PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

216 PROFESORUL
Elena Popoiu
Vasile Dumitrache – „un om pentru toate anotimpurile“
Îmi e de ajuns sã trãiesc cu toatã fiinþa mea
ºi sã aduc mãrturie cu toatã inima mea.
Albert Camus
În urmã cu un sfert de veac, profesorul Vasile Dumitrache
îºi pãrãsea ºcoala, de un sfert de veac „familia“ sa. Fusese
determinat sã demisioneze din funcþia de director ºi, dupã o
nouã ºicanã dirijatã de mai marii de la Inspectorat, a plecat
din ºcoalã neacceptând sã-ºi ia un rãmas bun convenþional
ºi decizând, cu o tãrie de chirurg, ruptura definitivã.
I-am adresat atunci, în numele colegilor, în semn de solidaritate,
o scrisoare deschisã ºi recitind-o acum, îmi dau
seama cã încãrcãtura acelor gânduri a rãmas intactã...De
acolo pornesc rândurile de faþã...
...Era pe vremea când cuvântul PROFESOR era rostit cu
respect ºi scris cu majusculã...
Era pe când ºcoala cultiva raportarea la modele ºi încuraja
nevoia de mituri a adolescenþilor.
A fost cândva, mai ieri, un om al ºcolii pe care meritã sã-l
numim un „om pentru toate anotimpurile“.
Se numea Vasile Dumitrache ºi era profesor de matematicã.
Apoi, a devenit – ºi a rãmas pentru mulþi ani – directorul fostului
Complex ªcolar (actualmente Liceul Mihai Eminescu) ºi
aºa a intrat în legenda ºcolii ºi a urbei.
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 217
Pentru cã a întruchipat un model mitizat în mentalul elevilor
ºi al colegilor, cãrora le apãrea, deopotrivã, înalt, puternic ºi
de neatins ca un Jupiter Tonans, apropiat ºi cald ca un
pãrinte pe care-l simþi aproape prin prezenþa, cuvântul ºi gestul
de fiecare zi.
L-am gãsit aici în iarna întâiului descãlecat (decembrie '58),
i-am fost elevi, ne-am despãrþit vremelnic (plecaþi în studenþie),
ne-am reîntors (unii dintre noi) ºi tare ne-a fost bine
sã-l regãsim, alãturi de atâþia foºti profesori, sã ne fie, pe mai
departe, „învãþãtor într-ale dãscãliei“ ºi sã ne apere ºcoala...
Cei care l-au vãzut ºi auzit oficiind la catedrã ºtiu, ceilalþi
intuiesc, dar nici unii nici alþii nu au cum sã dezlege taina, sã
exprime în vorbe magia orelor sale de matematicã.
Pãºeai pe vârfuri când treceai prin faþa clasei unde avea
orã domnul profesor Dumitrache: nu rãzbãteau voci în afarã,
era o liniºte de spaþiu sacru ºi nimeni nu cuteza sã tulbure
acel spaþiu. Simþindu-se privilegiaþi de statutul lor, elevii de
la Specialã mate marca „Trache“ poartã ºi astãzi cu mândrie
acest „brand“ ºi îºi venereazã fostul profesor. Un profesor
pentru care matematica, ºcoala, copiii, profesia – imposibil
de stabilit aici vreo ierarhie – au fost vocaþii cãrora li s-a
devotat cu dragoste ºi pasiune, în deplinã probitate ºi rectitudine.
Directorul Vasile Dumitrache s-a luptat neîmpãcat cu vremurile
ºi cu ne-oamenii, apãrând aceastã ºcoalã de rãuvoitori
ºi de neaveniþi. ªi-a condus marea familie din „Dealul
Morilor“, având drept þinte prestigiul ºcolii ºi binele copiilor; a
fãcut-o cu autoritate ºi uitare de sine. Era prezent în ºcoalã
de dimineaþã pânã seara târziu: la ore, în cancelarie, pe coridoare,
iar dupã-amiaza, în sãlile de meditaþie, cu elevii
interni, sau la orele de pregãtire suplimentarã, apoi, în cantinã,
în internat, în parcul ori livada ºcolii, pentru a fi aproape
de copii, de viaþa lor zilnicã, ºi pentru cã nici un centimetru
din spaþiul ºcolii nu-i era strãin.