Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Motto:„Viaţa e joc în jocEu sunt regina jocului.‖(Ileana Roman – G-ambitul reginei)Castanele comestibile din zonaTurnu-Severinului (în care locuieşteautoarea) pot fi prăjite, şi atunci ainevoie de dinţi buni să le îngurgitezi,sau pot fi fierte şi atunci poţi să lemesteci chiar fără proteze. Ca entităţiprăjite, castanele, în viziunea mea potfi omologate cu angoasele lirice aleIlenei Roman, pe când aceleaşi produse,fierte şi amestecate sub formadeliciosului piuré, pot simbolizaangoasele de-a-ndoasele din aceeaşicarte /1/.Focul care produce miracolulacestor transformări poetice antinomiceconţine în subtil dozaj ludiculşi ironia. Dacă lecturăm cartea de-andoasele,descoperim pentru angoasemotto-ul: „Viaţa mea e rană caldăprin care se vede ce scriu”, iar pentruangoasele de-a-ndosele: „Râsul şiplânsul – fraţi de cruce”.Angoasele sunt existenţiale şiculturale, iar cele de-a-doaselea le iauîn răspăr pe primele, dar nu la modulpostmodernist, ci umoristic.Prima angoasă existenţială oreprezintă trecerea timpului: „Aruncasemtoate ceasurile în Dunăre./Câteva milioane, câte luasem de laoameni/ după ce i-am convins s-oducă mai bine.” Şi iată cum aratăaceastă angoasă de-a-ndoselea: „Puteţicălări timpul pe deşălatelea,/puteţi dacă vreţi să-i puneţi şa,căpăstru, zăbale, valtrapuri/ pentrufrumoasele întreceri hipo, hippz,/ leamspus.” (Orologos)Altă angoasă, legată de credinţeleancestrale, o constituie visul:„Viaţa omului vine din vis/ şi nimeninu vrea să viseze urât.” Şi pe trezie:„eu sunt visul vieţii mele”. Întreaceste două vise se instituie poezia. Înacest domeniu predilect, Ileana Romandevine, după Nichita Stănescu,cea mai importantă creatoare delimbaj poetic, inventând cuvinte noi,viabile ontologic, pe bază de prefixeşi sufixe cum ar fi: destipăresc,descrisăresc, înrămuresc, celestier,cuvântură, dumnezitudine etc.Prin aceste jocuri lexicale IleanaRoman devine o regină a cuvintelor,iar prin vis, chiar regina Elisabeta,______________________________închipuindu-şi o zi din viaţa acestuipersonaj cu protocoalele aferente, pecare le îndeplineşte şugubăţ,dezinhibant, lucidă la osanalelelinguşitoare care i se aduc: „Cefrumoasă e regina noastră,/ strigăcorsarii din albastrul mărilor,oceanelor,/ strigă toate gurile dinlargurile regatului meu/ şi limbilecare mă ling ca pe un drob de sare.”(Sunt regina Elisabeta)O altă angoasă o constituie, dela o anumită vârstă, însingurarea devastatoare,cosmică: „Sunt singură,atât de singură/ Încât mă rog de uşă săscârţâie cumva/ Uşa se deschide sedeschide/ Încet tot mai încet canesfârşirea/ Şi nimic nu e maipustiitor/ decât golul ce se cască dinafară.” (Golul)În patriarhatul contemporan,denumirile masculine ale străzilor şipieţelor oraşului de reşedinţă al IleneiRoman îi pricinuiesc o angoasăhaioasă: „În oraşul meu toate străzilesunt masculine (câteva neutre),/ deşioraşul este frumos şi trist ca ofemeie.” (Străzile masculine) Traian,Aurelian, Cicero, Mircea, Carol I,Ţepeş şi mulţi alţii se întretaie, seîncalecă prin pieţe sincronizândmomentele istorice incompatibile.Neîmplinirea ca fiinţă, constituiesuprema angoasă ontologică,datorată comunicării neîmplinite, subsemnul iubirii, cu semenii: „Am văzutcă e bine şi-am văzut că nu e bine./ Pedinăuntru eram perfect îngropată înmine/ pe dinafară eram neterminată.”(Despietruirea)Angoasele existenţiale serevarsă apoi cu duiumul datoritărelaţiilor sociale false, de-andoasele,dictatoriale, instaurate de tancurilesovietice după 1944 şi acum democratizatesclavagist de occidentul carene-a transformat în piaţă de desfacere,după 1989, cu sprijinul conducătorilorautohtoni.Angoasele de-a-doasele constituieo transmodernizare a angoselorcare devin în primă instanţă a-ndoaselea,prin ironie dezabuzantă, apoide-a-ndoasele ca antinomii transfigurateale angoaselor, cum de pildănebunii imită regina, mâna bătrânădevine mâna tânără în palmeleghicitoarei şi apoi nisip, iar poetadevine bărbat ca statut oniric, iar satulflămând cronic, sătul.Ce rămâne, în concluzie, dinpaginile cărtii? O foame de viaţă desorginte biblică, tratată cu multumor, o bucurie firesc omenească:„Nu există altă fericire pentru omdecât să mănânce şi să bea”,exemplificată prin evreii prezentaţi înVechiul Testament care făceau„arderi de tot spre miros plăcut/Domnului”, apoi „înfulecau hălcile deberbeci şi de viţei graşi.” (Foameni)Foamea Ilenei Roman estespirituală, de cultură şi poezie, deinovaţii lingvistice, de metafizică şide toate problemele omeneşti, de ieri,de azi şi de mâine.Cititorii vor găsi delicii sufleteştilecturând această carte rară, scrisă „cusufletul în palme”.La sentimentul dezmărginiriicontribuie şi tablourile lui RafalOlbinski.LUCIAN GRUIA1)Ileana Roman – Angoasele de-andoasele(Ed. PRIER, Craiova, 2012)●Carte-obiect de artă cu subtitlulcine-poeme cu zece compoziţii deRafal Olbinski. De altfel, poeziaIlenei Roman nici nu putea fi maipotrivit ilustrată decât cu Olbinski.Pentru a intra cât de cât, câtuşi depuţin, dar orişicâtuşi de puţin, enormcontează!, aşadar pentru a pătrunde înuniversul poetic al Ilenei Roman,cităm aici un scurt poem angoasant:„Sunt singură, atât de singură/Încâtmă rog de uşă să scârţâie cumva/Uşase deschide se deschide/Încet tot maiîncet ca nesfârşirea/şi nimic nu e maipustiitor/Decât golul ce se cască dinafară”.DUMITRU AUGUSTIN DOMAN45