Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Dintre marii oamenide cultură pe care am avutşansa de a-i cunoaşte şispre care am privitneîncetat cu o smerităcredinţă, Eugen Simioneste printre cei puţini pecare nu i-am putut urmăridecât cu o invariabilă şivie admiraţie. Fără să-l fiavut profesor în perioadastudenţiei mele bucureştene,Domnia Sa având peatunci de îndeplinit unstagiu de lectorat la Universitatea Paris IV, Sorbonne(1970-1973), Eugen Simion mi-a fost, în schimb, o viaţăîntreagă dascăl de onestitate şi convingere în şi întruestetic, de vitalitate şi eleganţă cu desăvârşire aristocratică.Nu întâmplător, învăţătura cea mai de preţ pe care adesprins-o Profesorul Eugen Simion de la predecesorii săişi pe care ne-a transmis-o nouă, celor mai tineri, a fostchiar dragostea de carte şi osârdia de a păstra o dreaptăcumpănă în aprecierea raporturilor dintre valoriletradiţionale şi necontenitele fluxuri inovatoare.Autor al unei opere impresionante prin complexitateafenomenului literar comentat, studii de sinteză, ampleînsemnări şi eseuri critice, mii de cronici literare, notepolemice, jurnale şi mărturisiri, plasat prin acest întregefort creator într-o mărturisită tradiţie lovinesciană, EugenSimion este călăuzit de o extraordinară exigenţăintelectuală, estetică şi morală. Şi tot atât de cinstit cuscrisul. Privind spre un asemenea impresionant demerscritic, ne dăm seama de existenţa evidentă a unui sistemce îmbrăţişează maiestuos peste două secole de literatură, aunei ierarhii de valori temeinic consolidate şi conturate înesenţă printr-o subtilă relaţie cu anumite convingeri şiprincipii pe care nicio complezenţă nu le-ar putea perverti.Călăuzit, înainte de toate, de o extraordinară exigenţăintelectuală, estetică şi morală, criticul şi istoricul literarEugen Simion îşi menţine interesul pentru dimensiuneamoral-spiritual-existenţială a operei literare în circumstanţelestricte ale împlinirii estetice. Se pare că, înacest sens, stagiul parizian a lăsat încrustat în formaţia saintelectuală reflexe culturale evidente, alăturându-l lui IonPop şi Nicolae Balotă, criticii cei mai importanţi asupracărora şcoala franceză a ultimelor decenii a lăsat urmedintre cele mai durabile. Păstrându-se, în ultimă instanţă,în perimetrul unui asemenea sistem critic modern, în fondartistic, de tip creator, constructiv, Eugen Simion sebazează nu atât pe transcrierea impresiilor de lectură, câtpe definirea liniilor de forţă ale unor concepte, doctrine,direcţii, curente şi structuri literare modelatoare. Finanalist şi un stilist ireproşabil, cel mai inspirat şi mai artist,cu adevărat un homo aestheticus, Eugen Simion îşiconsacră anii primelor cercetări literare sedus de mistereleşi măreţia prozei lui Eminescu, abordată cu ,,o temeritatejuvenilă” în cartea de debut, Proza lui Eminescu (1964).Rânduri de superioară comprehensiune, admirabile prinspiritul asociativ de fineţe, analizele din Dimineaţapoeţilor (1980) deschid perspective dintre cele maifecunde spre o receptare recuperatoare din unghi modern acreaţiei Văcăreştilor, a lui C. Conachi, Anton Pann, VasileCârlova, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, V.Alecsandri ş.a. Orientate exclusiv spre studiul criticpropriu-zis al literaturii, fundamentate pe un gust sigur,fără prejudecăţi, criticul pătrunde în adâncul axiologic aloperei scriitorilor studiaţi şi oferă, după modelulcălinescian, o pledoarie pe atât de strălucită şi acutrăsunătoare în dicţiune şi în definirea valenţelor artisticeale acestor precursori ai liricii româneşti moderne, de lasfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XXlea.Anunţând parcă ideea viitoarelor „revizuiri" din seriaScriitori români de azi, în deplin spirit cu marele critic dela Sburătorul, care gândea „en européen et en liberal”, darfructificând şi unele sugestii călinesciene, volumulOrientări în literatura contemporană (1965) mi-a călăuzitlecturile în anii de liceu, prin seria analizelor critice pecare le cuprindea asupra literaturii noastre contemporanevolumul reprezentând pe atunci, dimpreună cu primeledouă volume din sinteza Literatura română între celedouă războaie mondiale de Ov.S. Crohmălniceanu, printrepuţinele atitudini critice moderne, înnoitoare în epocă.Rânduri de superioară comprehensiune, amestec atât decuceritor de gust şi cultură pot fi identificate şi însecvenţele comentariilor din Întoarcerea autorului. Eseuridespre relaţia creator-operă (1981), interesante prinrelevarea modului prin care diverse curente ale anilor ‟70-‟80 au înţeles prezenţa (rolul, funcţia) sau absenţaautorului. Prin natura judecăţilor astfel formulate,Întoarcerea autorului rămâne, în totalitatea secţiunilorsale, revelatoare de noi perspective în dezbaterile criticeromâneşti din anii ‟80 -‟85. Aproape în orice text al său,Eugen Simion este un cartezian, demersul său interpretativfiind unul critic-analitic, în spiritul aceluiaşi modellovinescian, poate unul dintre motivele care îl determină săcultive eseul, văzut ca libertate de idei, de unde, inevitabil,eleganţa şi efectul subtilelor comentarii astfel formulate.Un alt exemplu de sensibilitate şi informaţie organicasimilată, semn al propriei potenţialităţi, îl oferă EugenSimion în efortul de fundamentare istorico-literară ajudecăţilor estetice din ciclul Scriitori români de azi ( I-IV,1974-1989), aşa cum ideile şi opţiunile din Moartea luiMercuţio (1993) sau din Fragmente critice (vol. I-II, 1997-1998; vol. III-IV, 1999-2000), eseuri, comentarii critice,meditaţii, polemici, puncte de vedere relativ la „autonomiaesteticului", încercări de apărare a unor autori din anii1944-1989, supuşi sistematic unor tendinţe demolatoare,prefigurează coerent preocupările celui mai importantcritic al literaturii noastre postbelice. Eugen Simion seînfăţişează mai degrabă un raţionalist la care spiritul defineţe conferă profunzime şi puritate construcţieigeometrice (Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995,Ficţiunea jurnalului intim, vol. I-III, 2001; Genurilebiograficului, 2002, Convorbiri despre Marin Preda,1998), un exemplu inegalabil al preciziei de gândire şi deexprimare, într-o inflexibilă apărare a propriilorconvingeri, un estetizant neclintit, la care eticul este pururiintersectat cu frumosul. Dintr-o astfel de credinţăfundamentderivă, desigur, viziunea personală a savantului,de distinctă originalitate şi forţă, cu puncte de→MARIN IANCU23