlocuite de imagini ! Cine a scris În căutareatimpului pierdut ? Era desigur Proust, dar şi Swann,colecţionarul de artă, şi un copil. Şi cum Proust a cucerit-ope Ducesa de Guermantes precum şi pe un personajimposibil, baronul de Charlus? Ce era atât de special înProust ? Era farmecul lui şi o fină cultură, care interveneaîn întâmplările zilei. De pildă, sparanghelul la bucătărie îlvedea “în tunica sa verde”. Dar şi un mister în tot, cel alvieţii însăşi. Şi câtă frumuseţe se concentra în persoana saîn armonizare cu la belle époque. Cât vis insuflă cele treimii de pagini ale operei !SVETLANA PALEOLOGU MATTA32