Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

uptură, ci „o prelungire a amniosului matern”. 4Ea l-a învăţat pe Eliade două lucruri de o importanţădecisivă: în primul rând, ce însemna o „societatetradiţională” 5 , în al doilea rând până la ce grad delibertate putea ajunge individul cu ajutorul tehnicilormistico-magice. Eliade îi povesteşte şi lui I. P. Culianu(1981) „Abia în India am înţeles temeiurile tradiţionaleale vieţii ţăranului român. India mi-a relevat o societatestratificată în clase de vârstă în care fiecare clasă îşi aveafuncţia şi prestigiul ei. Experienţa celor vârstnici erarespectată şi nimeni nu s-ar fi gândit vreodată să selipsească de ea.La fel în societatea românească de la ţară dinainte derăzboi, înaintarea în vârstă antrena automat sporireaprestanţei în interiorul unei comunităţi, în substanţă,bătrânii nu erau aruncaţi la gunoi.” 6O altă componentă a operei lui Mircea Eliade cemerită să fie amintită este reprezentată de studiile salefolclorice, de interesul său, atât pentru folclorul românesc,cât şi pentru folclorul altor popoare. Comparând miturilearhaice româneşti apărute în ţara noastră cu cele dinliteratura universală, Eliade demonstrează „unicitatea şisuperioritatea geniului nostru popular” 367 . Lucrările dereferinţă ale folcloristicii româneşti apărute în ţara noastrăîn ultimii ani sintetizează contribuţia celebrului savant înacest domeniu: Folclorul ca instrument de cunoaştere(1937), Comentarii la Legenda Meşterului Manole (1943)şi De la Zalmoxis la Genghis-Han (1970). Ovidiu Bârleaarată că Folclorul ca instrument de cunoaştere se ocupăde valoarea documentară a credinţelor primitiveinterpretate în spirit critic, autorul împingând mult îndărătmetodologia sondării în neantul începuturilor spirituale,de aceea perspectiva pe care o deschide folcloriştilor senumără printre cele mai fructuoase. Putem spune călucrările de istorie a religiilor ale lui Mircea Eliadedovedesc „câtă lumină poate veni de la acest domeniu,pentru sondarea concepţiilor populare, mai cu seamă acelor oglindite în folclorul arhaic ce însoţeşte de obiceiunele practici rituale” 8 .„În lucrarea De la Zalmoxis la Genghis-Han, Eliadeprezintă şi analizează cele mai importante tradiţiimitologice şi creaţii folclorice româneşti, iar înComentarii la Legenda Meşterului Manole, strălucitelorinterpretări ale baladei Mioriţa şi legendei MeşterulManole, li se adaugă analiza mitului cosmogonic popularromânesc, cu cel al descălecatului şi cultul mătrăgunei.Putem concluziona cu însăşi concepţia lui Eliade asupraliteraturii folclorice exprimată în lucrarea Arta de a muri:„Creaţia folclorică este un proces nedisociat desubconştientul uman (nu individual) din toate timpurile.Este un contact direct cu fantasticul” 9 şi de asemenea,pentru el „prezenţa fantastică într-o colectivitate estefolclor” 10 .4 Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Editura Nemira, Bucureşti, 1995, p.215,5 Idem6 Ibidem, p. 2177 Mircea Handoca, Mircea Eliade, Editura Minerva, Bucureşti, 1992, p.1368 Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Editura EnciclopedicăRomână, Bucureşti, 1974, p. 5419 Mircea Eliade, Arta de a muri, Editura Moldova, Iaşi, 1993, p. 19710 Ibidem, p. 196sau desprefeminitateasondabilă dinpoveştile pentru copiiFranţa sfârşitului desecol XIX, în paradigmăiluministă şi prin popularizareaideilor romantice,în special cele ale luiRousseau, începe să recuperezecategoriile socialeconsiderate marginale până acum, inclusiv cea a copiluluişi a femeii. În această perioadă, este introdusă şcolarizareaobligatorie şi începe să fie redactată literatura pentrucopii. Poveştile pentru copii ale Iuliei Hasdeu se înscriuîntr-o măsură în interesul epocii pentru valorificareastatutului copilului, reprezentând pe de altă partetranspuneri alegorice ale propriei sensibilităţi. O partedintre acestea, care vor constitui obiectul studiului încontinuare, conţin criptări în legătură cu condiţia femeii însocietatea de sfârşit de secol XIX.În Domnişoara Ursuză, ne este prezentat un adevăratmanual de conduită socială a domnişoarelor. Dincopilărie, ele sunt unidirecţionate către scopul suprem,căsătoria, motiv de nelinişte şi de dispute competiţionale.Tânăra fată, prin pasivitatea moştenită de secolele desocietate patriarhală, este întotdeauna obiectul într-uncontract matrimonial. Aceasta trece de sub tutela tatăluisub cea a bărbatului, marfă mai degrabă vândută decâtcumpărată între două instanţe de putere bărbăteşti. Princăsătorie, ea rupe orice legături cu persoana ei dinainte;de pildă, Paula n-o mai numeşte „soră” pe Elisa odatăcăsătorită, ci „baroană”. Prin statutul ei de pasivitate,femeia este apreciată prin valoarea expozitivă, de afişare,asemenea florii, care prin coloritul puternic şi prinparfumurile emanate, atrage prezenţa fertilizatoare afluturelui, entitate dinamică. O femeie valorează prinnumărul de daruri pe care le strânge şi afişează. Acestlucru e valabil, indiferent de condiţia socială. Elisa,bogată şi de nume bun, Paula, săracă şi orfană, suntambele supuse aceloraşi cerinţe, chiar dacă au şansediferite la ceea ce se chema „o partidă strălucită”: Elisa seva căsători cu un baron, în timp ce Paula era promisă unuiarendaş, deşi ambele ştiau matematica, istoria, geografia,lucrul de mână. Alte cunoştinţe ce trebuiau asimilateobligatoriu erau pianul, desenul, dansul, limbile moderne(italiana, engleza). Despre muzică, mama Elisei exclamă:„O domnişoară să nu cunoască muzica! E ceva scârbos, eabsurd!” 11 Povestea pune problema limitei de alegere lacare sunt supuse fetele în epocă. Viaţa unei domnişoareeste într-o direcţie ascendentă în care toate aspiraţiile ei seîndreaptă către punctul maximal, căsătoria cu un bărbat pecare, în multe cazuri, ca şi în al Elisei şi al Paulei (în cazulPaulei căsătoria este numai planificată de dl. Villiers) nul-au văzut niciodată. Se dă de înţeles că nu acesta este şicazul bărbatului, care are dreptul de a refuza mireasa→ELIZA PURCARU11 Iulia Hasdeu, Scrieri alese, Bucureşti, Minerva, 1988, în traducerea luiBogdan Petriceicu Hasdeu, p. 225.20