Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

CONJUGAREA VERDELUIA nădăjduit, creştineşte, în aniivieţii şi a trecut freamătul nădejdiisale în aluatul artei, să-lprelungească... frumos.Împreunarea mâinilor dinsculpturile sale, mâinile carecuprind, care arată, transferănădejdea din filozofia vieţii însimbolurile artei; ca să lucreze,astfel, asupra firii; căci omul e oboltă sub alta, nemărginită, acerului.Se ştie că sculptorul Sever Suciu îşi privea adeseasculptura Pomul vieţii, oglindindu-se în cerul ei...„Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământtot soiul de pomi plăcuţi la vedere (...), iar în mijloculRaiului era pomul vieţii...”În mijlocul creaţiei sale plastice, Sever Suciu aşazăPomul vieţii, ştiind, din răsuflarea telurică şi celestă aDâmbuţului ce l-a născut, apoi din fiorul lumii largi, căacolo, în Pomul vieţii e nemurire şi e însuşi Iisus, cuCrucea Răstignirii Sale. Sculptură naivă? Nu intru pe acestculoar ideatic. E limitativ şi searbăd. Sever Suciu asculptat credinţa şi viaţa, simbolistica acestora. Într-opictură, Înmormântarea păstorului, totul este cuprins înliturghie cosmică, instituind azurul veşniciei. Opera luiSever Suciu vrea să lumineze. Artistul nu uita că şi-aînvestit lucrările cu această forţă, dedicându-le, dreptdovadă, unor mari spirite, între care Lucian Blaga, GeorgeCoşbuc, Octavian Goga, Ioan Alexandru, D.R. Popescu,Augustin Buzura ş.a.m.d. Astfel, pe Sever Suciu nu trebuiesă-l căutăm în foile matricole, ci în inefabilul artei. A fostun artist unic, simbol al felului în care năvăleşte talentulpeste preocupările omului. Purta, copil fiind, neastâmpărulsă construiască o locomotivă din lemn. Artistul renăşteasub zodia visului. Îşi culegea trupurile de lemn, ce urmausă fie sculptate, din apropierea Târnăveniului, le lua dinrădăcina lor, înrădăcinându-le din nou, întemeindu-le,precum casele. Le ordona altfel, ca într-o Înviere. Avearăbdarea şi bunătatea maestrului Ion Vlasiu. Gestulîmbrăţişării din statuile lui Sever Suciu îl citim şi în operamaestrului Vlasiu. Aproape că am putea vorbi, şi la unul şila celălalt, de un ardelenism al chipurilor, cu o aură ce-şiare sorgintea în arderea suferinţei umane şi istorice, desiluete îngemănate, parcă apărându-se de valuriameninţătoare.Artistul a trăit interiorizat ideea artei plastice menitesă facă văzut nevăzutul, ca în icoană. Nu şi-a însoţitlucrările de pagini lămuritoare, jurnale sau întreprinderieseistice, ceea ce face imaginea unor mari proiecte difuză.Nu ştim prea multe despre visul artistului de a ridica unstatuar care să reprezinte siluete omeneşti mergând spreBlaj. Este, chiar din datele sumare pe care le avem, unproiect de o puritate uluitoare. La Sever Suciu, sobrietatea,în limitele decenţei, ale reflecţiei decente, din Familiafilozofului, Echilibru antic, Naşterea filozofilor, Suferinţase întrepătrunde cu starea de puritate din Mireasa sauMaternitatea, aşa cum răsuciturile din aluat fac cruce perotundul prescurii.Sever Suciu nu aparţine vreunei grupări artistice. Elînsuşi este o puternică grupare artistică, care are faţă decelelalte, trăire curată, intensă, în respiraţia modestiei şi ademnităţii. Aşa a sculptat chipul omului, în diferite stăriafective, la diferite vârste, în acalmii sau încleştăridramatice, în câmpuri ale cursului firesc al vieţii saufabuloase. Pe artistul cumpătat, debutând în artă, cuadevărat, la 50 de ani, povestea îl sprijinea în exprimareafilonului de înţelepciune. În Iov, înţelepciunea artistuluiface ca suferinţa să nu anuleaze nădejdea. Ca şi în Pomulvieţii, nădejdea, prin Crucea Răstignirii, atinge cerul şiartistul aidoma; mărturisind că n-a vrut să fie împărat, cidoar om, om simplu, cu toate ale omului; dar, dacă acum,cineva îi va spune ce nu i-a spus în timpul vieţii, maestre!,poate mâna care a dăltuit în lemn şi piatră va fărâmiţa unsurâs...VALENTIN MARICA_________________________________________________________________________________________________→vedere edificatoare, a savantului asuprafenomenului literar. Prin multiplele atribuţii pe care le-aîndeplinit, Eugen Simion a contribuit efectiv lademocratizarea spaţiului social-politic românesc atât deînvolburat, îndemnând întotdeauna la reflecţie, la atitudinişi manifestări politicoase. Fără excese şi deciziiadministrative eronate sau gândite pătimaş, Eugen Simions-a păstrat un om sobru şi onest, ferit de ispitele uneiidolatrii sau preţiozităţi superflue, înfăţişându-se uneori deo onestitate crudă, alteori de o căldură aproape duioasă,precum în îndemnul shakesperian, prioritatea absolutăfiindu-i aceea de a rămâne credincios sieşi. Situat pesingurul teren de certitudini posibil, al valorii şi conştiinţeide sine, la adăpost de orice îndoieli şi prejudecăţi, EugenSimion este o prezenţă exemplară a culturii româneşti, unspirit liber, de o încântătore vivacitate intelectuală. Martoral atâtor confruntări literare şi nu numai, implicat cumăsură în amplele dezbateri, polemici sau anchetedesfăşurate pe larga scenă a politicii literare româneşti,Eugen Simion impune imaginea unui om de gust subtil,fermecător şi echilibrat, cu judecăţi drepte, totdeaunaautoritar şi imperativ în formulări. În ultimii ani, într-odeplină libertate faţă de complexele şi inhibiţiile perioadeipostdecembriste şi în răspăr cu noul dogmatism generat fiede ignorarea punctelor de vedere estetice în judecataliterară, fie de confuzia valorilor sau de reaua-credinţă înprincipii morale, criticul şi istoricul literar Eugen Simionse manifestă polemic-constructiv, printr-o raportare maimult decât onestă la realitatea literară. Recunoscut pentruprospeţimea judecăţilor estetice şi harul nuanţării, EugenSimion impune în conversaţii farmecul specific unuiveritabil om de spirit, fin şi pasionat, cu alura unui omfrumos şi de o rară eleganţă, ponderat şi cu o gesticulaţiediscretă, dezinvolt şi fără emfază, având darul de aimpresiona chiar şi în condiţiile în care opiniile politicesau literare devin atât de pătimaşe şi divergente.În explorarea spaţiilor vaste ale literaturii, Eugen Simionschiţează atât de expresiv portretul de Cititor (cumajuscule), asemănător în multe privinţe cu acela pe careValeriu Cristea, prietenul său de o viaţă, îl evocaimaginându-l pe G. Ibrăileanu, „cel mai mare cititor dintrecriticii noştri", în acest fabulos paradis al lecturii.24