PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

134 PROFESORUL
1957
În amintirea profesorului Vasile Dumitrache
Aniºoara Cârjã
L-am cunoscut pe domnul profesor Vasile Dumitrache în
vara anului 1957, când era în funcþia de ªef al Secþiei
învãþãmânt Bârlad. În acel an, eu absolvisem Facultatea de
ªtiinþe Naturale–Geografie din cadrul Universitãþii ieºene,
susþinusem examenul de stat ºi, în septembrie, urma sã-mi
încep cariera didacticã.
Problema mea era însã catedra la care fusesem repartizatã,
în comuna Bãcani, judeþul Vaslui. Desigur cã mulþi intelectuali
ºi-au început cariera la þarã, iar unii au avut chiar cariere
strãlucite, dar eu eram cãsãtoritã de curând, iar soþul meu
lucra ca inginer silvic în comuna Griviþa. Naveta care mã
ameninþa îmi tãia tot elanul cu care voiam sã pornesc la drum,
mai cu seamã cã mijloacele de transport pe atunci erau cu
totul precare.
ªi iatã cã „salvarea“ mea a venit de la domnul inspector
Dumitrache care, fãrã sã mã cunoascã mãcar ºi fãrã sã
doreascã a vedea documentele mele ºcolare din facultate,
mi-a gãsit ore de chimie disponibile la trei ºcoli generale, suficiente
sã-mi formeze catedra.
A fost cel mai facil an din cariera mea, mai ales cã ºcolile
generale funcþionau atunci în orele dimineþii. Nici nu-mi
venea sã cred cã am avut o asemenea ºansã, deºi, în ultimii
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 135
ani de facultate, gândeam cã, datoritã calificativelor „Foarte
bine“ la toate disciplinele, voi putea funcþiona de la început în
oraºul meu natal, Bârlad.
An de an, m-am gândit cu stimã ºi imensã recunoºtinþã la
domnul inspector Vasile Dumitrache. Mi-am jurat mie însãmi
cã-mi voi folosi întreaga capacitate pentru a realiza un
învãþãmânt de calitate.
Am aflat apoi de la colegii mai vechi în învãþãmânt cât de
corect, competent ºi în acelaºi timp binevoitor era domnul
profesor Dumitrache. Între timp, domnia-sa fusese numit
director la Complexul ªcolar, de curând înfiinþat. Era una dintre
cele mai mari ºi prestigioase unitãþi de învãþãmânt din
þarã. Eu am funcþionat un timp la ªcoala generalã nr.1, apoi
am trecut la Liceul Gh. Roºca Codreanu, unde am rãmas
pânã la sfârºitul carierei.
Acum îl vedeam foarte rar pe domnul profesor Dumitrache,
dar, la un moment dat, a fost necesar sã suplinesc o colegã
bolnavã care preda la Complex. Eram în cancelaria liceului,
gata sã plec la clasã, când a apãrut domnul director ºi ºi-a
exprimat dorinþa de a mã asista la orã. Se pare cã i-a plãcut
lecþia, deoarece comentariile au fost foarte favorabile ºi iarãºi
m-a ajutat îndemnându-mã sincer sã mã înscriu pentru
susþinerea examenului de gradul I.
ªtiam deja ce bun pedagog ºi îndrumãtor era pentru profesorii
ºi elevii domniei-sale, mai cu seamã pentru cei cãrora le
era diriginte.
ªi iatã cã au trecut anii, parcã din ce în ce mai repede, ºi
domnul profesor Dumitrache s-a pensionat, iar în iarna anului
1996, am aflat cu surprindere ºi cu durere cã s-a stins din
viaþã. Cred cã toþi cei care l-au cunoscut au suferit, cãci puþini
oameni au avut calitãþile domniei-sale.
M-am bucurat însã, acum, aflând cã oameni încã tineri,
care nu-ºi uitã dascãlii, au înfiinþat Fundaþia cultural-ºtiinþificã
Vasile Dumitrache.