Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

MARIA MAGDALENANu-și mai credea nici sieși însășic-ar fi a ei. Se ofilise felinarul,și primul gând al Magdalenii amijit tot frică vorbind cu Grădinarul.O speriase și vedeniacu îngerul văzut și de femeila cumpănirea tot mai greu de îndurat:'' Dar dacă cineva L-o fi furat?''Și-așa se tânguia spre Grădinarcrezând că ar avea habar,sau poate firul tainei că îl știe.Chiar lângă ea era o păpădiecare de jaleîși aruncase lângă crucenăframa de petale,când Iisus , din spate, a chemat:'' Marie!'',întoarse capul către El, și fosta floarecrezând că numelepe-al ei l-ar fi strigat,cu Magdalena,când I-au văzut aureola,căzură în genunchi: ''Rabuni!''De-atuncialături de cuvântul sfânt și păpădia,de Paște,își aprinde ca în vârf de lumânare,rotundă ca argintul luni'corola -asemeni cu ecoul Lui, când înviat,pe cine oare dintre ele -o fi strigat:''Maria!'' ?FRATELE GEAMĂN AL LUITOMANu știu cu firea lui de seamăn.eu sunt cel rău, el - cel ales.E greu să fii cu Toma geamăn -o Galilee cu țărmuri diferite,dar mai presus de toatesă-ți duci povara de Boarghenes.El a intrat la Cină cu ceilalți,iar eu la poartă, sau la ușa-nchisă,după ce-am dus în fața lor ulciorul,cu vinul tainei sângelui, aseară.''Ce face Toma?'' întrebai pe Iuda,când primul dintre ei ieși afară.'' Iar te-a certat? Cum? Nu?că ochii îți sunt roșii,te-o fi lovit cu pumnu' ?''Dar Iuda n-a răspuns nimic.Stăteam plecat la ușăca semnătura unui spic;apoi ieșiră - cu toții triștide parcă ar fi mers la moarteMĂCAR O FRUNZĂ DE MĂSLINEu n-am văzut vreodatăînflorind măsliniiși cum sfiala albăle-o tălmăcește lemnul,atâta știucă untdelemnulstors din zdrobirea de măslinătămăduiește cu lumină.La Tine vincând de-ntuneric sângerși nu mai iscodesc de floaresub rouă cum aratăși nu Te-ntreb de îngerde-mi va veni pe laiță,ci-Ți cer un strop de untdelemnpe buza de opaiță.Iar dacă înflorireanecunoscutului văzduhn-ai timp să mi-o nuntești cu foc,mi-e de ajuns și Sfântul Duhmăcar o frunză să-mi aducă-n cioc.FLĂMÂNDUL PUI DE LOTUSCa mama care mă chema,tot mai puternic Marea se audeacum prin anii mei -alean urcând prin i și e.Sinaiului și altor munțieu nu le port zavistiecă de sărutul Tău sunt mai aproape.Îți mulțumesc de plânsul vechidin cântecele-mi crudecând steaua Ta mi-o îngânai pe ape.Mai e puținsă mă-ntâlnesc cu Tine.Mă bâlbâi vorbei cu retez,gângav încerc, dar vorba-i peltă.Ciudat Ți-am fost - copilul Tău răzleț-risipitor de frumuseți,dar iarăși mulțumesc,cum munții Tăi cu pot,de vremea să Te-mbrățișezcu miile de brațeca o deltă.Și mâl pe undeva de sunt( mocirlă sau noroi eu nu-s),de ciudățenie ai milă,în drum spre Tine am văzut plângândun pui flămând de lotusși-am împărțit lumina Tadin limpezitul mâl și restul de argilă.53DESPRE CIREȘI NUMAI DEBINE, DAR TOTUȘI- Așa este și iubirea noastră!Stăteam amândoi în fața cireșuluiînflorit.- Cred că l-a jefuit pe Dumnezeu(am zis eu)când s-a născut în Betleem.- Nu spune asta, e păcat!Au nu ți-e frică de blestem?Si-n fața lui ne-am sărutat***Azi noapte-n vis parcă-mi spuneai:- Nu fii gelos, că nu-i nimic a greș;e doar un cireș!- O fi, n-o fi… ( răspuns-am eu pefață)Când el te ține-n brațăși înainte să te culceți-anină-n creangă steaua cea maidulcegăsită-n rugi cu diamantul rarși te-nvelește cu frunzarul lin,cu patimă, suspin după suspinși tu îmi spui că n-ai habar?De-a fost un vis, sau m-a mințit vreunval,cireșul încă mi-i rival.DE VORBĂ CU OLARULRău ai ieșit cu mine la socoată,tot asudând cu lutul meu pe roată.Troheul, iambii - ie pe ulcică -voiai să-i scrii în smalțuri,uitândde ghiontul ce-îți dă graba,dar tare-mi este fricăde mâinile-ți frumoasecă le-ai mânjit degeaba,că nici o strachină măcarnu ți-a ieșit din cântec și sudoare.Tot mai visezi în meșteșug de-olardin lutul meu – povestea de ulcioare?Cu mine întocmeala ți-a greșit,cercând din lutul aiurelii zăbăucsă scrii cu nelumitul brâu pe oalăîntreaga toamnă-a doinelor de nuc.Aruncă-mi lutulfără jale, fără frică;urzit a fost, de ce nu vrei să crezi,spre-a deveni o altă chibzuială?Mă va culege pentru cuib vreorândunicăasemeni mâinii Lui și eu asemănaresă-I țin cuvintele-n știubeu de lut,flămândele de psalmul Lui,până vor știca pe de rost lumina să I-o zboare.DUMITRU ICHIM(Ontario, Canada)