Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Afirmat ca spirit enciclopedist,profesorul dr. Ion Pachia-Tatomirescutipăreşte la sfârşitul anului 2012 (Ed.Waldpress, Timişoara) un consistentvolum de poezii întregit, după un sumarcare se impune tot mai mult (nu numaila el), ca într-o veritabilă ediţie critică,cu un aparat bibliografic complex şicompletat riguros, sub titlul Comete-ncea de-a 65-a vale; o subtilă trimitere lavârsta rotunjită de autor în acelaşi an, la16 februarie. Înainte de a vorbi însădespre poezia lui Tatomirescu din acestvolum, ne oprim totuşi atenţia, în chipnecesar, asupra celei de a doua părţi, Dela cele biobibliografice la repere dinbolta oranj-istoriei literare, alcătuită deconf. univ. dr. Ana Mugurin. Pe parcursula 151 de pagini (255-406), cititorulface cunoștință cu câteva repere semnificativedin viața și prodigioasa activitatede profesor, redactor, publicist, poet,epigramist și parodist, prozator pentrucopii, folclorist, etnolog, dialectolog,cercetător al mitosferei pelasge,istoric al religiilor, critic, teoretician șiistoric literar a lui Ion Pachia-Tatomirescu,confirmată și de o selecție a referințeloradunate în timp de autor. A-ceastă a doua parte se încheie cu osuccintă prezentare a tuturor celor 105volume publicate (30 sub semnăturăproprie și alte 75 în colaborare) „apărutepe segmentul temporal 1971-2012”. El însuşi critic literar, IonPachia-Tatomirescu (a se vedea, depildă, vol. Nichita Stănescu și paradoxismul,Ed. Arutela, 1994, ori Tratatulde melancolie, Ed. Eurostampa,2000) face parte din generația resurecțieipoetice (titlul unei alte lucrări,2005), este un postmodernist erudit, alcărui verb rămâne fidel unei conștiinciozitățiexigente, dar mereu înnoiteși cu o emotivitate bine disciplinată înexercițiul reflexivității. Opera luipoetică (14 volume, dacă am număratbine) începe cu volumul de debutMunte (Ed. Eminescu, 1972), căruia îiurmează un alt volum, incitant nunumai prin titlu (Încântece. Demon-Graal-Sobor, Ed. Litera, 1979), apoialtele: Verbul de mărgărint (Ed. Facla,1988), sau un volum de distihurisuperparadoxiste, Salmi (Ed. Aethicus,2000) etc. Însă, ca și în volumul Elegiidin Era Arheopterix (Ed. Dacia, 2011),despre care am mai scris, și în recentulvolum, autorul este atras evident degândirea paradoxistă (inclusiv în laturaimaginativă, a re-prezentării factualuluietern). El se cantonează într-o lumeaparent stranie, cu teme ce ar putea fi______________________________socotite fie adiacente, fie anacronice(Descântecul zalmoxian al unchiuluiAethicus Donares de-alungatHaosachele și Haosachia; Sofistunchiulși pufinul din Insulele Rifarice;Unchiu-meu, sofistul, despre centuraAherasiei; Nani-nani, vidule, nani-nani,Dacie vidată...! etc.), însă substanțatextului aduce mereu în atențieîntrebările eternelor noastre neliniști.Alteori, ne propune geometria lanurilorde rapiță, poeme de sâmbătă seara pebulevard la vale, ori urcă piramida luiKeops pe sfânta spinare de măgar.Liric uneori (Despre înfrunzirearamelor de pendule din gări, LângăUrsa Mare, Numai tu, floare de nufăr,Despre ingrata absență etc.), Tatomirescureverberează la incidența cusuprarealismul lumii sale și se conformeazădeterminațiilor ei; ‒De n-aimai fi berbec-om, vraci-vultur-gaie,șef-țap,/ flăcău-taur-centaur, directorvânător-săgetător,/rege-scorpion-președinte,rac-împărat-de-vidă-conservă...!(p.224), sau Ea se respectă, deparc-ar fi o moleculă de hidrogen/ dinlobul stâng al plămânului meu,/ eu mărespect, de parc-aș fi o moleculă deoxigen/ din lobul drept al plămânuluitău...(p.92) etc. Însă văzând cu atențiesumarul volumului de poezii, îți poțiconfirma că Ion Pachia-Tatomirescupornește, ca într-un concept protestatarcreaționist,de la Dansul cometei cusepia spre Cometa-n lyra de-aer-duh,mai apoi spre Cometa-n apa viorea,trece cu Cometa oaselor de foc dinzenit în nadir spre Steaua pentru lemn,la Privighetori-comete de lut dupătraiectoria descendentă din mitulhesiodic al Vârstei de Aur. Fiecare cicluîși urmează ideea enunțată cu un Salm(cel de al doilea poem din ciclu:Salm‒Cer, nea; Salm‒Aer; Salm‒Apă;Salm‒Focul; Salm‒Lemnul; Salm‒Lutulale elementelor primordiale din40filosofia lui Empedocles) și se încheietot cu un Salm ( Salm‒Alcov, Salm‒mov-bomfaier, Salm‒Steiu-mi sapă,Salm‒Zvântă soclul, Salm‒Semnul șiSalm‒Pământ); salmul ca psalmodiere.Ion Pachia-Tatomirescu intersectează înpoezia sa simboluri din marile mitologiieuropene cu o mitologie dacicărecuperată: Cogaionul, atât de frecventîn versurile sale, este un Olympautohton, apoi Moșul Soare șicosmogonia danubiană, dacică, dinȚara-Tinereții-fără-Bătrânețe (Unchiumeu,sofistul, despre centura Aherasiei)etc. Ambitusul afirmării cogaioniculuimi se pare cel mai evident în cele Șapteizometalice: Astăzi, poezia mea valahăeste de gardă/ în Insula Șerpilor, învreme ce Ahile își strânge/ ghituitu-ichimir lat, peste buric, prinde toartele/(...),apoi strigă de-mi reverbereazătot cerul de malachit: „‒ Să mă ningicu poeme-fulgi, neîncetat, pân-auzi/cum crește nemurirea, în creștetulCogaionului/ părintesc...‖ Un Pantardiv, poetul bucolic din Geometrialanurilor de rapiță descoperă aceastămierlă autohtonă ce nu și-a pierdutstrămoșeasca-i limbă/ în vreun TurnBabel și rămâne să-mi cânte gratuit(...)în aceeași limbă dintâi. O limbă preadamică,limba oceanului primordialcare se mai poate auzi încă dintrelanurile de rapiță, de unde unsupersonic se ridică ‒ vârf de săgeatăde-argint/ ce trage-n cupola ultramarinăun alb harpon de fum...; ocoabitare adânc conflictuală, neîmpăcată,dar totuși tolerantă până și subgroaznicele joagăre-laser,/ chiar subaurorele polare. Într-un astfel de ringviscolit, păsările Arheopterix tac cuprivirile ațintite în sus, ca într-un psalmal îndurării: licuricii din cupele deplexiglas ale runelor-Yin/ troienesc maitot ringul-Yang din acest papirus almov-uscaților ciulini. Protestul verde seadaugă și el protestelor anterioare dinelegiile cogaionice cu dorința de a nustrica echilibrul dintâi, despre care vorbeșteadesea în subtextul acelor traiectoriiale datului implacabil. Citindu-l peIon Pachia-Tatomirescu (chiar și numaiîn poezie) nu poți să nu ai conturulpersonalității sale cu o față a extraversieiformale, dar calde. Un însinguratcare-i caută pe toți ceilalți, nu pefiecare în parte, întru consensualitate,supus provocărilor superioare și trenante.El atinge fericirea generică fără a selăsa condus de o atare nevoie, e înclinatspre deliberări profunde, deși pare visător,imaginativ, dar are vocația unor îngrijorărigeneroase, deși pare rezervat; eteandric totuși și nicidecum dionisiac.IULIAN CHIVU