Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Dar ce alarmă din abis s-a auzit?În pofida zgomotului din înăuntru,tipete și fluierături, gălăgie șialergătură,zgomotul străzii a fost ca nimic.NOPŢI DE SOMNAMBUL ÎNVREMURI DE VEGHEA treia noapte (I)Hoinăresc fără rost ziua toatăprin a Parisului toamnă cețoasă;uimit desigur, dar nu vrăjit,și admirând în felul meu.Prin tunele de var și cărămidăoamenii se împing înainte, fără odihnă;strada umedă ca o oglindă crăpatăde noroi și nămol este mânjită,reflectă încă frânturi de cer,dă o imagine distorsionată, ștearsă șiumbrită,a oamenilor căzute trăsături.Ochi înfometați pe leșuri înfometatedupă mâncare, cu invidie, iau o gustare:luxul dă nevoii un sprijin prost,pietrele caldarâmului dau pâine uscată.Căruțe încărcate bubuie și scârțâie,biciul vizitiului pocnește ca o pușcă,tramvaiul scâncește avertismente,omnibuzul suflă-n trompetă;un cățeluș călcat urlă și latră,vânzătorii și calfeleîși zbiară cântecul cu vocea produsului,și-acolo se-aude plângând un copil.Limba maternă este întotdeauna egală,pentru săraci și bogați,se face întotdeauna așa de bine înțeleasăde francezi și de necivilizați.De ce ai plâns, micuțule necunoscut?Îți face rău orașul cel mare,așa cum pe mulți alții i-a făcut fericiți?Întrebarea, întrebătorule! Răspunsul seneacăîntr-o groapă pe-o alee, unde viața sembâcseșteși unde niciodată nu-ntrebi în zadar.și-acum se trântește din nou, se facezgomot,sună, fluieră, huruie și bubuie,plânsete, râs, șuierături și tunete,și tu stai acolo consternat și te-ntrebidacă ești într-un spitalsau în partea de jos a iadului calvar.Asurzit, amețit, cu creierul fierbinte,el fuge pentru ca-n liniște,să mediteze la miezul problemeica să știe ce să mai creadă.Părăsește încet strada principală,dar amorțit de zgomot și de ceartăse trezește într-un labirint.Străzile se curbează, aleile seintersectează,ploaia începe să curgă din jgheaburi,piciorul obosit calcă greșit.Rătăcește mai adânc în desișulde haine de ploaie și umbreleși pierdutele urme a trăsurilor,gata să se spânzure singur de păr,clipește fără speranță spre cerulcenușiu.vede atunci că se luminează-nspre alee,și deschis se-ntinde un bulevard;printre mizeria platanilor săracieste-o biserică de târnăcop scăpată.Ca în deșert, când beduinulvede o oază verde și proaspătă,așa și rătăcitorului cu mina obosităprintre cafenele și magazineîi face semne o biserică gotică.El nu se duce acolo să se roage,nici să se închine la fetișuri,numai de tăcerea sacră se bucură,doar să dezlege lanțul greu,să uite unde este durerea și undenenorocirea.Trece un moment privind în liniște,aerisite, ornamentele pietrei;animale sălbatice care păzesc florile;oameni sfinți pe care cel puternic i-atrimis,iar cei puternici i-au ucis și i-au ars,du-te la leoparzi și dragoni,pentru credința care părăsește totulși care-a aprins focul iubirii,poate trece prin focurile iadului;nu întreba cine răsplătește durerea …Așa ceva se întâmplă și s-a maiîntâmplat!În sus cresc tulpinile turnulețului,în sus îndreptați sunt îngerii muțiîn sus se arcuiește arcada ferestrei,în sus însuși creștetul arcului seîndoaie…Dar acolo înăuntru se șopteste șifoșneșteprin fereastra ușor întredeschisă.Aude el rău? Un om care fluieră!și aici duhneste, desigur, a ars!Speriat el se grăbește spre portal,deschide ușor și intră,semiîntuneric misterios în sală domină;colorate lumini în pătrate atât de mici.64Ce viziuni? S-a rătăcit el oare?Biserica-i schimbată în magazin!Acolo unde au fost mormintele morțiloreste zidit acum un bazin cu apă;în care se învârtește o turbină cu palete,unde o piesă hidraulică funcționează;aici mașina cu înalta-i presiuneîn aburul compact își cântă piesa ceanouă,o laudă electromagnetului,care se răspândește cu telefonul.și la lumina electricăsfântul amurg se îndepărtează,și atunci vede el că biserica-i folosităca muzeu de meserii și meșteșuguri:Arts et metiers aici își are cultulaici utilitaristul este mulțumit!Vezi, ai aici un templu curățat,nicio icoană și niciun fetiș;aici totul poartă stampila geniuluiaici utilitatea și-a ridicat prestigiul.Dar iertați-mă, eu nu văd niciun rău?În cercul subțire-al coloanelorsus pe locul de cinste al coruluiși pe vechea podea a altaruluise află o statuie-a stăpânului caseicu un chip mohorât și sever,luminat pe deplin de lumina electrică –pe sfântul bisericii îl cheamă Papin!și la el se ridică melodiilede la turbină și locomobil;curele, scripeți, volante, pistoane,toate cântă în același stil:Iadul Papin și-a dracului tocana ta!Aici se duce epoca!Deși cu greu ar putea să te laude lumea,înainte ca un altul deja să fie aplaudat.În curând vei fi doborât în țărână,la fel ca ceilalți sfinți care-au plecat,Edison se ridică destul de curând pecolină,unde locul său așa de stabil a stat.Cu toate astea tu încă socotești zilemulte,turla din fontă încă este a ta.Iadul Papin și iadul aburului tău,Domnul lumii – dar nu al meu!Ai dezlegat tu un singur mister?Ai consolat tu o inimă?Copiii oamenilor încă plâng,și încă sângerează piepturi însângerate!Ai făcut tu omenirea mai bună,faci tu fericiți mai mulți decât înainte!Inima n-o atingi mai mult decât obucată de lemn,nici nu deschizi tu ușa libertății!TraducereDORINA BRÂNDUŞA LANDÉN