Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Jurnal(VII)După ceva timp, autobuzul seurneşte din loc dar, peste câtevaminute, se opreşte şi utecista vine lamine. Tot timpul comunica cu nu ştiucine prin fraze scurte, guturale.- You, zice, change the buss, şimiface semn s-o urmez.,, Păi bine deşteapto, dacă tottrebuia să cobor atât de aproape, nuera mai bine să stau mai în faţă?‟‟, oapostrofez în gând în timp ce măstrecuram pe intervalul strânt. Ajunspe trotuar, mă ia în primire altăfetişcană, care-mi arată un altautobuz. Mă conformez şi ajung totpe un loc spre spate în maşina plinăochi.,,Asta e băiatule dacă mergi laeconomic....mai bine luai avionul...‟‟Greoi, autobuzul s-a urnit şi s-aînfipt în trafic. Avea ce-i drept aercondiţionat, era curat, dar era plin....şinu ştiu de ce, mi se părea că pluteşteo atmosferă soldăţească, cazonă. N-am apucat bine să mă obişnuiesc cugândul, că tipul care încărcasebagajele vine la mine şi-mi face semnsă-l urmez.,,Să vezi că-mi dă un loc în faţă‟‟mustăcesc.Autobuzul trage pe dreapta,deschide uşa, tipul îmi face semn săcobor.,,Ei drăcia naibii‟‟...N-apuc să gândesc mai departe,că tipul deschide cala de bagaje şi-miface semn. Eu îi arăt valiza, el oscoate şi mi-o pune pe trotuar. Euînlemnesc.,,Ăştia ori îşi bat joc de mine, orice mama naibii‟‟.Gata să răbufnesc, mă înfig în el.N-apuc să dau drumul la presiune, căumflă bagajul şi-l pune în alt autobuz.Din uşa deschisă îmi zâmbea,,utecista‟‟.- Sir zice, acesta e autobuzul spreMui Ne.Rămas fără aer, nu ştiam ce sămai zic. Fata îmi face semn s-o urmezşi mă plasează undeva la mijloc, pescaunul de la culoar. N-am mai avutputere şi nici chef să mai vorbesc.Mai târziu, am aflat în vorbă cu alţiturişi că vietnamezii nu dauintenţionat locurile din faţă turiştilorstrăini, ci numai vietnamezilor!Având în vedere că turistul mai vreasă facă o poză sau să filmeze, că doarde-aia a venit acolo, chestia mi s-apărut o atitudine de neam prost. Decamionagii cu damfuri, mai bine zis.Să ne înveţe ei pe noi capitaliştii,ordine şi disciplină. M-am aşezatobosit. Autobuzul a luat-o din loc şipeste puţin timp a intrat pe magistralade nord. Un râu de motorete curgeaparalel cu noi, dar nu aşa...firav, ci înforţă. Am numărat front de până la 10vehicule care mergeau ,, umăr laumăr‟‟ pe banda specială pentru ei.Toţi purtau căşti! Când vreunul sesătura de mers colectiv, accelera,ţâşnea printre colegii de trafic şistrecurându-se, o lua printre autobuzeşi camioane grele fără să-i pese demugetele claxoanelor. Erau ca o marede capete cu căşti. Mai bine zis, ca oarmată de furnici care curge ca unşuvoi, armată acompaniată declaxoane. Parcă toţi aveau degetul peclaxon. Era o cacofonie de nedescris!Nu ca în India, dar pe acolo...Mi-am scos din rucsac dopurilespeciale pentru urechi, mi le-amînfundat bine şi m-am lăsat liniştit pespate.,,Ei poftim de mai deranjaţi‟‟, leamzâmbit zeflemitor în gând. M-amcufundat imediat în lumea ciudată a ,,umbrelor de zgomot‟‟. Am aţipit cuochii pe un copil de pe scaunul dinfaţă, care-şi lovea de zor tatăl în capcu o păpuşă de pluş, ţipând deîncântare. Ca într-un film mut. Cândam redeschis ochii, primul lucruvăzut a fost un mic deluşor de pământroşu. Lângă el, un arbore cu frunzeverzi, lucioase, de sub care atârnaunişte fructe ca nişte prune imense.66Culorile şi mai ales contrastul dintreele m-au făcut să-mi sucesc gâtul.Prea târziu să le mai filmez....,,Lasă domnule, mai vin ocazii,ce te-nfigi aşa!‟‟ Am pus camera pestand by, dar ca un făcut, n-a maiapărut nimic. După ceva timp m-amplictisit şi tocmai închisesem din nouochii, când, au apărut nişte cactuşiimenşi. Câmpii întregi, plantaţii decactuşi la rând, ca viţa de vie la noi.,,Te pomeneşti că vietnamezii facşi tequila‟‟, m-am gândit.Văzusem în Mexic cevaasemănător dar ...parcă cactuşii ăştianu erau agave. Arătau ca niştecaracatiţe verzi sprijinite de pari.Frunzele groase se lăsau unduind sprepământ. Erau zimţate, iar la vârful lor,din loc în loc creşteau nişte ,,mingi‟‟cu ţepi. De diferite mărimi, mingiileaveau şi culori diferite, între verde şigalben, care la cele mai mariculminau cu violet. La primul popasam văzut într-un coş din nuieleîmpletite, mingiile. Mai mult ovale,,,fructele dragon‟‟atrag în primul rândprin culoare. Ţepii erau de fapt micifrunzuliţe galbene îndoite spreînafară, care arătau a fluturaşi prinşide corpul mov al fructului.Arătau canişte vieţuitoare din altă lume. M-amdat mai aproape de cineva carecumpărase ciudăţenia. Vânzătoarea atăiat fructul în două, descoperind unmiez alb-cenuşiu, presărat cupunctuleţe negre ceva mai mari decâtseminţele de mac. Aspectul generalera atractiv: verdele sau galbenulfrunzelor, violetul cojii şi alburiulmiezului pigmentat cu negru dădeaufrumos, dar era şi ceva straniu.Imaginea tufişului arătând a caracatiţăla capătul braţelor cărora se umflaufructele, nu mă părăsea.,,Acum să văd...cum îlmănâncă...‟‟Cumpărătorul a luat o jumătatede fruct şi a apăsat coja spre interior.Miezul a ieşit afară frumos şi întreg.Arăta ca o îngheţată pusă într-o cupă.Apoi, tipul a muşcat pur şi simplu dinfruct. N-a scuipat niciosămânţă...nimic.,,E... stai nene, că eu ce-oiavea....‟‟ şi repede cumpăr unul.Vânzătoarea tot îmi punea pe cântarfructe mari...eu le dădeam jos de pecântar fiindcă nu ştiam ce gust aveau,şi dacă luam unul mare şi nu-miplăcea....ALEXANDER BIBAC