În apropiere de Santa Clara,Stanford şi renumita Silicon Valley,vizitatorul mai mult sau mai puţingrăbit poate vizita misiunea iezuitădedicată lui San Juan Capistrano. Încultura populară, misiunea estedemult cunoscută. Acţiunea primuluiroman dedicat popularului Zorro, esteplasată aici. În 1915, Mary Pickford,celebra vedetă a filmului mut, secăsătoreşte tot în acest loc. Fondată în1776 de către părintele JuniperoSerra, misiunea iezuită avea sarcinileobişnuite unui astfel de aşezământ:convertirea şi aculturarea indienilor,consolidarea dominaţiei colonialespaniole în Lumea Nouă.Astăzi acest monument istoric nefarmecă, în primul rând, prinfrumuseţea grădinilor care par un colţde rai în contrast cu mediul arid dinaceastă zonă a Californiei. Bazinelecu peşti multicolori sunt adevărateoglinzi <strong>pentru</strong> azurul boltei cereşti.Clădirile de lut care au supravieţuitunui mare cutremur din secolul alXVIII-lea vorbesc despre trudacălugărilor convinşi că fac bine celorpe care se străduiesc să îi facă să îşiuite obiceiurile, limba, religia.Chiliile monahilor sunt înguste şiîntunecate. Vorbesc despre o viaţă desacrificii şi mortificări. Regretele,dacă vor fi existat, s-or fi tradusprintr-un surplus de zel în a-idisciplina pe indienii refractari,obligaţi să trăiască, să muncească şisă-şi împartă roadele în comun.Femeile învăţau să brodeze, să coase,să tricoteze. Bărbaţii şi femeilemunceau la camp <strong>pentru</strong> hrana detoate zilele. Consumul de alcool erainterzis. Mai mult, toţi băştinaşiitrebuiau să mulţumească noilor veniţi<strong>pentru</strong> că i-au adus la supunere.Trebuiau să se supună atât unei puteriîndepărtate pe care niciunul dintre einu spera să o vadă vreodată, cât şiacelui Dumnezeu însângerat care s-asacrificat şi <strong>pentru</strong> ei. Reprezentărilestatuare sunt toate supuse acesteiordini ierarhice. Indienii se închină,copleşiţi sub asuprirea cuvântului şi aimaginilor sfinţite. Călugării îimângâie cu blândeţe <strong>pentru</strong> că ei,indienii, îşi cunosc lungul nasului şiştiu cine e mai aproape de Dumnezeuşi cum se poate cineva apropia deacest dumnezeu venit dedeparte.Misiunea a fost dedicatămemoriei lui Giovanni daCapistrano/Kapistrán János (1386-1456), călugăr franciscan de originemaghiară cunoscut ca predicator,teolog şi diplomat la Vaticanului.Capistrano s-a născut în Italia, laSulmona. Tatăl său venise în Italia camembru în suita regelui maghiarLudovic de Anjou. In 1454,Capistrano participă la Dieta de laFrankfurt care hotărăşte o mobilizareeuropeană de tip cruciadă <strong>pentru</strong> aapăra Ungaria de turci. Conducereamilitară a acestei ofensive antiotomaneaparţine lui Iancu deHunedoara, nobilul român catolicizat.Capistrano participă la lupta de laBelgrad cu sabia în mână, în frunteaflancului stâng al armatei creştine,ceea ce îi aduce şi re-numele de“soldatul sfânt”. Ambii eroi se stingîn 1456. Călugărul maghiar va fibeatificat în 1694 şi canonizat în1724. Iancu de Hunedoara este şi elinclus în canonul eroilor naţionali.Românii şi maghiarii şi-l revendicădeopotrivă. Astăzi Capistrano esteconsiderat patronul spiritual alpreoţilor militari. O statuie a lui segăseşte pe una din străzile principaleale Budapestei.În timpul Contrareformei, curajulşi zelul anti-otoman al lui Capistranoau fost considerat demne de a fiamintite şi re-considerate într-unclimat colonial în care militarismul seascunde în dosul blândeţiievanghelice militante. Comună celordouă momente este animozitateadintre Eu şi Celălalt dusă la extremîntr-o luptă de tipul care-pe-care, încare învinsul era obligat să seconvertească la valorileînvingătorului. Europa luptătoare,Europa militantă răzbeşte <strong>pentru</strong> cănu ezită să transforme semnul cruciiîn sabie. Smerenia şi umilinţa ei sunt,de fapt, orgoliu.MIHAELA MUDUREBig brotherde pretutindeni big brother vegheazădin ochi de pește și vârtejuri de vântdin verbe mârșave cu guler răsfrântși genele razna din metastazăce au cu moartea în secret legământputerea din vârful limbii reteazăvoința de-a fi din capăt de razăși-mpotrivirea la real din cuvântde neschimbat toți suntem cuDumnezeucum negura cu seninul din varăpotcoava de aur din curcubeuși roua din neființa avarăpoemul cine-l întocmește mereusă plimbe stelele-n iarba cea rarăadevărul înjunghiatcopacul piatra azurul și visuladapă un boabab la amiazăsilabe de cântec însămânțeazăîn îndoiala ce clatină gândulrepetă marea istoria treazăîngăduind să-și trăiască prezentulvăzduhul rugina roua și verbulcocori ce-n Calea Lactee migreazășopârla pârâul și soarele beatse plâng de monotonia naturiide valuri ce-n maluri de-a pururea batde entropii și cvartale incuriistrig <strong>pentru</strong> adevărul înjunghiatde ura din ascuțișul securiisperanțe opacedin cer se cern pe străzi raze de pacevăzduhu-i deasupra lalelelor blândcapriciul azurului norul plăpândbrodează-n amurg speranțe opacestea văduvă dorința vie din gândspoiește timpul cu vrere sagacese surpă realu-n cranii buimaceîn vis fuzee din neant scăpărândpe mare lunecăm Ova de-o vremeca bărcile fără cârmă pe valuritandem de rime răpuse-n poemede lupii cuvintelor și aleanurirugina roade gloria din stemebujorii roua și umbra din maluriGEORGE HOLOBÂCĂ74
Starea prozeiBătrâna se legăna pe balansoarul eivechi. Și-l dorise mult. Văzuse înfilmele americane cum mai toată lumeastătea pe verandă și se legăna înbalansoare. I-l cumpărase Alexandru dela un târg. Între timp se stricase, dar, cumici reparații, o mai lăgăna și acum, însus și-n jos. Avea pe umeri un pledgros, cu toate că afară era destul deplăcut. Privea strada. De fapt era o ulițăpe care arar trecea cineva. Dar ea seîncăpățâna să privească. Era ca un ecranpe care putea să-și proiectezeamintirile: se-nvălmășeau, se rânduiauapoi, ea le trimitea în timp pe unele, lealunga pe altele și tot așa, <strong>pentru</strong> cădoctorul îi spusese că emoțiile puterniceîi pot agrava boala de inimă. Aveadreptate. Ori de câte ori își aminteaceva ce voise să uite șimțea un nod îngât și în piept o bobouitură puternică.Totul începuse după moartea luiAlexandru. Fuseseră împreună aproapepatruzeci de ani. O înșelase când ea îladora și nici nu și-ar fi închipuit un altbărbat în viața ei, apoi îl înșelase cândel s-a liniștit și hotărâse că familia eportul cel sigur. Produsese durere, dorși bucurie bărbaților cu care se iubise.Era mereu în căutarea afecțiunii lor,dragostei lor, atingerilor lor.Ce mi-o fi lipsit? – se întreba adeseași fugea repede la copilăria încărcată dealint, dar și de frică, de exaltare, dar șide disperare.Simți cum toba inimii începe să bată.Închise ochii și văzu munții, zăpada,pârtiile de schi, primăvara pomilor dinlivada casei. Toba se liniști.Nu suport să fiu obligată să faceceva, își spuse Lili uitându-se la ceas șitrecând grăbită mașina de călcat pestebluza cu volane. De ce nu mi-am luatun pulover subțire croșetat? Știu de ce!Ar fi fost încă un prilej de aducereaminte <strong>pentru</strong> mătușa Maria: N-avea chef deîntoarceri în tmp, de reproșuri saulaude. O cunoștea bine. Stătuse la ea întimpul facultății. O păzise când a vrutsă se sinucidă, îi ascultase văicărelile, oadmirase <strong>pentru</strong> pofta de viață și ourâse când a aflat că se culcase cunepotul ei, cu 15 ani mai tânăr. Da,mătușa îl sedusese pe fratele ei, Costin.Într-o zi, mama i-a găsit goi înbucătăria de vară. Atunci i-a gonit peamândoi de acasă. A fost un scandaluriaș. Frate-meu era încă elev la liceu.A vuit tot satul. Ne făceam vacanțele șiconcediile în casa bunicilor de la țară.Acum e numai casa mamei. Volanele selăsau greu călcate și ea nu mai avarăbdare.Costin număra orele. Pe peretelecelulei își făcuse, ca toți pușcăriașii, uncalendar. Tăia anii, lunile, zilele. Acummai avea câteva ore și va fi liber. Libersă ce?Nu știa ce va face dincolo de poartacu sârmă ghimpată. Să-și ia de lucru, nuprea avea chef. Poate-I va face o vizitămătușii lui dragi care-l băgase în belea,o va chinui puțin să vadă și ea cum e cudurerea fizică, o va ocoli pe sor-sa cusmiorcăielile ei de fată bătrână și-o vaucide pe hoașca aia care i-a fost mamă.Știa că nu va sta mult afară. Seobișnuise aici. Douăzeci de ani eraumai mult decât avusese el când îlcondamnaseră. Se va-mbăta, sigur, și-șiva căuta o femeie. Nu, o fiemeie, nu. Ofemeie îl convinsese că ucidereabărbatului ei le-ar fi salvat dragostea.Dragoste… Nici măcar nu tșia ce e aiala vârsta lui. Sexul, da, sexul îlobsedase. O pândea noaptea când sespăla la pompa din curte, venea și seașeza pe patul ei din bucătăria și e-l lăsasă-I mângâie țâțele cu sfârcuri tari șiîmbietoare. Se fereau de maică-sa.Mergeau în grădină. Porumbul crescuseși nu se vedeau acolo. Aștepta vacanțelela țară ca pe niște premii. Maică-sa erafericită că lui îi plăcea să muncească șică mătuși-sa Maria îl ajuta lamatematică și chimie, doar era inginerchimist. Lucra la București, la oîntreprindere plină de femei. Îi spuneacă e bărbatul cel mai viril pe care-lîntâlnise și că pămpălăul de-acasă nu sepricepea s-o facă fericită. Ce tâmpitfusese! O crezuse.Auzi pași. Era Eugenia, vecina dinspatele casei. Venea de două ori pe zi săvadă dacă mâncase. Îi lăsase ei în grijătoată gospodăria și pământul de pesterâu. Se gândea chiar să-I facă acte peele. Merita. De la moartea luiAlexandru închisese poarta și nu maivoise să vadă pe nimeni. Nu de durere.Nici măcar <strong>pentru</strong> că ar fi copleșit-odispariția lui. Se obișnuise cu ideea încă75din tinerețe, când îi făcea bagajele și segândea dacă să-I pună tot dulapul saunumai strictul necesar. Lua douăgeamantane cu el în concediu. An de anea rămânea cu copiii acasă, iar el pleca.La început îl aștepta, apoi, după ce aucrescut copiii, se ruga la Dumnezeu sănu se mai întoarcă. Dumnezeu i-aascultat ruga târziu, când simpla luiprezență nici n-o mai simțea.Eugenia intră în sălița cu vedere spreuliță, scutură perna de pe scaunul dealături și-i spuse <strong>pentru</strong> a mia oară: Ecea mai răsfățată pisică pe care o știu.O ții pe pernă curată, iar dumneatadormi pe sulul ăla care-ți sucește gâtul.Era o femeie cumsecade, Eugenia. Ocunoscuse de copilă, o ajutase să/șitermine liceul și apoi îi găsise de lucrula primărie, Mirose a grajd, dar și aiarbă, a prăjeală, dar și a pâine coaptă.O simțea după miros.-Zău, doamnă, n-ați mâncat nimic!Păi de-aia gătesc eu?Cuvântul gătesc o duse în bucătăriade vară. A dărâmat-o după ce a prins-ope soră-sa Maria cu Costin. Băiatul ei.Lumina ochilor ei. Bucuria luiAlexandru și mândria ei. Sângeblestemat, gândi, și-o auzi pe Eugeniabodogănind prin curte.Era micuță când o găsise pe maică-saplângând, plină de sânge. Îl văzuse petaică-su plecând, trântind ușa șiînjurând. Apoi unchiul, fratele tatălui, adispărut de acasă. A aflat mai târziu cămurise pe front. Și-acum se-ntreba dacăfusese vreo legătură între precipitată aunchiului și bătaia pe care o primisemaică-sa.Se opri din legănat. Pisica torcea pescaun. Privi calendarul. Trecuseră 23 deani de când nu-și mai văzuse sora șifiul. Pe Lili n-o punea la socoteală. Eavenea, mai lua câte ceva din casă, îifura ceva bani din portofelul lăsat înadinsla capătul patului, o săruta rece peobraz și pleca. Nefericita! Nefericiții!Dar ea, ea fusese fericită?Lili sună la ușa mătușii Maria. O găsiîn furou, fardată puernic.-Nu știu cu ce să mă îmbrac, Lilidragă. Dacă-mi pun taiorul o să măcreadă o băbătie, cu dungi mă îngrașă,iar fusta și bluza galbenă îmi dau opaloare nefirească…Peste tot erau haine aruncate. Marian-o avusese niciodată cu ordinea, dar cucât îmbătrânea, cu atât apartamentularăta ca într-un continuu inventar. Liliobosise s-o mai certe. Oricum, tot cunvoia ea se îmbrăca: în culori stridente șiniciodată asortate. Spunea că asta-iacoperă doliul din suflet. Rahat. Trecusepeste toate ca un somnambul. →MIRELA GRUIŢĂ
- Page 4 and 5:
„Cât de interesant este faptul c
- Page 6 and 7:
- Cu mulţi ani în urmă, pevremea
- Page 9 and 10:
Alexandru Ioan Cuza, în judeţul I
- Page 11 and 12:
stăm la o cafea cu Dumnezeu, totti
- Page 13 and 14:
Ne dădeam zilnic mesaje, peinterne
- Page 15 and 16:
(IV)Aceste mişcări, poetul va fi
- Page 17 and 18:
(II)ELCircuitul epistolar dispareco
- Page 19 and 20:
Privită în totalitate şi în evo
- Page 21 and 22:
propusă: „Dacă ai fi şi acuma
- Page 23 and 24: Dintre marii oamenide cultură pe c
- Page 25: (II)În cele ce urmează, ne vom re
- Page 28 and 29: (VII)Denis de Rougemont vede înace
- Page 30 and 31: Este tocmai cel care încearcă, ş
- Page 32 and 33: (I)Sunt născută la Bucureşti, la
- Page 34 and 35: Folosirea cuvintelor cu aplicabilit
- Page 36 and 37: Cronica literarăDedicat celor doi
- Page 38 and 39: Deși de dimensiuni mai reduse înr
- Page 40 and 41: Afirmat ca spirit enciclopedist,pro
- Page 42 and 43: Reeditarea operei istoriologului,al
- Page 44 and 45: Uneori sunt urmărit de o serie de
- Page 46 and 47: tru cel care doreşte să păstreze
- Page 48 and 49: denotă calităţi şi trăsături
- Page 50 and 51: Codrinei,Târziu, dar nu prea, îţ
- Page 52 and 53: Poeta Ana Zegrean propuneîntâlnir
- Page 54 and 55: LUMEA VĂZUTĂ DIN TURNUL CHINDIEII
- Page 56 and 57: OAMENI PE CARE I-AM CUNOSCUT(3 mai
- Page 58 and 59: îngerul Lui și m-a luat de la oil
- Page 60 and 61: 2008, sub titlul „Vinul de piatr
- Page 62 and 63: mult mai veche, dacă ea coboară s
- Page 64 and 65: Dar ce alarmă din abis s-a auzit?
- Page 66 and 67: Jurnal(VII)După ceva timp, autobuz
- Page 68 and 69: (De ce privighetorile nu cântă î
- Page 70 and 71: Ancheta „Vatra veche”Ca să aju
- Page 72 and 73: Jurnalul meu indian(XXIX)Martie 201
- Page 76 and 77: După ce Costin încercase și apro
- Page 78 and 79: Eminescul meu! Aștept cu mare ner
- Page 80 and 81: LUNA MAIE luna când sunt flori pe
- Page 82 and 83: menirea de a aduna voluntari cu car
- Page 84 and 85: PoemÎn rana mea nu poate locui ori
- Page 86 and 87: Literatură şi filmA fi sau a nu f
- Page 88: Luminiţa Gliga, „Peisaj interior