Vatra veche nr.5_2013 - Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi ...

(II)Primul, şi cel maicuminte şi ascultătorcititor, este elevul. Căvrea, că nu vrea, că-iplace sau nu-i place, câteceva tot apucă el săcitească în cei opt, zecesau doisprezece ani deşcoală. Studentul,aparent, ar trebui săconstituie o categorieaparte de cea a elevilor.Sau să o alăturăm lor.Dar, la cât de mult(e)citesc studenţii de astăzi,tare mi-e teamă că nu prea ştiu pe unde să-i plasez (pe ceicare citesc, îi rog, să sară peste aceste rânduri!). Aşa cărenunţ, chiar dacă şi ei au cam aceleaşi aproprieri de activităţispecifice cu elevii. Dacă elevul citeşte din obligaţie, maipoate fi el numit un cititor adevărat? Lecturile obligatorii depe vremuri să trăiască; azi li se zice suplimentare, or cumcopiii sunt bine hrăniţi de acasă, refuză cu obstinaţie oricesupliment venit de la şcoală! Eu cred că acesta nu este uncititor. Chiar dacă el citeşte, pe lângă lecţiile de la altediscipline/ştiinţe, tocmai ceea ce este mai reprezentativ dinliteratura naţională (canonul să trăiască!), unii şi din ceauniversală (deşi programa şcolară s-a debarasat, la liceuvorbesc, ca de o otravă de ea!). Cum în anii din urmă s-aîncetăţenit metoda comentariilor, materiale date mură-n gurăelevilor de profesori la fel de suficienţi ca metoda însăşi, la cesă mai citească elevii opera literară ca atare. Mai sunt aceştiacititori? Sau le zicem aşa pentru faptul că ştiu să citească aşaceva? Departe de mine gândul de a susţine că toţi elevii nucitesc literatură. Dar, vai, tot mai puţini o fac. Şi aceştia suntcititorii obligaţi s-o facă. Pentru binele scriitorilor, chiar şi acelor necanonizaţi, această masă de cca patru milioane deprezumtivi cititori le-ar putea asigura un trai decent. Că nuprea este aşa, mai trebuie s-o spunem şi noi aici? Poateeditorii să ştie altceva, dar ei nu-s nici cititori, nici scriitori(cu câteva excepţii care întăresc regula) şi nu intră în atenţianoastră aici. Chiar dacă fac totul pentru…Urmează cititorul profesional, în care categorie amcuprinde pe toţi specialiştii din orice domeniu ar fi ei, pefuncţionarii de orice fel şi orice statut, chiar şi pe uniimuncitori. Ba chiar şi pe editori. Toţi aceştia se cuprind aicidacă în activitatea lor cotidiană sunt obligaţi să citească legi,instrucţiuni, metode de aplicare, note de control, studii,proiecte, diverse programe etc. Aceşti cititori sunt, veţiînţelege de ce, în afara preocupărilor noastre. Deşi dintreaceştia se pot recruta şi adevăraţii cititori, cititorii pe care îiaşteptăm şi noi. Să dea Dumnezeu să nu fie prea sastisiţi decele citite la locul de muncă, altminteri i-am pierdut şi pe ei.Dar potenţial au.Apropiat într-un fel de cititorul profesional este celprofesionist. Cel care citeşte literatură prin natura obligaţiilorsale universitare sau de istoric şi critic literar. Pentru cătocmai el este cel chemat să facă ordine în lumea literară atâtde frământată şi controversată (valoric îndeosebi) a operelorşi a autorilor acesteia. Fără să excludem plăcerea lor de a citi– altfel cum să te apuci de aşa treabă ciudată şi plicticoasă laurma urmelor? –, aceştia o fac obligaţi precum eleviiconştiincioşi, dar la nivelul pretins celor mai de seamăspecialişti. Cititorul profesionist trece şi el astăzi printr-unproces de transformare profundă. Imensitatea numărului(valoarea este altă chestie şi n-o discutăm aici) de cărţi şireviste tipărite trebuie să-l terorizeze în bună măsură pe acestcititor (că dacă le mai adăugăm pe cele apărute on line, e vaişi-amar de bietul critic!). Ce şi cât să cuprindă acesta, prinlectură, din avalanşa aceasta incontrolabilă şi inconturnabilă?Răspunsul le incumbă numai şi numai lor. Cu rezultatele pecare le cunoaştem cu toţii. Ce şi pe cine să citească? Acestada paradox!Pentru că în imediata apropiere/vecinătate a cititoruluiprofesionist se află cititorul liber. Liber să citească ce vrea,cât vrea şi când vrea. Aţi ghicit! Este vorba, în primul rând,despre scriitorii înşişi. Iar în al doilea, despre cititoriiacestora. Aici lucrurile pot merge, pot funcţiona bine numaiîn tandem: noi scriem bine şi ei ne citesc mai mult şi mai des.Noi scriem prost şi ei – pentru că ei sunt primii care o şi fac!– nu ne (mai) citesc. Aprioric şi scriitorul şi cititorul adevăratcitesc numai din pasiune, fără calcule ascunse, fără obiectiveprestabilite, fără presiunea cuiva. Aceşti cititori o fac pentrucă ceva interior, greu de explicat de altfel de oricine –psiholog, sociolog, filosof, pedagog etc –, le cere, le comandăsă citească. Mulţi leagă acest fenomen de nevoia firească aomului de a şti, de a cunoaşte, de a se instrui în ultimăinstanţă. Eu aş avea oarecari ezitări să fiu tranşant închestiune. Mai ales după ce ani de zile, sub comunism, numaidespre „funcţia” asta a literaturii s-a vorbit în fel şi chip. Eunici nu mai ştiu de câte ori o forţă absurdă şi inexplicabilă măîmpinge(a) înaintea unei tarabe de cărţi sau pe uşa uneilibrării. Pe lângă această forţă teribilă, ascunsă, teribil detenace, cred că mă mai îndemna/îndeamnă s-o fac şi patima.Patima de a mângâia măcar (că bani, mai nou, de unde?)copertele unei cărţi noi. Cred că mulţi dintre noi cititorii ofacem cu aceleaşi delicateţă şi pasiune, irepresibile altfel, cucare ne mângâiem iubita sau iubitul. Şi-atunci cum să nu teminunezi înaintea unui om care vrea să cumpere şi să citeascăimediat acea carte. Mai ales dacă nu-l poţi înţelege. Chiarastăzi, în librăria în care se vând de toate ca în talcioc, faptulcă un cetăţean a cumpărat vreo şase cărţi a trezit curiozitate şiperplexitate între vânzătoare şi între ceilalţi cumpărători.Citeam în ochii celorlalţi clienţi aceste lucruri şi cred că şi eueram la fel de şocat. Eu eram şocat pentru că ei erau şocaţi. Ebine când mai avem asemenea şocuri. Poate ne trezim!Şi câţi să fie, Doamne, aceşti oameni care vor şi trebuie,care chiar îi citesc pe scriitori? Greu de cuantificat sau deestimat. Potenţial, aş îndrăzni să avansez cifra de cincimilioane. Pentru România. E mult, e puţin? Cine să nerăspundă? Mai ales că noi trebuie să fim convinşi că astăzicartea şi lectura ei sunt apanajule unei minorităţi. A uneielite? Cartea şi lectura aparţin, şi-au aparţinut, unui numărlimitat de cetăţeni de când e lumea şi pământul. Asta pentrucă aşa e alcătuită lumea. Probabil că ar merita o altă discuţiecititorul din comunism, cititor determinat de alte coordonateale existenţei sociale decât cel de astăzi ca să se salveze (?)prin lectură (Arpagic şi alţii ca el să trăiască!). Acum ampărerea că în zilele tranziţiei (spre ce?) numai editorii mai potghici (da, da, acesta este cuvântul) câţi cititori sunt în ţaraasta. Dar de ce să ne spună ei acest secrtet nouă? Pentru că, înciuda tuturor semnalelor negative din preajma noastră(recesiune, moartea literaturii, concurenţa acerbă a netului etc.etc.) ei fac, în continuare, afaceri bune cu cartea. Doarscriitorul o duce tot mai rău (cu prea multe excepţii ca să nufie un fenomen). →MARIAN NICOLAE TOMI29