Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

cu solemnitate mare. Am sosit acololuni la 9 dim.[ineaţa]. Până la 11,când s-a început serbarea, am fostoaspeţii vicepreşedintelui Camerei.Serbarea oficială a ţinut până la 2d.a., când a urmat un banchetmonstru, care a durat până pe la 7seara. A fost chiulhan mare, la care auluat parte peste 100 persoane, cuminiştrii basarabeni, magistraţisuperiori etc. Mimi Gogu-Pelivan[soţia lui Ion Pelivan – e.l.] n-amvăzut-o deloc. Cum am fost ocupatabsolut toată ziua, cu afacerileoficiale, n-am putut să merg nicimăcar la Irina chioara, unde poate aşfi luat niţel zahăr. Nu-i nimic însă;ministrul Mitilineu, ai cărui mosafiriam fost, ne-a dăruit fiecăruia câtecinci sute lei”. După care adaugă nufără o notă de mândrie virilă: „Vezideci că n-am fost degeaba”! (p. 121-122).Povestea nu se încheie însă aici.La Chişinău, confraţii ziarişti, ieşenişi basarabeni, cu multă pică pereprezentantul Luminii lui Stere, ziarcare apărea în Bucureştiul ocupat denemţi şi cu finanţarea acestora, suntgata să-i dea „trădătorului” Rebreanuo zdravănă lecţie de patriotism.Detalii de la faţa locului chiar de lacolaboratorul Luminii: „Dar am avutacolo şi un incident, destul deneplăcut. După banchet, stând devorbă cu câţiva ardeleni, mi-auimputat că scriu la Lumina, în acelaşitimp m-am pomenit cu alţii care m-auatacat. A urmat o mică păruială; amşters-o mai repegior, ca să nu seîngroaşe. N-am nimic, nici nu sântlovit. Dar acuma pot să pozez învictimă Luminei. Incidentul, fireşte,n-are nici o importanţă; ţi-1 spun doarca să fii în curent cu toate” (Ibidem).Episodul Lumina va atârna greuîn CV-ul lui Liviu Rebreanu, de altfelca şi în biografia lui Stere, faima de„trădători” urmărindu-i obsesivdecenii la rând. Doi marginali airegatului, basarabeanul surghiunitcândva în fundul Siberiei şiardeleanul Rebreanu privit cususpiciune de funcţionarii patrieirecuperate, s-au întâlnit să facă unziar pe care nu-l concepeau decât ca oslujire viitorului României. Cumvedeau însă ceilalţi confraţi acest geste foarte clar din definiţia Luminii încelebra Enciclopedie… amaximalistului Lucian Predescu,enciclopedie apărută în 1940, decimulţi ani după Primul RăzboiMondial: „«Lumina» – ziar apărut înseptembrie 1917 [până la 12noiembrie 1918 – e.l.] în timpulrăzboiului în teritoriul românescocupat, sub direcţia lui C. Stere.Organ de ruinare a conştiinţeinaţionale şi de surpare a credinţeiîntr-un rezultat fericit al războiuluinostru şi al aliaţilor noştri. A fostaruncat în tranşeele noastre de cătregermani”.Dacă ungurii ocupanţi îl hăituiaupe Rebreanu deoarece îl considerau„dezertor” din armata imperială (înurma unei delaţiuni a şi fost arestat),atunci autorităţile româneşti vedeauîn el un spion neamţ, venit la Iaşi cumisiuni speciale.În fond, mesageriile epistolareale lui Liviu Rebreanu către consoartasa nu sunt decât nişte note frugalecare nu ne conving prin nimic că ar fiscrise de artistul care a reorientatdestinele prozei româneşti şi nici demagicianul care putea să facă sărăsune în paginile sale, vorba luiCălinescu, „urletul mării”. Scrisorileau o funcţie pur informativă şi nu nevor surprinde prin mari virtuţiliterare.Literaritatea scriitorului secheltuia în nopţile de trudă şi nesomnîn imaginarul romanelor şi alpovestirilor. Doar arareori ceva dingândirea artistică se sedimentează înşirurile epistolare scrise sub imperiulrepresiv al timpului etern deficitar.Grijile unui cotidian devorator îlmai părăsesc pe Rebreanu în aniicând cunoaşte o anume independenţămaterială, asigurată de notorietatea sapublică atât ca scriitor, dar şi caocupant al unor posturi importante,bine remunerate.Fasolea, nu atât ca nutriment, cimai mult ca un simbol meschin alexistenţei pedestre, de care nu potface abstracţie nici geniile, sestrecoară şi acum în rândurileepistolare, dar în alte cantităţi şi înalte „locaţii”: „Am cules fasolea – eplin garajul de ea” (p. 471).Cuplul avea deja o vilă la ValeaMare şi o maşină. Şi grijile suntaltele: „Maşina a mers perfect. Luniam fost pe la Ionel şi pentru câtevamici târguieli, între care ceasul tău –pus bine la punct – şi lucrurile de laStempel [fabricant de mezeluri –e.l.]toate gata, afară de şunci – pe care levoi ridica zilele acestea (n-am vrut sămimurdăresc maşina cu ele)” (p.521).Colindă acum mai multe ţări,inclus fiind în delegaţii oficiale (pelinia PEN-Clubului, să zicem), deunde îi scrie doamnei. Dar şirândurile expediate din porturi străinesunt ale unui reporter grăbit să-şiîmpărtăşească impresiile. Retinaprozatorului doar înmagazineazăfaptele, fără a le interpreta artistic, aşacum o va face mai târziu în notele decălătorie Metropole (1931), undescrie despre câteva din multele oraşemari europene vizitate (Berlin, Roma,Paris).Rebreanu-călătorul trimite „iubiteinevestici” scrisori sau cartolinedin toate punctele de itinerar undeface o haltă. Epatările par strictturistice: „Aşa am văzut faimoasaChile-Haus, un fel [de] zgârie-norigerman, o clădire într-adevărcolosală, într-un stil cu desăvârşiremodern. Ne-am plimbat prin portuluriaş, în care furnicau mii şi mii devapoare de toate mărimile şi toateneamurile. De altfel portul însuşi eunul din cele mai mari de pe glob.Impresionantă a fost trecerea, cuautomobilul, printr-un tunel pe subrâul Elba, lat de vreo trei kilometri, lao adâncime de peste 40 m. Tot aiciam văzut un monument colosal al luiBismarck, o figură colosală – numaidegetele mâinilor au un metrulungime, îţi închipui deci cât de maretrebuie să fie” (p. 282).Uneori alternează însă cu imaginiîn care îşi face de lucru şi prozatorul:„Cât am mers pe Elba şi pe canal, aumers toate bine. Îndată ce am intratînsă în largul mării, am nemerit într-ouşoară furtună. Marea era agitată şivaporul a început să se clatineconsiderabil. Era şi frig de-a binelea.Valuri mari măturau din când în cândpunţile vaporului, care s-au umplut degheaţă în curând. […] Furtuna însă s-a potolit treptat, iar frigul s-adezmorţit. După dejun era mai puţinătangarea vaporului” (p. 283).La Oslo, un spectacol de revistăîi provoacă o butadă spirituală: „Searaam fost cu Demetriade numai laKomische Oper, unde am văzut orevistă: Zich dich aus, cu foarte multăgoliciune şi tot atât de puţin spirit” (p.280).(va urma)Chişinău, ianuarie 201318