PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

192 PROFESORUL
fiþi de acord cu detaºarea mea în alt judeþ, pentru ultimul meu
an la catedrã, 1982–1983. Este prima reclamaþie personalã
scrisã din viaþa mea. Aº dori sã fie ultima.
Lor, detractorilor, li se potrivesc cuvintele profesorului,
reamintite de un fost elev: „Lozincile se pot spune fãrã prea
multã ºtiinþã de carte.“
***
Scrise sau spuse, gândurile ºi dragostea de ºcoalã ale profesorului
au rãmas acolo unde le stã cel mai bine, în spiritul
ºi sufletul foºtilor elevi ºi colegi.
Înscrise pe pagini dictando ori de matematicã uºor patinate,
munca, trãirile, luptele omului, matematicianului ºi pedagogului
rãmân sã dea substanþã cronicii ºi credibilitate mitului
care trebuie sã poarte un nume: Vasile Dumitrache.
CAPITOLUL V
OAMENI CARE NE LIPSESC
În vara lui 2007, la iniþiativa ºi sub condeiul d-lui profesor
Mihai Luca, încurajat ºi sprijinit de d-l dr. Constantin
Teodorescu, sãptãmânalul Bârladul inaugura serialul
„Oameni care ne lipsesc“, dedicat unor ilustre personalitãþi
ale urbei, din varii domenii de activitate.
În trei numere succesive, din 26 iulie–1august, 2–8 august ºi
9–15 august, este evocat reputatul profesor Vasile Dumitrache.
Cu permisiunea celor în drept, ºi aducându-le calde mulþumiri,
reproducem pagini din aceste evocãri, precizând cã, din mai
2008, serialul a devenit o emoþionantã carte.