Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Prima mea expoziţie s-a numit“Icoane din Ţara Bârsei”, bucurândusede un real succes. La a douaexpoziţie personală “Cântând natura”,de la Sala „Arta” din Braşov, printrevizitatorii care mi-au trecut pragulexpoziţiei a fost şi omul de excepţieIon Parhon, critic de teatru şi artă,care mi-a spus că ar fi bine să urmezFacultatea de Arte. Înaintea acestoretape, am vizionat expoziţia regretatuluiConstantin Grecu, deschisă laMuzeul de Artă din Braşov, venittocmai din Germania. Creaţia, omulşi artistul m-au impresionat şi audeterminat alegerea pe care am făcuto.Toate aceste frumoase întâmplăricare au avut loc în viaţa mea au fostmotivul de a mă îndrepta şi a mădedica artei.-Începuturile artistice, precumşi primii paşi ai afirmării tale aufost asociate cu Şcoala de la PoianaMărului. Poţi să ne explici câteceva din legăturile tale cu această“şcoală”, cu tendinţele acesteia,cum ţi-a amprentat devenireaartistică?– Şcoala de la Poiana Mărului,despre care cunosc multe, despreartiştii care au făcut parte din acestfenomen, rămâne un punct importantîn arta românească. Fiind mai tânărădecât foştii membri, nu am putut să lefiu alături. Totuşi, pot spune că uneledintre lucrările mele au poate similitudiniîn ceea ce priveşte tematicasau cromatica.-Gheorghe Vida decelează înpictura ta “o mare libertate ainterpretării motivului, într-ocromatică vie, incandescentă […]lucrări subtil ritmate, de o marefrumuseţe a expresiei facturale”.Este, poate, cea mai subtilă şi maicuprinzătoare definire a demersurilortale artistice. Firea mea,poetică, îşi permite să te defineascăchiar un adevărat „arhitect”cromatic. Proiectul tău este foarteambiţios, crezi că vei reuşi să impuilumii acest experiment al cromaticiiîntr-un spaţiu al elevării afective aimaginii?– Mă simt măgulită de poeticadumneavoastră apreciere şi definire,aceea de a mă considera un „arhitect”cromatic! Fiecare compoziţie este unexperiment, un rezultat al experienţeicu forma şi culoarea. Cea mai marebucurie este atunci când lucrările suntînţelese şi lumea se interesează şi deCulorile aerului, acrilic pe pânză______________________________cel care stă în spatele „construcţiei”.Nu m-am gândit să impun „proiectul”meu... arta nu poate fi impusănimănui. Tot ceea ce se întâmplă seîntâmplă treptat, expoziţiile sunt oîntâlnire şi o confruntare cu alţi artişticontemporani, cu publicul.-Asemeni multor artiştiromâni, te-ai impus pe planinternaţional prin media artisticăfranceză, unde ai şi cucerit primelepremii internaţionale. Alţi paşi teaudus în SUA, Canada, Elveţia,Rusia, Japonia etc. Cum suntreceptate în aceste spaţii culturaromână şi, mai ales, artiştii plasticiromâni?– Participările mele la „LeMonde de Culture et des Arts” de laCannes, precum şi expoziţiile de laParis şi Marsilia mi-au adusrecunoaştere şi satisfacţii spirituale petărâmul artei. Am spus mulţumirisufleteşti, ori artistul nu trăieşte doardin acestea; materialele, participărilela expoziţii, realizarea şi transportullucrărilor impun sacrificii majore.Chiar dacă la acordarea unor medaliişi premii internaţionale a răsunatimnul ţării, la întoarcerea în ţară, nu aprezentat prea mare interes pentruinstituţiile care ar trebui săpromoveze şi să sprijine cultura şiartiştii români în viaţă. Am fostprezentă la New York cu expoziţiiunde am întâlnit oameni deosebiţi.Lucrările au fost apreciate şi a fost obucurie să mă aflu pe simeze culucrări alături de artişti contemporanidin întreaga lume. În Rusia, laMoscova şi St. Petersburg, picturilemele au obţinut locul trei la„Săptămâna artei ruse”. Referitor laultima întrebare, răspunsul meu va fipoate într-o culoare mai sumbră, darrealist: nu m-am întâlnit cu artiştiromâni peste ocean, la Londra sauZürich, doar în Franţa atunci cândparticipam la festival. De fapt, înmuzeele pe care le-am vizitat, m-amîntâlnit cu două nume româneşti:Constantin Brancuşi şi VictorBrauner. Păcat! Poate cineva ar trebuisă se întoarcă cu faţa şi către artiştiicontemporani din ţară, nu doar dupăce au fost recunoscuţi şi adoptaţi înaltă parte.-Este foarte trist ceea ce-mimărturiseşti. Am mai înregistratastfel de ştiri de la regretatul HoriaBernea, de la Augustin Costinescuşi de la Gabriel Stan. Ba, mai mult,mi-a fost dat să discut acest aspectcu doi critici de artă străini, unfrancez şi un american, care mi-auconfirmat această „stare”nefirească a prezenţei artiştilorromâni în lume. Ce crezi, care ar fiminimele condiţii pentru a facecunoscute lumii şi posterităţiitalentele româneşti?–Talentele româneşti vor ficunoscute în lume atunci când lumeava afla despre ele că există. Pare unnonsens poate aici răspunsul meu, daraceasta este situaţia de acum şi deodinioară, indiferent de ordineapolitică din ţară. Mereu au fost ceibogaţi material de la care s-a aşteptato susţinere, mereu au fost valori care,din păcate, unele au fost descoperiteprea târziu. Rareori apare un mecena,renăscând speranţe pentru unii artişti.Poate instituţiile statului, prin ceiaflaţi în frunte, ar trebui să se implicemai mult, să sprijine arta. Massmediaar putea ajuta şi ea prinsemnalarea cotidiană (emisiuni sauarticole) a evenimentelor culturale,având ca exemplu sportul. Suntconvinsă că atunci şi artiştii ar fiexemple pentru cei mici, aceştia dinurmă nemaidorindu-şi să devină doarfotbalişti... sau manechine! Într-osocietate evoluată, ideală, oameniivorbesc şi despre literatură, arte,iubire de frumos.Greu de imaginat la noi:televiziunile mediatizează cu frenezietot ce poate fi mai rău pentru societateşi în special pentru tineri. Şanselepromovării talentelor româneştidepind mult de publicitate, aceastafiind forma de a te putea facecunoscut oriunde în lume şi mai alesde calitatea mesajului transmis.→5