Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

denotă calităţi şi trăsături de caracter alefamiliei aristocrate, nobleţe cultivată întimp. Se discută profund. Divinitateaeste omniprezentă, ea modelează şiverticalizează: raportul se schimbă încazul celei de-a doua generaţii, cândrisipitorul familiei, Wolfgang, duce oviaţă uşuratică şi pătează însemnelenobile ale familiei Tunner.Al doilea volum, „Paradisul nefericiţilor,mută acţiunea în Budapesta,oraşul imperiului, unde tinerii căsătoriţi,Sabrinne Debelle şi Wolfgang Tunnerse stabilesc. Părinţii Sabrinnei nuprivesc cu ochi buni depărtarea de casă,dar plecarea este iminentă, datorităopoziţiei manifestate de Tunneri, caredoreau o noră germană, nu unafranceză. Frumoasa capitală este doarmartoră a spectacolului unui caractersuperficial, al lui Woflgang, care îşiînşeală nevasta şi duce o viaţă de huzur.Este „fiul risipitor”, care însă nu seîntoarce acasă decât după decesulpărinţilor, când afacerea familiei estefalimentată, întregul fost consorţiu esteîn ruine. De fapt, aceasta este urmareaatitudinii nefireşti a descendentuluifamiliei, Wolfgang. Când se urmăreştedoar folosul, iar viaţa nu are o acoperireîn aurul caracterului şi al moralităţii,totul cade în ruină, cum s-a întâmplat şiîn cazul familiei Tunner. Consorţiul,cândva prosper, a decăzut, fiind preluatde o firmă mai puternică.Cartea urmăreşte atmosfera din viaţaoraşului imperial, Budapesta, dezvoltareaspectauloasă a acestuia, coloritulunei lumi pestriţe, refugiate aici în urmaconflictelor armate franco-germane, datorităcărora şi tânăra familie Tunneralege să se mute în capitala ungară. Budapestadevine aşadar „paradisul nefericiţilor”,spaţiul escapadelor amoroaseale lui Wolfgang, iar frumoasa şicultivata Sabrinne rămâne în izolare,crescându-şi copiii, ea este o mamă carese sacrifică pentru binele acestora.Acţiunea romanului aduce în atenţie şifamilia surorii Sabrinnei, care, totdatorită pânzelor ascunse ale destinului,căsătorindu-se fără acordul şi binecuvântareapărinţilor fetei, ajunge să sestabilească în Budapesta, dar, în acestcaz, printr-o răsturnare fericită a destinului,ginerele, Pierre, nedorit datorităcarierei militare căreia i s-a destinat,este acceptat în familie, în urmareprofilării sale ca arhitect peisagist. Deremarcat acest detaliu, deoarece, prinbunăvoinţa cumnatului său, Sabrinnei ise amenjează o grădină japoneză, ooază de verdeaţă, un spaţiu care doreştesă compenseze dezamăgirea conjugală.Autorul pune faţă în faţă, pe lângăaspectele de amenajare peisagisticăurbană, meditaţia de pe aleile grădinii,cu forma de exces a confortului şiviitoarea problemă psihologică pe careo joacă stressul.O altă problemă majoră de care sepreocupă autorul este timpul, caremodelează omul, îl însoţeşte din leagănpână la catafalc. Îl poartă de la poartapasiunii şi până pe crestele disperării:„Timpul îşi împlineşte datoria, mai alescând, ca un hoţ subtil, fură pe nesimţitefrumuseţea noastră.‖Volumul al treilea e diferit decelelalte două. „Cybill” este ultimuldescendent al familiei, fiica Marlennei,urmaşă a celei de a treia generaţii aTunnerilor. Acţiunea din ultimul volumeste relatată prin personajul DavidBrown, care urmăreşte două planuri,anume suferinţele tânărului pilotamerican, captiv în Vietnam, şi acţiuneapetrecută în România perioadeicomuniste, când David o curtează pefrumoasa Cybill, care face trecerea sprea patra generaţie. Întâlnirea celor doiare loc în valurile Mediteranei, la Nice.O dragoste la prima vedere sedefinitivează cu o căsătorie în România,dar întregul parcurs este plin deîntorsături ciudate, la care sunt supuşitinerii de către aberaţiile din sistemulcomunist; în acest caz, pentru a se puteacăsători, tinerii trebuie să obţinăaprobarea Consiliului de Miniştri. Eiîntocmesc, împreună cu un avocat, undosar stufos şi aşteaptă deciziaautorităţilor de la Bucureşti. Este oatmosferă kafkiană, un proces alabsurdului tot acest timp al aşteptării.Aş face o conotaţie cu lumea MareluiGranit din cartea Guliver în ţaraminciunilor, scrisă de Ion Eremia.David Brown vine la Sighişoara, undelocuieşte ultima generaţie a Tunnerilor:„o familie care a cunoscut deopotrivămăreţia şi prăbuşirile cele mai vertiginoase,[...] un destin tragic i-a urmăritcu perseverenţă, până s-au stins. [...]Ultima lor reflecţie sunt eu, povesteşteMarlenne, şi cumva, prin mine, ar fiCybill.”Acţiunea e dinamizată prin introducerea,alături de suspans şi legăturaacestuia cu blestemul familiei, a unorelemente ale fantasticului; Cybill, pelângă frumuseţe şi inteligenţă, are şidaruri paranormale, premoniţia esteevidenţiată, la fel puterea visului,comunicarea telepatică. Marlenne îidestăinuie lui David aceste calităţi alefiicei sale: „Pentru început, am să-ţispun că ea are nişte aptitudiniparticulare, nişte însuşiri naturale,chiar nişte premoniţii le-aş numi; nu depuţine ori ne-a anunţat şi pe noi despreevenimente pe care nu le bănuiam, dar_______________________________care s-au întâmplat aşa cum ni le-arelatat ea. În sfârşit, există o adevăratăimagistică, o magie plină de simboluri,mai ales în visele ei care, până la urmă,într-un fel, prevesteau ceea ce ni se vaîntâmpla. Să crezi, aşadar, tot ce-ţi vapovesti ea din visele ei. Am fermaconvingere că sunt oameni care, atuncicând dorm, trăiesc în viitor. Cybill esteunul dintre ei. Prin ea, m-am convins căomul posedă un arsenal de idei viitoare,cum ar fi anticipări ale unor evenimentece ar urma să vină, adică un şirde premoniţii. Este un mecanism în caresunt stocate informaţii revelatorii princare se profilează, chiar cu precizie,viitorul nostru dar pe care le poateselecta, dintr-un univers necunoscut,doar pe timpul somnului.”În urma unei asemenea previziuni,Cybill anunţă ziua în care oficialităţilevor aproba cununia. În cele din urmă,căsătoria are loc, primesc şi paşaportulşi tinerii reuşesc să emigreze înAmerica. Asocierea elementului fantasticcu Sighişoara e vizibilă. Atmosferamisterioasă a legendarului oraşmedieval se îngemănează cu absurdulsituaţiilor sistemului dictatorial: „ÎnRomânia, alături de nişte oameni maidegrabă ciudaţi, mă simţeam tot maideparte de liniştea şi pacea pe care leavusesem la New York. Nu puteam sănu simt acel sentiment al claustrării, alneputinţei de a fi tu însuţi. Oamenii,cum spuneam, păreau nişte ciudăţeniicare parcă nici nu auziseră desprelibertate. Nişte umiliţi, care acceptaupunerea la zid, fără nicio reacţie.‖ Suntcuvintele lui David Brown: „Pe planetaRomânia [...] omu-i făcut mai ales casă sufere, să se umilească şi să moarăde tânăr, aşa încât lutul din care El îşiva croi sfinţii, să fie frumos ca un ramde cais. Pe Planeta România, nesiguranţa– în general - era un sentiment→48