Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

Afirmaţia lui Titu Maiorescu, potrivitcăreia „Poezia, ca orice artă, trebuiesă exprime frumosul‖ e magistralîntruchipată de Valentina Becart încartea sa de poezie Sub semnultimpului. Beneficiind de o graficăfoarte frumos realizată, autor MihaiCătruna, cartea îşi deapănă „frumosul”de la primul la ultimul vers cu o sensibilitatecare, cu greu, se poate defini.„Poezia nu se poate defini, ci numaidescrie” spunea George Călinescu.Valentina Becart nu defineşte poezia,dar se defineşte pe sine în versuritulburătoare: Eu ştiu că sunt/ o umbrătrecătoare / că viaţa mea / e purăîntâmplare/ neînţeles cuvânt.../ Eu credcă sunt / sclipirea unei năluciri / solare/ fiorul prins / în iernile polare /năucitor avânt.../ Eu ştiu că sunt.../ Eucred că m-am născut / spre a muri.../ cesurdă e strivirea / între azi / şi timpulce-a trecut.../ (Sub semnul timpului).Pentru Valentina Becart întreagalume aparţine timpului, cu ghearele luide gheaţă, implacabil, timpul ca otăcere, sub semnul căruia poeta afirmă:Să n-auzim tăcerile jelind / Să n-auzimtăcerile murind (În umbraadevărului). Şi pentru mai multăconcreteţe, continuă: tăceri /nedescifrate / întunecau oceanul / şistâncile alarmate / se surpau în mine /ca-ntr-un ochi lunatic,/ singuratic / înnoapte, meditând... (Ca-ntr-un ochilunatic).Poezia Valentinei Becart se desfaceîn petale de o fineţe aproape ireală,însoţite de o muzicalitate celestădesfăşurată pe undele spaţiuluinedesluşit al sufletului: În linişteaacestei dimineţi / simt sufletul / cum sedesface-n ramuri / ce-şi cautăîmplinirea / şi rodul unui timp senin, /curat.../ curat... (În liniştea acesteidimineţi) sau: Mă pierd într-o lacrimă/ şi-un gând istovit / mă poartă agale /pe valuri...(Sunt gândul istovit).Acelaşi George Călinescu afirma înlucrarea sa „Curs de poezie” că „dacăam şti cum se face o poezie genială, toţiam deveni mari poeţi şi arta s-ar prefaceîn industrie”. Valentina Becart îlcontrazice şi ne demonstrează că ştiecum se construieşte, cu migală şi talent,o poezie bună (chiar dacă nu genială), opoezie a cărei emoţie artistică tetranspune în lumea feerică a credinţei înfrumos, în diafan, în Demiurgulcuvintelor pastelate şi sărutate deîngeri: Lasă-mi în suflet / parfumul tăuvăratec / şi cerul aprins de-atâteacuvinte.../ timpul îşi pune broboadă deseară / cu fiecare linişte / vânată / şifereastră cu storurile trase.../aşteptarea mea /-e cântec de dor- /după urmele tale / albastre.../albastre... (Lasă-mi în fereastră).Cântecul cuvintelor, mânuite lejer depoetă, îşi curge parfumul cu note delumină peste bucuria trecerii încalendarul iubirii cu soare pe portativ şipe buze: Lasă-mă să te cuprind / înpalme / infinire / să curgă sângele-mialbastru / unde să fugi / când iarna-şietala făptura / la un singur pas...(Suntalbastru... peste ape).Timpul, acest creier enigmatic allumii, devine pentru Valentina Becartun ce mereu neştiut, mereu aprins cuflamuri de dor şi mirare, un ţel nesperatspre scara cu trepte de mătase a vieţii:Port semnul timpului / pe frunte: /lumini şi umbre / o mare de suspine /pădurea / ce-o să-mi cânte / marşul deplecare.../ O! cât de mare-i semnul.../ înpumnul răvăşit / de iarbă / în toamnace-o să ardă / zburdălnicia / ultimuluigând...(Port semnul timpului).Închei succinta mea prezentare cupoemul care mi-a plăcut cel mai mult,poem care confirmă întrutotul o altăzicere mirabilă a lui George Călinescu,şi anume că „poezia e o liturghie, unceremonial introdus în viaţă, fără să seconfunde cu ea”: Să nu rupi floareasolitară, / dintr-o lacrimă crescută, /sau poate o mirare.../ eu sunt petala /albă / deschisă în adierea serii,/ ca oiubire interzisă.../ mi-e inima fântână /părăsită, / fără izvoare, / fără steleazvârlite / de mâna ta.../ iubite.../ Să nustriveşti lumina / cuibărită / într-un bob/ de fericire.../ eu sunt firul de iarbă /ivit sub razele de lună, / ca opromisiune / într-o flacără neîmblânzită.../ mi-e sufletul o peşteră / uitată, /sunt umbre lungi, / sunt şoapte / -suicidară noapte-/ şi uşa-i ferecată / demâna ta / iubite.../ de mâna ta...(Suicidară noapte).conf. univ.dr. ILIE GORJANDespre Florian Stanciu am maiscris. De data aceasta, iată, s-a produso premieră: poemele sale sunt traduseîn franceză. Adică autorul a simțit căe momentul să… iasă în lume, că eulsău poate fi răsădit oriunde. Lirismulsău elegiac se supune unei luciditățiaspre, dominante. În poezia sa pulseazăuniversul cu mișcări în volutemisterioase. Poemele te prind de brațși te întreabă cine ești, îți bântuievisele, în penumbre cu fragedesclipiri și cu levitații aproximative.Am în față antologia bilingvăPoeme/Poèmes, editura Tiparg, 2013.Textele sunt alese din volumeleapărute între 1993-2011. Versiuneafranceză îi aparține scriitorului IulianDămăcuș, traducător rafinat, care nuse află la prima „aventură” de acestfel. Pentru această traducere,Dămăcuș s-a familiarizat metodic custilul lui Florian Stanciu, cu temele,universul poetic, cu vibrațiilestilistice. Uneori se produc revelații,întrucât Dămăcuș surmonteazăintraductibilul, îl supune, îlîmblânzește. Nu e ușor să „lupți” cu„umbre droaie/nori puhoaie/năboiau/zvâr/îmbălat” etc. În poezia luiStanciu tăcerea apare în preajmă„precum pietrele”, iar la „spălareacuvintelor” poetul stă într-un cercmagic, înconjurat de lucrurile pe carele numește.Un poet tradus de un poet. Nu seputea face o alegere mai fericită.Adesea, spiritele celor doi seintersectează la lumina fulgerelorpoeziei adevărate.ALEXANDRU JURCAN43