Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

După ce Costin încercase și aproapereușise să-I omoare bărbatul, devenisevictoma geloziei unuia și brutalitățilorceluilalt, rol pe care îl jucase foarte bineși la tribunal. Apoi, scăpată de oricesuspiciuni, stătuse un timp în garsonieralui Lili, cumpărată de Alexandru, iarcând Lili a vrut să stea singură, cu gândsă se mărite, a închiriat un apartamentconfort II într-unul din cartiereleBucureștilor.Cum o fi arătând?, se-ntrebă bătrâna,și toba din piept începu din nou să bată.Ar fi trebuit s-o pedepsesc pe ea și să-liaert pe el. Era copil. Dar să omori unom pentru o femeie care putea să-i fiemamă?! Să iei viața cuiva crezând căașa vei fi fericit! Continua să se legene.Privea ulița cu drag. Văzuse și trăiseatâtea. După pensionare, îi făcuse luiLili oferta de a se muta în apartamentullor. Refuzase. Spunea că-I al lui Costinși că, atunci când va ieși din închisoare,trebuie să aibă o casă. Avusese dreptate.Așa că plecase aici, să-și petreacăultimii ani în casa în care se născuse.Stătea numai într-o odaie. Nu treceacu zilele prin celelalte camere. N-aveade ce. Eugenia venea, deretica și pleca.Și asta – de ani și ani. Era ca o moartăîn balansoar. Nimic n-a atingea, nimicn-o interesa. Dacă n-ar fi fost bubuitultobei și nodul din gât ar fi putut spunecă e doar un trup.N-am să apuc prânzul, gândi Costinși râse. Prânz. Mâncarea aia cu carepână la urmă se obișnuise și pe care orefuzase la început. Sor-mii i-am zis căies la 4. Nu vreau să le văd mutrele.Precis că i-a spus și mătușicăi.Mătușica Maria. Așa i-am scris dinpușcărie. S-a supărat foc. Zicea că-ispuneam, cândva, Maricuța. Cândva.-Hai, mătușă, că se face 4 și noi nicin-am plecat. Până luăm autobuzul, pânăajungem, Costin va sta cu ochii beliți înmijlocul drumului. Ce dracului tefoiești atât? Ce, crezi că o să-ți sară degât, o să-ți zică mulțumesc și o să tepupe? Ți-am zis că nu e o idee bună săvii…Maria se așezase pe scaun și-și aprinsesețigara. Își vopsise părul și unghiile,se epilase și-și pensase sprâncenele. A-cum se uita fix la nepoata ei șleampătă,pe care n-o suferise niciodată, dar care afost singura care n-o scuipase dupăproces. Avea dreptate. Sunt onenorocită și i-am nenorocit și pe ei.Se ridică, își trase la întâmplare orochie pe ea, își puse pantofii de piață,trecu pe lângă oglinda din hol și zise:-Hai!Alarma ceasului o trezi. Ațipise. Eora să-mi iau medicamentele.Alea demifac inima să bată. Sau aproape.Eugenia i le pregătise pe măsuța delângă balansoar. Nu făcu nicio mișcare.Întinse mâna și apropie scaunul pe carestătea pisica. Puse perna pe el și-o așezăcât mai vizibil.E singura și cea mai ușoară cale dea-mi opri respirația, își spuse bătrâna.Nu-l văd strângându-mă de gât. Artrebui să mă privească în față saumăcar reflexia mea în geamul verandei.Cuțitul l-a folosit pentru amărâtul ălacare-i stătea în drum. Perna e cea maisimplă cale.Se ridică și și, după 23 de ani,descuie singură poarta. Aștepta.Costin pipăi buzunarul hainei.Cheile de la apartamentul din Bucureștierau acolo. I-l lăsase maică-sa. Așa i-aspus Lili. El nu credea. El n-aveamamă. Era doar o femeie pe care aveas-o omoare și pentru care se va întoarcedin nou, pe vecie, aici.Porni pe jos spre oraș. Spre stațiade taxi.Întâi femeia, apoi Maria și, în final,îi va da lui Lili cheile apartamentului.Nu-I erau de folos. Cum nu i-au fost defolos nici scrisorile ei, nici ale tatălui,nici ale Măricuței. Minciuni, minciuni,minciuni. Fusese înșeleat, batjocorit,lepădat, urât, alungat.Îl întrebă pe taximentrist cât costăcât costă drumul până în satul N. Eraubanii lui, câștigați la închisoare.Taximetristul refuză să-l ia. Văzusemoarte îm ochii bărbatului.Ziua era frumoasă. Avea chef deun pahar cu vin. Dorința unuicondamnat. Îi era lene să se ducă încămară. Păstra pe rafturi conserve de la1907, cum zicea Eugenia.Continua să se legene, și fiecarelegănat avea puterea unei undeelectromagnetice: departe, departe, câtmai departe…Costin scăldându-se lafântână, Lili spălând rufele păpușii,Alexandru dormind sub nuc, mamaalergând de colo-colo, tata măsurândzarea și ghicind vremea, și ea, ea –undeva, în poala bunicii, ascultândpovești de război.Ajunse spre după amiază. Satul erapustiu ș, oricum, numeni nu l-arrecunoaște. Gardul fusese schimbat cuunul nou și mai înalt. Poarta eradeschisă. Câini nu mai aveau demult,de când Lăboanță se spânzurase depropriul lanț. Fusese prima lui zi deînlănțuire. Mușcase un vecin careintrase în curte cu un băț în mână.Oricine îți arată bățul înainte de a șticine ești trebuie omorât, fusese, probabil,deviza lui Lăboanță. Era și a lui.Se lăsa amurgul. Toba mare dininimă avea pauză. Toba mică bătea rar,ce-i drept, dar putea respira. Ce viață-iFoc, acrilic pe PFL_______________________________asta, dacă totul depinde de unmedicament?, își spuse bătrâna cânddesluși pași în partea din față a casei.Mai e puțin, își spuse, și ființa ei serelaxă între brațele balansoarului. Îisimți mai întâi mirosul. Nu și-lschimbase: un amestec de acru cu sprayde proastă calitate.Stătea în fața ei și o privea. Unghem de oase înfășurate într-un pled.Părea că doarme. N-o mai recunoșteasau, mai bine zis, n-o cunoscuse niciodată.Și, totuși, un val cald venea dispreființa prăbușită în balansoar. Frânturi,flasch-uri din copilăria reprimatăîncercau să-i găurească memoria.Luă perna și-o ținu îndelung înmâini. Nici măcar ură nu mai simțea.Era gol. El și mama lui, față-n față după23 de ani… Doi străini. Totuși, gura îiamintea de râsete și chemări, pomeții desăruturi, fruntea de încruntări. Ladracu cu toate! Ridică perna.Acum o s-o facă, gândi bătrâna.Toba mare își pornise ritmul, nodul dingât pulsa. Ar fi deschis ochii să-l vadă,dar știa că asta l-ar fi oprit din mareaîncercare. Ritmul tobei era tot maiputernic. Deschise gura să respire.Privi perna din mâinile sale. I sepăru apoi că mama vrea să spună ceva.Deschisese gura. Degetele lui Costinîncleștară perna pisicii.Paznicul închisorii le spuse cănumitul Dumitru Costin plecase la ora11. Cele două femei rămaseră în fațapușcăriei neștiind ce să facă.Maria fu prima care exclamă,bătându-și palmele una de alta:-Doamne, Veronica!Lili o privea buimacă. Într-untârziu, înțelese:-Doamne! Mama!76