PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

80 PROFESORUL
Promoþia 1974
Privilegiul
Henri Luchian
Sunt dintre cei care au privilegiul de a-ºi trãi mare parte din
viaþã, începând de la vârsta preºcolarã ºi pânã – se prefigureazã
– la pensie, în Educaþie. Am scris Educaþie cu majusculã ºi nu
Sistem de învãþãmânt pentru a pãstra ceea ce este fundamental
ºi a ignora tare ce pot þine de obiective vremelnice, de structurã,
de funcþionare, de statut social artificial menþinut scãzut.
Scriu aici doar despre bucuria de a te afla mereu la punctul
nodal ºi efervescent al trecerii valorilor de la o generaþie la alta,
al creãrii, astfel, de continuitate ºi de valoare nouã.
Acest privilegiu oferã, între altele, o perspectivã proaspãtã,
uneori surprinzãtoare, asupra a ceea ce ai invãþat ºi cum ai
învãþat tu însuþi – pe mãsurã ce înveþi pe alþii ºi înveþi ºi de la
aceºtia din urmã.
Comuniunea în efort memorialistic a colegilor de clasã de
liceu îmi focalizeazã aceste câteva gânduri asupra anilor clasei
speciale de matematicã ºi asupra amintirii profesorului
nostru de matematicã, Vasile Dumitrache.
Cum se întâmplã cu profesorii respectaþi în comunitate,
prima întâlnire am avut-o nu cu omul, ci cu faima sa. Colegii
mai mari vorbeau despre profesorul Vasile Dumitrache ca
niºte cunoscãtori ºi cu verdicte absolute: e foarte sever, dã
foarte mult de lucru elevilor ºi nu iartã pe cei care nu lucreazã
destul.
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 81
ªeful promoþiei 1974, Henri Luchian, ºi Profesorul
Când am aflat despre clasa specialã de matematicã, apetenþa
pentru matematicã – potenþatã acasã, apoi de învãþãtor ºi
de alþi profesori cu har, despre care sper sã vorbesc altundeva
– m-a hotãrât sã mã înscriu, schimbând nu doar clasa, colegii,
ci ºi ºcoala. Nu am putut veni la începutul anului ºcolar, ci din
trimestrul al doilea. Am gãsit aºadar noii colegi – pe câþiva, i-am
regãsit – formând deja un colectiv. Atunci am cunoscut ºi omul
Vasile Dumitrache. Nu mi-a dat mai mult de lucru pentru a recupera
trimestrul anterior, cum ar fi prezis verdictele celor din
clase mai mari. M-a chemat deoparte pentru o discuþie ca între
doi coechipieri care au de îndeplinit împreunã o misiune. Cu
prestanþã, dar ºi cu o cãldurã de pãrinte, calm ºi precis, vorbea
despre ce ar trebui sã fac eu ºi înscria asta în cadrul mai larg a
ce urma sã facã dânsul ºi ce fãceau colegii mei. Îmi spunea ce
am de fãcut, nu în termenii numãrului de exerciþii, probleme sau
teoreme de lucrat, ci vorbindu-mi de viziune asupra geometriei,
fãcându-mi elegante ºi neaºteptate confidenþe despre cum ºi-a
format dânsul, în timp, propria viziune.